La începutul săptămânii trecute, preşedintele PSD Ploieşti şi consilierul local Ion Eparu şi-a manifestat, într-o conferinţă de presă, îngrijorarea faţă de situaţia financiară în care se află operatorul de energie termică din Ploieşti. Eparu a declarat ca Dalkia Termo Prahova are de încasat de la bugetul de stat, de la bugetul local şi de la clienţi 24 de milioane de lei şi are de...
40 de studenţi care se aflau în Sinaia au fost diagnosticaţi, duminică, cu gripă porcină. Tinerii, 268 la număr, au venit din toate colţurile Europei, inclusiv din România, la un seminar studenţesc pe teme de drept, organizat pe parcursul a 7 zile la Hotel Sinaia. O parte dintre ei s-a simţit rău încă de joi, însă abia sâmbătă au anunţat că au simptomele gripei...
Anul şcolar a început de mai bine de o lună de zile, dar, la un prim control al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, neregulile s-au scurs pe bandă. Aşa se face că, deşi toate unităţile de învăţământ din judeţ au autorizaţie sanitară, fie ea şi provizorie, activitatea cadrelor didactice şi a elevilor nu are loc întotdeauna în condiţii propice desfăşurării actului de învăţământ. Au...
Casinoul din Sinaia, a găzduit, vineri seară, Topul Firmelor Prahovene. Ajuns la cea de-a 16-a ediţie, evenimentul organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, a reunit ambasadori, oficialităţi judeţene şi locale şi societăţi prahovene care au performat în anul 2008. Într-o atmosferă selectă, comunitatea de afaceri din judeţul nostru a avut parte de o încununare a eforturilor depuse. Camera de Comerţ şi Industrie...
Luni, la Sinaia, a avut loc o întâlnire între conducerea Consiliului Judeţean Prahova şi primarii de pe Valea Prahovei, în cadrul căreia s-au analizat proiectele de dezvoltare ce au la baza fonduri structurale, precum şi alte finanţări. Dezbaterea s-a axat pe situaţia absorbţiei fondurilor europene în Sinaia, Buşteni şi Azuga, dar şi pe obiectivele care trebuie îndeplinite pentru a putea organiza în bune condiţii...
Liga a II-a, Seria I, Etapa a XII-a Tricolorul „pătat” rău de tot de Petrol(ul ! Tricolorul Breaza – Petrolul Ploieşti 1-5 (1-3) Stadion: „Parc” din Breaza, Spectatori: peste 750 Au marcat: Liuba (min.36) – pentru gazde, Şomodean (min.3), Stoica (min. 20 şi 82), Elek (min. 23) şi Budescu (min. 75) – pentru oaspeţi. Tricolorul: Oghinciuc – Samson, Moroiţă, Petcu (min. 26, Dascălu), Olteanu,...
Grădinarii gospodari Preşcolarii de la grădiniţa cu program prelungit din Sinaia au participat, în ultimele două săptămâni, la tot felul de activităţi, prin care au marcat sosirea toamnei. Clasele au fost împodobite în culori arămii, coşurile de paie au fost umplute cu fructe şi legume, iar prichindeii le-au ajutat pe educatoare să pună în borcane zarzavaturi şi dulceţuri. Copiii au contribuit cu mare drag...
„Românii nu mai au dorinţa de a vota, pe care o aveau în 90-92! În schimb, sunt încă foarte interesaţi să îşi voteze preşedintele, deci, nu referendumul aduce oamenii la urnele prezidenţialelor, ci, mai curând, invers.” este de părere deputatul PD-L de Valea Prahovei Cristian Burlacu. – Domnule deputat, pe măsură ce data alegerilor se apropie, dezbaterile din mass-media pe tema desemnării premierului, pe...
Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova şi Alianţa Franceză Ploieşti au prezentat vineri expoziţia „Dezvoltare durabilă. De ce?” Astfel, se aduce în atenţia publicului importanţa gestionării raţionale a resurselor ce creează, dezvoltă şi păstrează viaţa. Expoziţia creionează un traseu al perceperii energiei în toate formele ei – lumină, apă, aer, petrol, lemn – pentru a sublinia încă o dată faptul că ea este indispensabilă...
Grupuri sanitare închise pe Vasile Lupu Trebuie să-ţi faci paşaport, să-ţi înmatriculezi maşina sau ai orice altă problemă de rezolvat în clădirea de pe strada Vasile Lupu din Ploieşti? Cel mai bine ar fi să-ţi faci nevoile fiziologice de acasă, pentru că aici grupurile sanitare sunt mai mereu închise. Clădirea adăposteşte mai multe instituţii ale statului. La parter, este Inspectoratul Judeţean de Politie, la...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co