Artistul plastic Mihai Boroiu s-a născut în 1955, la Scorţeni. A practicat atletism de performanţă, ceea ce l-a îndreptat către facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Apoi, a predat ca profesor de sport, ocazie cu care l-a cunoscut pe profesorul de desen David Sava, moment ce i-a marcat destinul pentru artă. Fire sensibilă, acceptă ca pe o provocare permanentă orice întâlnire cu sălbăticia naturii şi nu numai. Ceea ce pentru un profan poate fi un lucru comun, prin ochii artistului Mihai Boroiu, banalul devine crâmpei de viaţă şi culoare, redându-i adevărata valoare în universul spiritului.

Reporter: Când aţi început să pictaţi?
Mihai Boroiu: Întâmplarea a făcut, când predam la o şcoală generală, să cunosc un coleg, profesor de desen, să cochetez sau, mai bine zis, să fur meserie de la el. A durat câţiva ani de zile. E adevărat că am început abecedarul, nu direct cu pensula şi culoarea. Am început cu întinderea pânzei, panotarea expoziţiei, înrămarea, pregătirea pentru tot, apoi culoare. Ştiam culorile, ca orice muritor de rând. Cu prietenul meu am încercat să pătrund în tainele lor, mă tentau, ocru, galben, întreaga lor paletă. Îmi plăcea cum lucra. N-avea răbdare şi nu putea să stea cineva lângă el. Îmi puneam „leucoplast” la gură, să nu deranjez. Pur şi simplu mă atrăgea frumosul!

Reporter: V-aţi aprofundat studiile în artă plastică?
Mihai Boroiu: Am furat meserie de la acest profesor de desen. Studii libere. Se numeşte David Sava şi eram colegi la o şcoală generală în judeţul Galaţi. Eram tineri, amândoi. El era înnebunit de sport, ceea ce făcuse să ne apropiem. Câţiva ani, ’83-’89, a fost o perioadă în care am fost prin expoziţiile lui, timp în  care m-am speriat de câte implică, iar după ’90, în Bucureşti, am cunoscut-o pe marea artistă Tia Peltz, cu care am făcut în continuare studii libere.

Reporter: Pasiunea pentru pictură nu v-a făcut să renunţaţi să predaţi sportul?
Mihai Boroiu: Nu, tot timpul am combinat cele două preocupări. Dar, cu orice ocazie, orice timp liber l-am sacrificat pentru artă. Cu timpul, am dezvoltat această pasiune. La Bucureşti, m-am înscris, în ’97, într-un grup, Asociaţia Artiştilor Plastici.

Reporter: Când aţi avut prima expoziţie?
Mihai Boroiu: Am expus în Bucureşti începând cu anii 2000-2002. Am fost prezent în fiecare an la Casa Centrală a Armatei, în pavilionul Herăstrău, Casa ONU. Au fost câteva expoziţii personale, dar şi de grup. În urmă cu trei ani, am avut o invitaţie la Casa de Cultură din Vălenii de Munte, la Festivalul Şanselor Tale. Cam în aceeaşi perioadă, am avut o invitaţie din partea muzeului „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, unde, în sala mică de la etaj, mi-am permis să mă apropii de marele pictor. Am mai fost la o expoziţie în Bucureşti, într-un spaţiu relaxant, într-un pavilion al grupului nostru. Apoi, de când are loc în oraş acel concurs de pictură realizată ad-hoc, „Câmpina 24 h”, particip, pentru că n-am vrut să-l ratez, să pierd vreo ediţie. Mă tentează! Provocarea e aproape de mine şi lucrez relaxat.

Reporter: Cine v-a mai influenţat arta, în afara de Tia Peltz şi David Sava?
Mihai Boroiu: Mai sunt două persoane importante: regretatul Constantin Piliuţă şi Mihai Bandac. Ultimul trăieşte, i-am urmărit lucrările şi-l admir în continuare.

Reporter: Ce anume pictaţi, în ce curent vă încadraţi?
Mihai Boroiu: Pictura mea se îndreaptă spre modernism, spre artă decorativă, dar nu toată sfera de lucrări. Aş spune eu că mai mult arta modernă mă caracterizează. Ce pictez? Acum, merg mult pe idee. Mă inspiră din natură un peisaj, o zonă, un segment de natură, schiţez cumva şi încerc să-l transform aşa cum îl simt… De regulă, mă atrage natura sălbatică, virgină. Mă tentează linia, croiala zonei.

