Actualitate

Paulesti: o femeie de 81 de ani a predat politiei o geanta cu bani gasita

O femeie de 81 de ani a găsit în Păulești o geantă cu bani, pe care a predat-o poliției.

Astfel, polițiștii din localitatea prahoveană au fost sesizați de către o localnică despre faptul că a găsit o sumă de bani într-o geantă aruncată lângă niște tomberoane pentru colectare selectivă.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că geanta nu conținea acte sau documente care să poată duce la identificarea proprietarului.

Cel care a pierdut geanta este rugat să se adreseze polițiștilor din Păulești la numerele de telefon 0244.224.305/0732 434 029 sau să se deplaseze personal la sediul din Păulești – Calea Unirii, nr. 266.

Totodată, persoanele care pot oferi informații care să conducă la identificarea proprietarului sunt rugate să informeze poliția, utilizând datele de contact menționate mai sus.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co