Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Preot Petru Moga: „Mă interesează o îmbogăţire a dimensiunii religioase. Religiosul, fără cultură, este firav!” (I)

Preotul Petru Moga s-a născut în urmă cu 60 de ani pe meleaguri transilvănene, în satul Ludişor. A terminat Teologia în 1976 la Sibiu, a luat licenţa cu o lucrare despre simbolismul bizantin, având predilecţie, prin pasiune, pentru simbolul icoanelor, în general pentru simbolul cultului. În 1977, a fost la Mănăstirea Sinaia, unde s-a ocupat de muzeu. Între timp, a fost diacon, însuşindu-şi o experienţă cultică între călugări, dar fără a fi angajat monahal, fiind deja căsătorit. A fost preot în Transilvania în 1988, apoi a revenit la Sinaia, fiind preot în perioada ’90-’91 la biserica Sf. Ilie şi suplinitor la biserica din cartierul câmpinean Slobozia, tot din 1991, când devine preot cu drepturi depline. Bun gospodar, cu o minte ascuţită şi o cultură bogată, dar şi cu drag de istoria locului, a transformat lăcaşul care poartă hramul Pogorârea Sf. Duh şi Naşterea Domnului, în unul nu doar de cult, ci şi de cultură, prin activitatea bogată pe care o desfăşoară în acest sens. Mulţi oameni de marcă vin aici, susţinând conferinţe, simpozioane pe diverse teme sau concerte de muzică.

Reporter: Cum aţi ajuns pe plaiuri prahovene?
Părintele Moga: Am ajuns aici prin căsătorie, aşa cum se întâmplă cu foarte mulţi. Soţia mea este prahoveancă, este din Sinaia, iar eu sunt din Transilvania, de pe lângă mănăstirea Sâmbăta. În timpul facultăţii, am fost angajat la mănăstirea Sinaia ca ghid, ocupându-mă de muzeu. Astfel, a fost firească întâlnirea mea cu ea. Ne-am căsătorit, au venit copilaşii unul după altul…, familie mare… Am fost preot prin Transilvania vreo zece ani, după care am revenit în Prahova, din nou la Mănăstirea Sinaia. Din ’90, am venit la Câmpina. Aici, biserica veche este protejată de Sf. Nicolae şi parohia în sine. Dar, ajungând să construim un nou lăcaş de cult, cu două nivele, demisol şi parter, am ales hramul Rusaliilor, Pogorârea Duhului Sfânt, pentru încărcătura lui simbolică şi pentru importanţa legată de prezent, dar şi pentru viitor. E o temă mai complicată. Deci, hramul Rusaliilor, hram de vară şi, pentru că biserica propriu-zisă, cea de la parter, am dorit să o terminăm în cinstea intrării în mileniul III, deci în secolul XXI, la Crăciunul anului 2000. Şi-am reuşit lucrul acesta. Construcţia realizându-se în nouă luni de zile, pe parcursul anului 2000, din martie până în decembrie, atunci am mai adăugat şi un al doilea hram, Crăciunul, cum era şi firesc. Astfel, biserica cea veche are hramul Sf. Nicolae şi biserica nouă, Pogorârea Duhului Sfânt şi Naşterea Domnului.
Reporter: Cum arăta locul acesta, atunci când aţi venit?
Părintele Moga: Cum să spun… Descriind realitatea crudă, să zicem, a momentului, trebuie să fiu critic şi nu aş vrea să fac lucrul acesta neapărat, ca să se vadă şi mai evident cumva, realizările pe care le-am obţinut împreună cu oamenii, începând din ’90 încoace. Dar, era la sfârşitul epocii comuniste. Preotul dinaintea mea nu locuia efectiv, aici. Clădirea aceasta în care locuiesc cu familia este cea mai veche casă din Câmpina, casa parohială. Are fundaţii din secolul XVIII, 1786. În forma actuală este din 1840, cu bolţile beciului şi elevaţia propriu-zisă. Aici fusese şi un sediu al Protoieriei. Preotul venea o dată pe săptămână. Avea un fel de fermă în curtea aceasta, deci creştea gâşte, porci, iar beciul era folosit de ICSM. Cândva fusese depozitat vin aici, apoi au renunţat în favoarea cepei, a cartofilor. Imaginaţi-vă cam ce mirosuri erau când începea primăvara… Plus că fiind ca şi a nimănui, casa era atacată de ploaie peste tot, chiar şi înăuntru, făcându-se baltă de o palmă, în beci. Cam asta am găsit. Am reuşit, după o strădanie de un an de zile, să scot ICSM de aici, mai ales că le expirase şi contractul care îl aveau de prin anii ’60, dar şi în condiţiile posibile, după ’90, că altfel nu-mi reuşea. În 1991 am restaurat casa, printr-un proiect aprobat şi legat de Monumentele Istorice, dându-i înfăţişarea de acum. Am rezolvat într-o primă etapă cu apele, am curăţat pământul din jurul casei, lucruri gospodăreşti…
Reporter: Ştiu că parohia deţine o grădiniţă. Povestiţi-ne despre ea.
