Preot Petru Moga: „Mă interesează o îmbogăţire a dimensiunii religioase. Religiosul, fără cultură, este firav!” (III)

Preotul Petru Moga s-a născut în urmă cu 60 de ani pe meleaguri transilvănene, în satul Ludişor. A terminat Teologia în 1976 la Sibiu, a luat licenţa cu o lucrare despre simbolismul bizantin, având predilecţie, prin pasiune, pentru simbolul icoanelor, în general pentru simbolul cultului. În 1977, a fost la Mănăstirea Sinaia, unde s-a ocupat de muzeu. Între timp, a fost diacon, însuşindu-şi o experienţă cultică între călugări, dar fără a fi angajat monahal, fiind deja căsătorit. A fost preot în Transilvania în 1988, apoi a revenit la Sinaia, fiind preot în perioada ’90-’91 la biserica Sf. Ilie şi suplinitor la biserica din cartierul câmpinean Slobozia, tot din 1991, când devine preot cu drepturi depline. Bun gospodar, cu o minte ascuţită şi o cultură bogată, dar şi cu drag de istoria locului, a transformat lăcaşul care poartă hramul Pogorârea Sf. Duh şi Naşterea Domnului, în unul nu doar de cult, ci şi de cultură, prin activitatea bogată pe care o desfăşoară în acest sens. Mulţi oameni de marcă vin aici, susţinând conferinţe, simpozioane pe diverse teme sau concerte de muzică.
Reporter: Cum aţi constatat această relaţie, între religios şi cultură?
Părintele Moga: A existat un călugăr rob, Dumnezeu să-L odihnească, la mănăstirea Sâmbăta, Teofil Pârâianu. După revoluţie a bătut ţara în lung şi în lat, frecventând mai ales, mediile de tineri şi venea o dată la doi ani, spunând mereu, foarte clar: „Omul religios trebuie să aibă şi cultură!” Cine zice că între una şi alta e un „”divorţ…E „divorţ” când omul n-are aptitudine pentru asta sau refuză iniţierea în domeniul religios. Pe mine mă interesează oamenii mei, de la biserică. Biserica noastră, tradiţională, niciodată nu a fost departe de cultură. Dimpotrivă, ea a promovat cultura! Încă, cei care se iniţiază în rânduielile şi practica Bisericii Ortodoxe Române constată, că e foarte greu să ţi-o apropii de suflet dacă nu ai o bogăţie şi o anvergură sufletească. Ea cere o respiraţie, cere o bogăţie sufletească, cere o inteligenţă, o adâncime a lucrurilor. Nu e uşor. Abordarea ortodoxă a credinţei este grea, pentru că e făcută să antreneze omul cu toate resursele lui. Iar omul are foarte mari posibilităţi de natură spirituală şi care se consumă în creaţii de tot felul, în exerciţiu religios, în acte de generozitate faţă de viaţa socială şi de relaţia cu semenii.
Reporter: Putem face o trecere în revistă, a personalităţilor care v-au trecut pragul?
Părintele Moga: Eu n-aş răspunde direct la această întrebare. Ar trebui, mai întâi să vă vorbesc despre oamenii care sunt aici, înainte de a vorbi despre oamenii care vin aici. Pentru că cei care vin, n-aş spune că ne dau nouă calitate, prin faptul că au venit. Aş putea spune că acei oameni vin, pentru că aici sunt nişte oameni care sunt în stare să asculte. Vă dau un exemplu. Au fost câteva concerte cu corala Bizantion, de la Iaşi, care concertează în toată lumea. Ei sunt
printre cele două, trei corale din ţară, profesioniste şi care pot să cânte muzică veche, bizantină, la cote de o calitate extraordinară. Şi, după ultimul concert care a fost înainte de Paşti, dirijorul şi şeful grupului mi-a spus: „Domnule, ce public extraordinar aveţi!” Deci a venit confirmarea concertelor, care-l exersează publicul nostru credincios de la biserică. Ascultarea aceasta a concertelor, care sunt şase, şapte, zece concerte pe an, nu e degeaba, nu? Şi-atunci, dirijorul a zis: „Numai în Polonia şi Germania am mai avut un asemenea public. Noi simţim capacitatea de concentrare a publicului. Nu e oriunde, aşa ceva!” Vă daţi seama că, ceea ce mi-a spus era o confirmare a calităţii acestor oameni care vin aici la biserică şi care m-a bucurat enorm. E vorba de oferta umană a locului. Am observat această ofertă umană, generoasă a Câmpinei, în momentul în care m-am mutat aici, de la Sinaia. Fac o observaţie cinstită şi, nu vreau să fie jignitoare pentru nimeni. Dacă în Sinaia, parcurgeam drumul în haină preoţească, de la mănăstirea unde lucram, până în partea de sud a oraşului, unde locuiam, cel puţin patru sau cinci scuipături şi gesturi obscene, trebuia să îndur, ca un om simplu ce mergea pe stradă. Şi în comunism, şi după căderea regimului ceauşist. Când am ajuns în Câmpina şi am fost în situaţia să merg pe stradă tot în haină preoţească, nu doar că n-am văzut lucruri din acestea rele, căci rar, foarte rar se întâmplă aşa ceva, în schimb, am văzut o bunăvoinţă, o căldură în privire, o simpatie a oamenilor, o căldură sufletească. Mai târziu, am putut-o verifica, dându-mi seama că eu, aici, mă simt ca acasă. Eu cu aceşti oameni am putut să duc şi să ducem viaţa religioasă la o anumită, nu desăvârşire, ci un anumit stadiu de perfecţionare. Nu rămânem, cum le spun eu mereu, la gesturi de grădiniţă sau de clasa I. Trebuie evoluezi pe scara spirituală. Nu toată lumea a suportat. În momentul în care au fost nişte exigenţe, au plecat dar, au rămas suficienţi pentru ca biserica să fie plină. Ba, chiar a trebuit să construim alta nouă, în care să încapă sutele de oameni.
