Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Pentru şoferii „cuminţi”, bonus la asigurarea obligatorie

asigurariAsigurarea auto obligatorie are elemente noi începând cu luna ianuarie a anului 2010. Valoarea ei depinde de modul în care se descurcă în trafic, mai exact de numărul de accidente rutiere în care sunt implicaţi.

Aşa a apărut termenul de daunalitate, care poate fi tradus foarte simplu: cu cât numărul de evenimente rutiere este mai mare, cu atât valoarea asigurării obligatorii va creşte exponenţial. Există şi o veste bună! Cei care nu sunt implicaţi în accidente vor primi un bonus de 10% pe an.
„S-a introdus daunalitatea, deci se introduce bonus şi malus. Deja este creată o bază de date, iar societăţile vor comunica între ele şi, în momentul în care există daune, se aplică un malus, iar dacă nu au fost daune, se aplică bonus. Noi dăm deja un bonus de 10% pentru anul trecut, pentru asigurările pe un an de zile şi 5% pentru cele de şase luni, urmând ca tot ce se contorizează privind accidentele în 2010 să-şi spună cuvântul în 2011: daunalitatea. Suntem una dintre societăţile care a acordat acest bonus pentru lipsa accidentelor din 2009”, a spus Iulian Frânculescu, şeful unei agenţii de asigurări. Societăţile de asigurări vor avea o bază comună de date, pe care o pot accesa de fiecare dată când apare proprietarul unui autovehicul, pentru a plăti RCA-ul. Toate evenimentele rutiere vor fi contorizate şi, începând cu 2011, fiecare proprietar va plăti în funcţie de cât de „cuminte” a fost în trafic.Relu NISTOR

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co