Când eram mai mic, pe vremea lui Ceauşescu, tata asculta la tranzistor Vocea Americii… Probabil alţii îl ascultau pe el…, dar nu neapărat despre securişti vreau să vă scriu acum şi nici despre ceea ce ascultam eu, la radio, etapă de etapă, cu pasiunea pe care mi-o insuflase părintele meu. Aveam vreo 12 ani şi nici dacă hertzii mi s-ar fi amestecat în cap – printre transmisiuni sportive şi împuşcăturile de la Timişoara -, nu m-aş fi gândit atunci că fotbalul poate învinge istoria. Şi totuşi, se poate, dacă tragi bine de la distanţă!
Joia trecută, la mai bine de 21 de ani de la Revoluţie şi la 16 ani de la ultima Cupă a României câştigată de Petrolul, nea Nicu a înviat! A încercat să ne interzică simbolurile, oprindu-ne fularele la poartă şi, pentru 90 de minute, la şuieratul prelung smuls din pieptul unei sirene de siloz, a orânduit în tribune muncitorii declaraţi dornici să închine aplauze 11-lui mult iubit. I-am privit în ochi, cu libertatea golanului din galerie, care are puterea de a-şi slobozi înjurătura în deplasare, şi am simţit sub salopetele lor transpiraţia rece care-mi încingea spatele în cămaşa de pionier. „Adi, să nu vorbeşti cu nimeni despre ce se ascultă în casă” – mi-a răsunat în urechi vocea de demult a tatei… Şi nu ne-am rostit nimic, dar el, Buhuşi, a vorbit pe limba lui. S-a întors, a şutat şi… şi…

Cu un gol, am învins comunismul! Cu un simplu gol…  Adrian RADULESCU