În timpul unui control în trafic efectuat luni după-amiază de oamenii legii în Poiana Câmpina, a fost oprit un microbuz care circula pe ruta Câmpina – Proviţa şi care transporta muncitori din judeţul Buzău, la o lucrare în Proviţa de Jos. Acesta avea montate două scaune în plus. Cum transportul de persoane cu un autovehicul de acest tip, într-un număr mai mare decât cel...
Daniel Telegescu s-a născut, în 1962, la Câmpina. Este absolvent al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Braşov şi are studii de specialitate ICSIM, în domeniul controalelor nedistructive. Actualmente, este director administrativ în cadrul unei firme de consultanţă. Din anul 2008, devine consilier în Consiliul Local Câmpina. La vremea respectivă, era înscris în PNDC, dar, ulterior, a trecut...
Sătenii vor merge pe asfalt, graţie Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Acest organism central, împreună cu autorităţile locale prahovene, vor pune în aplicare un proiect guvernamental, prin care drumuri din 47 de localităţi prahovene – multe dintre ele rurale- vor fi supuse, după caz, reabilitări de anvergură şi asfaltări. „Vorbim despre 250 de km de drum din cadrul Programului 10 mii de km de...
Ofelia Florica Haranguş este interpret de muzică populară şi profesor de canto la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. A devenit, în 2003, cetăţean de onoare al municipiului şi titlurile sale onorifice nu s-au oprit aici. Doamna cântecului popular este iniţiatoarea grupului folcloric „Mlădiţe câmpinene”, înfiinţat în 2005, cu care a participat la diferite festivaluri şi concursuri. A reuşit obţinerea diplomei şi medalia...
CS Păuleşti – Unirea Câmpina 1-1 CSM Câmpina – Unirea Urlaţi 1-0(1-0) Progresul Drăgăneşti – Petrolul II Ploieşti 2-1 Petrolistul Boldeşti – Chimia II Vadu Săpat 5-1 Carpaţi Mefin Sinaia – Caraimanul Buşteni 1-0 CS Vispeşti Blejoi – CS Ceptura 5-1 AFC Brebu – Astra III Ploieşti 2-0 Tinereţea Izvoarele – CS Băneşti 2-2 Avântul Măneciu – Dero Ploieşti 5-2 Clasamentul după 16 etape...
Acesta a fost motto-ul primei ediţii a Cupei Alexandros la şah, care s-a desfăşurat, în week-end, la Buşteni. Cei 60 de participanţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 80 de ani, au format 12 echipe mixte şi şi-au pus în valoare inteligenţa pentru a obţine cel mai bun rezultat. Concursul a fost organizat de Ion Niculae şi a strâns iubitori ai acestui sport din...
Mai mulţi cetăţeni din cartierul Turnătorie, respectiv din blocul A5 de pe strada Ecaterina Teodoroiu din Câmpina, se plâng de faptul că nu mai au unde să-şi parcheze maşinile. Acest disconfort s-a creat în momentul în care Primăria Câmpina a alocat un spaţiu pentru construirea unor blocuri ANL. Spaţiul respectiv a cuprins şi parcarea aferentă blocului A5 şi a încă două blocuri. Din acest...
Bâlci la Telega; profesori care nu primesc bani pentru navetă de la autorităţile locale; pensionari nemulţumiţi de îngheţarea retribuţiilor în anul 2012; elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie din Câmpina, bolnavi de rubeolă; poliţişti cercetaţi de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru oarece nereguli în desfăşurarea activităţii; rampa de gunoi de la Băneşti care trebuia închisă încă de mai bine...
În ultimul timp, activitatea organizaţiei PDL Câmpina s-a intensificat, chiar dacă se desfăşoară cu discreţie. De curând, PDL-iştii au iniţiat şi demarat o serie de întâlniri cu cetăţenii câmpineni din mai multe cartiere. Astfel, membri ai organizaţiei locale, Marian Nistor, Elena Albu, Marian Dulă şi Lucian Cercel, având calitatea şi de consilieri locali, au purtat discuţii în cartierele de care răspund, cu cetăţenii de...
Florin Frăţilă s-a născut în 1968 la Câmpina. A terminat facultatea de Jurnalism şi cursuri de jurnalism BBC, sedimentându-şi studiile la momentul actual, ca student la facultatea de Istorie şi Filozofie. Este cunoscut de către câmpineni ca fiind, iniţial, fondatorul săptămânalului Jurnalul de Prahova în anii ’90, ţinut în colaborare cu Jurnalul Naţional (trustul Intact). Apoi, în anul 1999, a fondat săptămânalul Oglinda, în...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co