„Să nu ieşi din curte că te fură ţiganii!” Acum mai bine de 30 de ani, aşa ne spuneau părinţii, copiilor din cartier, într-un exces de educaţie interetnică. Or fi ştiut ei ceva, n-or fi ştiut…, nu mai contează; despre părinţi, numai de bine! Cert este că, cel puţin pe mine şi încă vreo câţiva, ţiganii nu ne-au furat, ba chiar ne-am împrietenit cu ei şi tot noi am fost cei răi, bătându-i constant la fotbal de masă. Să moară ce-am mai scump! Eram bun tare!
Anii au trecut şi, dacă nu au dat cu jula când erau puradei, unii au ciordit când au mai crescut. Nimic spectaculos: o oală cu ciorbă din bucătăria de vară, o roşie, câteva găini în repetate rânduri…, în esenţă cam tot ce ne-am furat şi noi românii între noi. Chiar şi eu, n-am dat goluri din corner toată copilăria. O dată am luat un pateu dintr-o cofetărie, fără să-l plătesc, iar în facultate am sustras o carte cu preţ baban, despre Attila, dintr-un anticariat. Bartai chiparosu’, m-am înroşit în obrajii subţiri de student la filosofie şi m-am lăsat de sportu’ ăsta. Bine am făcut şi am absolvit împreună, între alţii, cu amicul meu româno-rom poreclit Felaţiu – astăzi profesor de ştiinţe umaniste într-un oraş din Moldova.

Ce are a face sula poveştii mele cu prefectura actualităţii? Pur şi simplu, boierule, e un exemplu de coabitare, cu bunele şi relele fiecăruia, fără ură şi fără violenţă. Prietenia, mânca-ţi-aş, nu are culoare. Şi dacă-ar avea, n-ar fi nici albă, nici neagră, ci galben-albastră, că pe aici, prin zonă, toţi ţinem cu Petrolul! Adrian RADULESCU