Imobiliare Valea Prahovei
Editorial

Pot să zic şi io ceva?

Se spune despre presă că ar fi a patra putere în stat. Nu neapărat în Românica, ci peste tot. Asta ar însemna că toţi jurnaliştii sunt ca un pumn de oţel, că toţi sunt… ca unul (apropo de muschetarii lui Dumas!). Dacă ar fi aşa, însă, ar însemna că omenirea (şi, implicit, jurnaliştii) a ajuns la un nivel psihic şi un model perfect, peste care nu s-ar mai putea trece. Teoretic! Adică nici un „ţîcă cu caş la gură” nu ar mai putea deveni… geniu neînţeles. Spunea Budai-Deleanu că doar „…acel deştept va înţelege”. La vremea când l-am citit eu, nu credeam că e chiar aşa, astăzi, însă, când generaţia manelistă & messenger distruge încet şi sigur limba română, încep să cred că m-am înşelat.
Şi cum să nu cred asta, când jurnalişti de ocazie, care poate nici nu înţărcaseră bine când am reuşit, cu ajutorul unor prieteni, astăzi ziarişti de valoare, oameni de artă sau artişti consacraţi, să obţinem dreptul de a ne exprima liber ideile, încearcă să mă discrediteze. E treaba lor, până la urmă, nu-i cunosc personal, nici nu mă interesează, dar cred că am dreptul şi eu, ca un umil pământean, la propria opinie.
De exemplu, îl admir pe Brâncuşi. Îl ador pe Grigorescu, dar nu sunt un naţionalist. Beatles şi Elvis însemnă perfecţiunea muzicii rock, Phoenix – cea mai înaltă culme a muzicii moderne româneşti, continuatoare a muzicii unui Porumbescu sau Enescu. Dar dacă, Doamne fereşte!, ar mierli-o Baniciu, iar nişte idioţi care l-au înjurat ani la rând (citiţi paparazzi!!) s-ar apuca să-l pupe brusc prin părţile moi ca să câştige audienţă, chiar că ar deveni ridicoli. Aşa cum au devenit toţi reprezentanţii noii generaţii de jurnalişti, dintre care cea mai mare parte nu erau încă înţărcaţi prin anii ’90, care s-au arătat, pur şi simplu, distruşi, de dispariţia „Regelui muzicii pop”, Michael Jackson, chiar  dacă habar n-au ce gen de muzică e acela. Când am spus că eu am crescut cu Michael Jackson, chiar nu glumeam, poate doar exageram, că, de fapt, am crescut cu Deep Purple! Aşa că, să mai studieze istoria ăia care nu credeau că mama a sărit de 80 de ani şi îmi ziceau „ţâcă” ori, mai pe limba lor messenger: „cn e dpr???” Până atunci, rămas bun, generaţie de jurnalişti msg!! Eu mă retrag, dar nu de tot!
BRB!!!

P.S: Cu mulţumiri colegilor de la revista presei, pentru publicitatea gratuită adusă publicaţiei noastre! De aceea am scris acest editorial, poate ne mai ajută un pic! Chiar vă rugăm… frumos! Şi aştept cu nerăbdare următoarea ediţie a „revistei presei”. Oricum, am câştigat în ’89 dreptul la propria opinie! Şi pe acesta nu mi-l mai poate lua nimeni. Sau, poate… ştiţi voi ce ştiţi?!!
Dragoş ARSENE

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co