Imobiliare Valea Prahovei
Politica

Organizaţia PSD Câmpina e pe „val”

Vineri, 24 septembrie, filiala PSD Câmpina a fost marcată de un eveniment important în palmaresul său nu prea bogat, inaugurând deschiderea cabinetului europarlamentar al Dacianei Sârbu-Ponta. Acţiunea ar fi trebuit să aibă loc cu cel puţin trei săptămâni în urmă, dar, din motive ştiute doar de PSD-işti, acesta a fost întârziat.

La eveniment au participat, pe lângă membri obişnuiţi şi primari din localităţile limitrofe, preşedintele filialei PSD Câmpina, viceprimarul Ion Dragomir şi preşedintele organizaţiei judeţene totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cozma. Nu a pierdut ocazia să fie prezent şi noul membru PSD şi senator Georgică Severin. Bineînţeles că centrul atenţiei a fost deputatul europarlamentar Daciana Sârbu-Ponta.
Ion Dragomir, preşedintele filialei, a ţinut să sublinieze faptul că deschiderea acestui cabinet „ne va energiza, ne va revigora, astfel încât eforturile noastre să fie maxime pentru a atinge politicile pe care partidul nostru le susţine şi ştiţi că scopul principal, la ora actuală, este demiterea actualului Guvern”. Preşedintele organizaţiei judeţene, Mircea Cozma, a făcut o aluzie la alegerile care se pot încadra de la „6 luni, la 19 luni” adică, dacă nu vor fi alegeri anticipate, vor fi cele locale, subliniind, în acelaşi context, că „a venit momentul să spunem ca înaintaşii noştri, că ridicăm steagul de luptă, pentru a obţine votul cetăţenilor în toate aceste alegeri care se anunţă, astfel încât, definitiv şi irevocabil, cu 1 decembrie 2012, Guvernul să fie al PSD-ului”.

Aproape de electorat
Eurodeputatul Daciana Sârbu-Ponta a descris, în mare, activitatea din Parlamentul European: „Misiunea mea aici este să ţin legătura cu oamenii. (…) Eu voi fi prezentă, aici, atunci când sunt solicitată la cabinetul europarlamentar să mă întâlnesc cu oamenii, să vedem ce probleme au şi să le duc mai departe la Bruxelles”.
Una peste alta, va fi interesant de urmărit activitatea Dacianei Sârbu-Ponta, având în vedere aşteptările pe care le are preşedintele filialei PSD, Ion Dragomir, ce se leagă de demiterea actualului Guvern, şi cele ale preşedintelui Mircea Cozma, care doreşte ca Guvernul să fie al PSD, în condiţiile în care atribuţiile unui europarlamentar nu prevăd dărâmarea de guverne. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co