Părintele Moga: Mai întâi, casa a devenit locuibilă, pe urmă a venit proiectul grădiniţei. Soţia mea este un cadru didactic, realmente, de talent. Este dăruită de Dumnezeu cu un har în această direcţie. A fost o învăţătoare de mare succes la Sinaia. Pentru a nu se mai ajunge într-o situaţie care impunea naveta, a fost dispusă să renunţe la condiţia de învăţătoare, chiar să accepte formula de educatoare, ca să poată veni în Câmpina. A apărut varianta unei grădiniţe de tip alternativ, de formulă germană, aprobată ca proiect, pentru care soţia mea a făcut nişte cursuri în străinătate. Dar, când să înceapă activitatea în toamna anului ’91, răspunsul oficial a fost că nu ni se mai dă spaţiul promis. Astfel, grădiniţa a trebuit să funcţioneze în casa în care locuim noi. Acesta a fost preţul plătit pentru ca mai târziu să existe succesul acestei grădiniţe. Un an de zile a fost foarte greu să coexistăm şi noi ca familie în aceeaşi clădire, foarte greu fiind pentru copiii noştri. Atunci aveam patru copii, apoi a venit şi al cincilea. Apoi, în ’92 am reuşit să reparăm o clădire, un fost siloz, o clădire din lemn, pe fundaţie de piatră, care supravieţuise Primului Război Mondial. Era din 1842, un fel de şură. Dar, am consolidat-o, tencuit-o şi am amenajat-o ca şi spaţiu de grădiniţă. Astfel, din toamna lui ’92, grădiniţa a funcţionat acolo, până în zilele noastre. Între timp, grădiniţa a fost acceptată în circuitul oficial, de stat. Acum funcţionează într-un fel de parteneriat între parohie şi primărie. Aceasta le plăteşte pe-ale ei şi parohia oferă spaţiul fără chirie, cu curte. În timp s-a adăugat spaţiul de joacă, tobogane, o căsuţă românească în miniatură, dar la proporţiile oricărei case tradiţionale, şi tot aşa…
Reporter: Se ştie în oraş că aţi făcut nişte descoperiri arheologice. Despre ce e vorba?
Părintele Moga: Asta s-a întâmplat după ce am construit biserica nouă. Acum patru ani, în 2007 a trebuit să înlocuim duşumeaua din biserica mică, fiind putredă. Cu această ocazie, am descoperit încă un rând de duşumea, sub cea existentă. Dând-o la o parte şi pe aceea, se vedea că e loc umblat. A atras atenţia acest loc ciudat. Crezând că e o fostă groapă de var de la construcţia bisericii, practic am descoperit contururile primei biserici de zid din secolul XVIII. De fapt, am găsit mormântul ctitorului, a celui înmormântat în pronaosul bisericii, a celui care în documente apare că a construit prima biserică de zid şi prima casă, aici, în zonă. Era un grec, pe numele de monah Damaschin, apoi cu numele de Dionisie, pe care şi l-a luat, când a trecut, să zicem, la ultimul rang de schimonah. Cu acest nume a fost înmormântat. Ei se înmormântează cu o cărămidă sub cap, pe care e scrijelit numele, anul… Cărămida există, e expusă, fiind certificatul de naştere al bisericii. Locul e mult mai vechi decât prestaţia lui Dionisie. Istoria locului e mult mai interesantă, decât să spui că aici e prima biserică. Nu se ştie… Ştim că a existat un preot în vremea lui Constantin Brâncoveanu, care se numea Preda. Acesta a donat mănăstirii Sinaia moşia lui. Moşia era considerată ca metoc, un loc subordonat mănăstirii Sinaia şi nu se ştie dacă a avut pe ea biserică mare sau mică. În orice caz, prima biserică de zid e făcută de acest Damaschin Dionisie, la sfârşitul secolului XVIII. Dar, zona avea altă funcţie. Şi e foarte stranie treaba aceasta. Documentul, hrisovul domnesc a statuat cumva, a permis pe seama donaţiei, ca aici să trăiască zece familii de străini, oameni care nu proveneau din Muntenia propriu-zisă, din Ţara Românească. Nu se ştie anul exact, dar era înainte de 1700. Asta însemna greci, albanezi, moldoveni, secui, transilvăneni, scutiţi de dările obligatorii faţă de domnie. Dar, cu obligaţia de a fi, spune hrisovul, de „posluşanie la schit” adică de slujbă, de şmotru, la mănăstirea Sinaia. Aceşti oameni locuiau aici cu familiile lor şi, stabilea hrisovul câţi porci, câte oi, câţi stupi cu albine să primească. Nu erau lăsaţi să trăiască ca nişte amărâţi. Ei făceau nişte servicii mănăstirii, dar se autoîntreţineau, folosind din pământul acesteia o bucată, care le era destinată. În felul acesta s-a format nucleul cartierului Slobozia. Câmpina este altceva. Ştefan Cantacuzino, la 1714 repetă, întăreşte, acest hrisov care s-a păstrat şi în care se precizează că cele zece familii, scutite de dări, aveau voie „să locuiască pe moşia de la Slobozia ot Câmpina, moşie dată de popa Preda, fiului Pătraşcu Postelnicu”. E o poveste frumoasă! A doua descoperire de anvergură s-a făcut în momentul în care, din intenţia de a stăpâni apele de ploaie care se infiltrau în fundaţiile acestei clădiri vechi, am descoperit nişte morminte.
(va urma) Carmen NEGREU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co