Nicolae Geantă este profesor-doctor în geografie şi predă la Colegiul „Constantin Istrati” din Câmpina. Are 41 de ani şi un CV impresionant: a terminat Facultatea de Geografie a Universităţii Bucureşti; master „Gestiunea  durabilă prin Organizare şi Amenajare Teritorială”; Şcoala Biblică a Institutului Biblic “Timotheus” din Bucureşti.
Este membru în Consiliul Director al Societăţii Române de Geografie, filiala Prahova şi autor a diverse materiale ştiinţifice şi cărţi de specialitate. Totodată, este prezbiter evanghelic (pastor fără indemnizaţie) şi liderul grupului de tineri „Emanuel” din Câmpina.

Reporter: De unde a venit pasiunea pentru geografie?

Nicolae Geantă: În copilărie eram pasionat de exploratori şi piraţi. Tot timpul am visat să colind Pământul. Când eram în clasa XII-a, mă gândeam să ajung inginer petrolist, să pun sonde ca Rockefeller. Îmi place mirosul aurului negru. Pentru mine, petrolul e un virus. De aceea am şi scris acele cărţi. Apoi, la 18 ani, dintr-o dată m-a răscolit ceva interior: geografia. Acum, la 41 de ani, sincer să fiu, regret că am apucat drumul acesta. Pentru mine, geografia nu a fost punctul fierbinte al satisfacţiilor, ci mai degrabă un cimitir al vieţii mele… Mi-a provocat cele mai multe răni. Şi dezamăgiri. Fiind în învăţământ, mă aşteptam să trăiesc altfel această pasiune.

Reporter: Ce anume presupune calitatea de prezbiter evanghelic?

Nicolae Geantă: Sunt prezbiter la Biserica Creştină Evanghelică, acest lucru însemnând echivalentul unui pastor sau preot, fără salariu sau indemnizaţie. Sunt, în general, o persoană deschisă care trece dincolo de anumite bariere pe care le ridică religia. Am o colaborare intensă şi cu alte biserici. În Câmpina, colaborez bine cu Biserica Penticostală „Emanuel” și, la nivel de ţară, cu Asociaţia Creştină „Cireşarii”, asociaţie creată de pastorul Vladimir Pustan. Este cel mai valoros pastor al momentului din România, alături de Florin Ianovici din Bucureşti. Împreună, încercăm să redirecţionăm tinerii pe un alt drum decât cel pe care au apucat. Tineretul de astăzi e cumva debusolat, sunt cei mai informaţi oameni ai tuturor timpurilor, totuşi, nu au un apetit pentru cultură, sau alte valori morale. Sunt purtaţi de val în diferite direcţii, multe dintre ele, greşite.

Reporter: Cum se împacă cele două calităţi pe care le aveţi: preot şi profesor?

Nicolae Geantă: Sunt diferenţe de norme. Vin dintr-o lume în care oamenii se luptă şi încearcă să fie cât mai cinstiţi, corecţi, să nu mintă, întotdeauna să iasă adevărul la suprafaţă. De cealaltă parte, în învăţământ există poate, uneori, o concurenţă neloială văzută de unii, chiar dacă personal consider că nu există o competiţie între mine şi alţii. De ce spun asta? Pentru că rămân uimit în unele situaţii, când am avut lansări de cărţi, sau de reviste, sau diferite simpozioane, constatând că există persoane care mă „cârtesc” pe la spate. Nu-mi dau seama dacă e vorba de ceva serios, invidie, sau răutăţi gratuite. Chiar nu înţeleg.

Reporter: Cum comentaţi problemele profesorilor şi ale învăţământului în general?

