O bomboană cu… sârmă
O fetiță din comuna Blejoi s-a rănit în cavitatea bucală, cu o sârmă aflată într-o bomboană cu aromă de mentă, cumpărată din comerț.
O bucată de sârmă de aproape trei centimetri!!! Asta a găsit o fetiță în vârstă de doar doi ani și jumătate într-o bomboană cu aromă de mentă. Tatăl său, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Blejoi, a cumpărat două bomboane le un magazin sătesc și, spre surprinderea tuturor, una dintre acestea nu conținea doar glucoză, zahăr, esență de fructe, acid citric și colorant alimentar. Copila s-a rănit în gură din cauza sârmei respective și a început să plângă, dar, din fericire, rana a fost supeficială.
„Am luat niște bomboane pentrru fetițe și i-am dat-o celei mici pe una dintre ele. La scurt timp a început să plângă și nu știam de ce, pentru că bolnăvioară nu era… I-am spus să-mi dea bombonica și am văzut în ea o sârmă, a povestit tatăl fetiței”, Dumitru Puiu.
Ar fi putut fi mai grav…
„Nu mi se pare normal, pentru că bomboanele sunt mâncate de către copii. Putea să se întâmple ceva grav, putea să se rănească mai rău, putea să o înghită, să ajungă la spital, a declarat mama victimei”, Maria Puiu.
Părinții s-au speriat și s-au gândit cu groază că fata lor putea să o pățească și mai și. Tatăl s-a supărat foarte tare și a sunat la numarul afișat pe punga cu bomboane. La info line, însă…, nu a prea avut cu cine discuta, închizându-i-se telefonul în nas. A trimis chiar și un email, dar tot fără rezultat.
În cele din urmă, în cursul zilei de astăzi, bărbatul a mers să depună reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Prahova. R. E.