Reporter: Cum percepeţi că vă aflaţi într-un moment de inspiraţie?
Mihai Boroiu: Sunt întâmplări! Sincer vă spun, sunt anumite obiecte sau anumite activităţi, acasă, când prinzi o anumită culoare. Mi-aduc aminte, cu ani în urmă, când adunam din grădină bostani. Mi s-au părut imenşi. Erau dintre cei turceşti, cu nişte nuanţe de gri extraordinare, combinate cu dovleacul nostru, românesc. M-am oprit din lucru, m-am dus şi am luat hârtie şi am schiţat roaba cu dovleci. S-a mai întâmplat să văd sandalele lăsate pe treptele casei… Am căutat lucruri comune, pe unde paşii ne poartă tot timpul, dar noi trecem fără să prindem o atmosferă şi un farmec al acelui segment.

Reporter: Nu doar pictaţi, ci şi sculptaţi. Ce v-a făcut să vă ataşaţi şi de sculptură?
Mihai Boroiu: Nu ştiu exact un început anume în sculptură. Pot să vă  spun că fascinaţia lemnului, mai ales a celui de nuc, m-a tentat. E adevărat că, în sculptură, Brâncuşi, Marcel Guguianu, mi-au încărcat sufletul de emoţie. Şi mi-am zis că n-o să fiu nici unul dintre cei doi, dar, în timpul meu, aş vrea să văd şi o piesă de lemn cioplită şi care să poată transmite o stare. Am realizat un ciclu de păsări. La mine, sunt aproape decupate. M-au interesat linia, chemarea, cântecul lor sau în zbor, doar linia ce ţine de textura lemnului. Mai am încă proiecte neterminate, torsuri, troiţe, dar le voi continua după ce voi considera că am epuizat ciclul păsărilor.

Reporter: Cum v-aţi defini ca artist?
Mihai Boroiu: Prin tot ceea ce fac, mă consider o sămânţă a unei creaţii. Asta suntem, de fapt. Şi, dacă sunt bine plantat, pot crea şi eu ceva. Aşa ceva am vrut, de fapt, ca, în afară de o viaţă normală, serviciu, familie şi toate celelalte lucruri prozaice, să încerc să fac ceva palpabil, care să rămână. O pânză pictată, o sculptură… La începuturile mele în sculptură, a fost o perioadă când am renunţat la învăţământ, lucrând ca designer. Atunci, probabil, m-am decis să mă aplec mai mult spre artă. Am lucrat vreo şapte ani la o firmă în Bucureşti, unde făceam aproape de toate. Acolo a fost o provocare când, din resturi de inox, maşini demontate, am croit câteva lucrări. Am reuşit să fac un set de vreo şapte lucrări, pentru grădina firmei: un sportiv, un Pinocchio, Albă ca Zăpada, un muschetar… Am croit din acel metal alb, pur, dar uzat, remodelat mecanic şi vopsit, cam tot ce şi-a dorit patronul. Am creat, zic eu, ceva frumos, într-o zonă de verde.

Reporter: La ce lucraţi în momentul de faţă?
Mihai Boroiu: În urma unei expoziţii, am început din vară o colaborare cu o firmă din Bucureşti. M-au provocat pentru decorare de interior. E vorba de o clădire destul de vastă, frumoasă. Va fi o combinaţie de sculptură şi pictură. Pictură vitrată, pe sticlă, prelucrată termic.

Reporter: Ce anume vă doriţi cel mai mult?
Mihai Boroiu: Măcar zece la sută din idei să le lucrez! Dar, aşa, ca proiect, şi mi-ar face mare plăcere ca să fie realizabil până la sfârşitul lunii decembrie sau începutul anului viitor, undeva, aici, în zonă, să se deschidă o mică galerie de artă. Încă e în curs de amenajare. La momentul potrivit, vă voi spune mai multe, prezentându-vă şi o doamnă deosebită, implicată în acest proiect. Carmen NEGREU