Nicolae Geantă: Resursele financiare modeste au promovat resurse umane pe măsură: profesionişti de second-hand. Iar economia, societatea, au luat-o sănătos la vale. Învăţământul are performanţe numai datorită vârfurilor. Mai sunt şi azi vârfuri care ţin steagul şcolii sus, foarte sus. Însă nu e suficient pentru prăpastia în care a alunecat şcoala. Numai cu câteva excepţii nu faci performanţă. Şi proiectul „Lisabona 2010” asta cere europenilor. Sintagma mea este că în învăţământul românesc, ca indivizi suntem geniali, dar ca echipă am ajuns catastrofe. Grevele ne-au demonstrat că bugetarii nu sunt uniţi. Când e vorba de stomac, de obicei românul iese în stradă. Unit, la bine şi la rău. În ultimii ani parcă, un vrăjitor malefic a deraiat tăvălugul popular. Tăierea salariilor afectează bugetarii. Îi jertfeşte din picioare. Pentru guvernanţi însă, e balonul de oxigen. De aceea măsurile astea anticriză eu le asemăn cu şvaiţerul: unii văd găurile, iar alţii văd brânza! Cred că ar trebui să se încerce o omogenizare a breslei. Din o sută de cadre didactice câte sunt în instituția în care predau, s-au înscris pe lista de grevişti vreo 12. Apoi, mânaţi de diferite temeri, au început să se taie de pe listă. Să mai meargă trei oameni la grevă ar fi fost chiar penibil…

Reporter: V-a tentat politica?

Nicolae Geantă: Am fost tentat de acest păcat al politicii, pentru că, nu trebuie să mă feresc, sunt preşedintele comisiei de Urbanism-Buget-Finaţe la Proviţa de Jos, fiind consilier PDL. Am ales asta pentru că alţii mi-au cerut-o. Sunt amic, chiar cu nume grele din politică, însă atât. Nu sunt ahtiat după funcţii, sau putere… Şi dacă aş avea-o, ce-aş face cu ea?
În viaţă, eu încerc să scriu drept, chiar pe linii strâmbe. În politică însă, nu se poate aşa ceva. De aceea, politica… a fost odată. Încă sunt pe liste la Consiliul Judeţean, dar eu, fiind o persoană care alerg mai mult după lucrurile spirituale, chestiile din politică nu sunt interesante pentru mine.

Reporter: Ce satisfacţii aveți?

Nicolae Geantă: Satisfacţiile mele cele mai mari vin din partea spirituală. Am un grup de 30 de tineri cu care mă întâlnesc săptămânal pentru studii biblice, repetiţii corale pentru cântece religioase. Cântăm în diferite biserici, mergem la evanghelizări pe stadioane, case de cultură.
În ceea ce priveşte lumea protestantă, am început să fiu cunoscut în ultima vreme, iar în privinţa evanghelicilor din Prahova, nu vreau să pară o îngâmfare, dar, deja am devenit un brand. Oamenii încearcă să aibă satisfacţii lăuntrice. Cred că cei care aleargă de dimineaţă până seara după afaceri, nu sunt fericiţi. E o problemă. Oamenii din ce au, doresc să aibă şi mai mult. Orice persoană, cât ar fi de bogată sau săracă, deviza ei e: „Măcar cu un leu, mai mult!” Eu nu am alergat niciodată după funcţii, bani şi chiar dacă la propunerea altora, am fost implicat în politică, sunt lucruri cu care nu sunt de acord şi atunci le abandonez, cu cea mai mare plăcere.
În momentul de faţă, visul meu este să pot să mă implic într-un mare proiect la nivel naţional, care se numeşte „Cireşarii” şi să pot să ajut cât mai mulţi tineri să-şi găsească identitatea în viaţă. Ei se căsătoresc foarte repede, divorţează foarte repede, trăiesc în concubinaje, nu găsesc plăcerea în mai  nimic, dornici doar de câştiguri materiale. Eu cred că o societate, fără oameni care să caute şi spiritualitatea, nu va fi niciodată mai bună. Comunismul a încercat să facă „oamenii noi” şi nu a reuşit. Oamenii nu se schimbă nici cu filozofii, nici cu bani. Doar Biserica îi poate schimba, oricare ar fi religia!Carmen NEGREU