Reporter: Cum aţi reuşit să-i angrenaţi, să vă ajute să realizaţi acest complex de cult?
Părintele Moga: N-am început construcţiile cu bani, grămadă. Nu ştiu cum se raportează instituţiile publice la astfel de lucrări dar, vă spun cum ne raportăm noi, preoţii. Noi, avem tot felul de iniţiative şi suntem la mila oamenilor, că n-avem de unde. Biserica trăieşte din ceea ce dau credincioşii. Doar ignoranţii cred că primim bani de la Patriarhie, de la stat. Sunt lucruri extrem de limitate. Cât primim de la stat atât dăm înapoi, prin impozitele şi taxele, pentru şomaj, CAS şi câte şi mai câte. Totul ajunge la noi, din oferta liberă a oamenilor. Dar, în momentul în care ei văd concreteţea, angajamentul, devin extraordinari. Începi într-o aventură totală, să construieşti o biserică, n-ai decât 3 lei în puşculiţă şi tu reuşeşti să faci după aceea, ce ţi-ai propus, pentru că donaţiile şi sprijinul vin pe măsură ce se concretizează construcţia. Trebuie să ai curaj să sari în lac, nu ştiu cum să spun! E o chestiune de credinţă, până la urmă.
Reporter: Primăria Câmpina s-a implicat vreodată în lucrările de aici?
Părintele Moga: Când primăria a început să ne ajute, câştigasem partida. După anul 2000, am fost ajutaţi, graţie strădaniei fostului primar, domnul Micu. Dumnezeu să-i ajute, că trebuie spus lucrul acesta. Dânsul a fost cel care, simpatizând parohia noastră şi văzând eforturile care se fac aici, s-a străduit, inclusiv cu autorităţi din Guvern, să demonstreze că, în alte părţi din ţară, primăriile au voie să ajute cu bani. Treaba aceasta a devenit bun comun, acum. Însă, nu domnul Micu a prins să ne dea primii bani, ci primarul care a venit după dânsul, cred că în mandatul următor, în 2001, când a venit domnul Tudor. De atunci, ajutoarele continuă mai generoase sau mai puţin generoase, în funcţie de posibilităţile primăriei.
Reporter: De fapt, în ce a constat implicarea lor?
Părintele Moga: Dacă aţi ştii câtă muncă voluntară s-a făcut aici, câte donaţii s-au făcut. Nu vă puteţi imagina bucuria oamenilor de a veni şi a lucra alături de mine, la şanţuri, la muncile dure. Să construieşti o biserică în 9 luni de zile? Cea, pe care aţi văzut-o! Am avut concurs de oferte. Toate firmele au spus că, nu se poate, nu există posibilitate tehnică de a face aşa ceva. Iar noi, am făcut în regie proprie. Ne-a trimis Dumnezeu oameni care să ne ajute, inginerii, doamna arhitectă Cîlţia. Şi munca oamenilor, pentru că zilnic, erau 30 de oameni aici la scos, la îndreptat cuie, la sortat materiale, ca să nu fie batjocură. Cu oamenii ăştia am făcut rugăciunea, cu ei studiez, cu ei am făcut colocvii de ani şi ani de zile, am citit şi comentat cărţi. Dacă omu’ nu vine la biserică, nu vine nici la muncă, nu face donaţii. E străin. Cine vine doar în vizită, nu realizează ce se întâmplă.
Reporter: Ce proiecte aveţi pentru viitor?
Părintele Moga: Avem programat un concert pe 7 august, în cadrul Festivalului „George Enescu”, ce se desfăşoară şi la Sinaia, Buşteni, Bucureşti. Am fost contactat de doamna Raluca Voicu Arnăuţoiu, profesoară de vioară la Conservator. Acum susţine la Londra o conferinţă despre „George Enescu în exil”. Dânsa îmi propune un concert cu muzica lui Enescu şi prezentarea aceleaşi conferinţe şi aici. Nu ştiu când va fi, poate spre toamnă dar, cum să nu accepţi aşa ceva! Mai ales că Enescu a concertat de patru ori la Câmpina, mai mult decât în oricare localitate. Carmen NEGREU