Mihaela Baltag s-a născut în 1982, la Galaţi. A absolvit liceul de artă din oraş, la secţiunea de grafică, apoi a urmat Facultatea „George Enescu” din Iaşi, unde a studiat pictura, dându-şi masterul în arte aplicative. De cinci ani, predă educaţie plastică la şcoala „Ion Câmpineanu” şi Grupul Şcolar Forestier din Câmpina, oraş în care s-a stabilit şi şi-a întemeiat o familie. Dincolo de pasiunea pentru pictură, ascunzându-şi harul cu modestie,  Mihaela Baltag şi-a descoperit şi vocaţia de profesor, implicându-se cu mult suflet în procesul de învăţământ.

Reporter: Ce anume te-a determinat să te îndrepţi către artă?
Mihaela Baltag: Cred că am fost şi îndrumată, nu într-un mod atât de direct sau puternic… Totuşi, în gimnaziu, mi-amintesc că aveam o profesoară de desen care ne încuraja mult. Aveam un panou imens la parter, unde aveam mereu lucrări. Mama dorea mai mult să mă îndrept către real, dar, văzând că am alte înclinaţii, pentru că eu sunt „paralelă” cu realul – nu înţeleg nimic din cifre -, de pe la jumătatea clasei a VIII-a, ne-am zis să încercăm la arte. Am reuşit şi am continuat această cale. Mi-a plăcut din şcoală, în primul rând, pentru că era, parcă, altă lume…, nu erau reguli fixe, era mai multă libertate de exprimare, de dezvoltare a noastră. Restul cred că a venit de la sine. Am continuat, pentru că fără studii nu se putea.

Reporter: După ce ai terminat facultatea, cum ţi-ai urmat calea?
Mihaela Baltag: Încă din facultate, m-am angajat, pentru că artele sunt costisitoare. Nu aveam susţinere din familie, având un singur părinte. Norocul meu a fost că am reuşit să mă angajez, oarecum, în domeniu. Prima oară am lucrat la o tipografie. Nu foarte mult timp, dar a fost un experiment. Apoi am mers pe grafică publicitară, ca să pot să-mi continui şi studiile, fiind un part-time ca meserie. După orele de curs, mergeam acasă şi lucram pe calculator.

Reporter: Tu ce ai fi vrut să faci după terminarea studiilor?
Mihaela Baltag: Cred că nu eram conştientă că, la un moment dat, trebuia să mă angajez sau că trebuia să profesez în domeniu. Eram aeriană şi cred că şi-acum sunt. Probabil e o caracteristică a artiştilor. Am fost nevoită şi apoi mi-am dat seama că se poate aplica şi sunt atâtea domenii în care se poate lucra…
Dar intri greu în breaslă sau sunt ani grei de pregătire…, ca să poţi să spui că ajungi un artist cunoscut sau să faci şi bani să te întreţii.
Reporter: De fapt, care e arta ta?
Mihaela Baltag: E mixtă. Mă adaptez şi cred că asta face oricine. Mi-a plăcut pictura mult, pentru că mă caracteriza şi mă caracterizează culoarea. Dar m-am adaptat şi în funcţie de evoluţia societăţii, pentru că arta trebuie să ţină pasul cu societatea: M-am dus şi spre partea tehnologiei, ca să spun aşa, sau am schimbat pensula cu mouse-ul, grafică pe calculator sau fotografie, la un moment dat. Fac şi pictură pe sticlă, pe obiecte, pe pânze, pe diverse materiale aşa-zis neconvenţionale , dar care sunt fireşti în domeniul artelor. Experimentez…, pictez mai mult spre abstract.., îmbin arta decorativă cu pictura de şevalet. Plec de la formele reale, dar le trec în manieră personală.

Reporter: Ai avut ocazia să participi la expoziţii?
Mihaela Baltag: Da, la expoziţii colective, începând din facultate. M-am simţit cumva descurajată în acest sens, pentru că în spaţiile de expunere se intră greu, rămânem, deseori, cu lucrările. Nu ştiu… există, poate, un dezinteres al oamenilor faţă de astfel de expoziţii. Eu am expus, cel mai mult, pictură. Chiar dacă nu e mare distanţa în timp, transformarea a fost bruscă. S-a mutat arta pe alte domenii.

Reporter: Ce anume îţi atrage atenţia să pictezi, intervenind la un moment dat, acea manieră personală?
Mihaela Baltag: Depinde. Uneori sunt teme impuse sau după cererea publicului, pentru că există şi comenzi. Dar, eu încerc să conduc tot spre o manieră proprie, pentru că nu sunt produse care trebuie să iasă pe bandă. Fiind vorba de artă, automat nu e o industrie. Ba, din contră, fiecare produs este un unicat.
Şi-atunci, încerc să exprim tema sau subiectul cerut, de multe ori spontan, pentru că nu pot să spun că am o regulă, nu sunt dogme în artă.

E foarte greu de evaluat o lucrare de artă. Însă, încerc să vizualizez sau încerc să văd ceea ce doreşte omul şi ceea ce reuşesc eu să fac pentru a finaliza lucrarea. De multe ori, cred că ţine de stare.
Reporter: Dacă nu ai fi condiţionată şi de partea materială, ce ţi-ar place să faci?

Reporter: Chiar fac şi nu sunt legată de partea materială.
E vorba de calitatea mea de profesoară. Profesez de cinci ani, fără să fiu motivată financiar şi fără să mă împiedic de acest lucru. Pot face altfel de lucruri în paralel, timpul îmi permite, ca să pot acoperi toate necesităţile. Dar, mă simt împlinită sufleteşte. Pur şi simplu m-am descoperit, pentru că n-am crezut că o să lucrez cu copiii sau n-am ştiut că pot să am capacitatea asta.
A fost o încercare pentru mine, în primul an, zicându-mi să mai fac şi altceva, pentru că, la un moment dat, trebuie să am o pensie. Apoi am descoperit că-mi place foarte mult, mă încarcă, mă face mai energică. Simt că e lumea mea!
E uimitor, pentru că am încercat destule lucruri, cred că mai mult comerciale sau care au mers mai mult pe profit. În învăţământ, am simţit că pot să fac ceva care să-mi aducă şi bucurie. Şi îmi dau seama de asta pentru că văd cum se exprimă copiii, le văd feţele, zâmbetul. Eu simt că fac ce-mi place.
Cred că pot să dau altă formă materiei sau învăţământului. Bine, mai sunt condiţionată de acel catalog, de programe, dar se modelează uşor. Îmi place să fiu în spaţiu deschis, să mă exprim cu orice material posibil şi să las urma asta şi copiilor pe care îi am. Ba din contră, văd că, de multe ori, mă învaţă ei pe mine.
Învăţ foarte multe lucruri, odată cu ei.

Reporter: Ai lucrări deosebite. Ţi-ai dori o expoziţie personală?
Mihaela Baltag: În trecut, îmi plăcea foarte mult ideea. Dar cine e în domeniu cred că ştie că nu are o finalitate extraordinară. Mi s-a propus de multe ori să-mi expun lucrările aici, la Câmpina. Nu ştiu…, cred că am fost şi delăsătoare. De când predau, cred că merg mult pe acest sentiment de relaxare maximă cu copiii, tocmai pentru că îmi place ce fac. Sau poate îmi lipseşte curajul de a mă expune în mod direct.

Reporter: De fapt, acum care e pasiunea ta?
Mihaela Baltag: Să pictez, să colorez – noi chiar suntem numiţi colorişti! -, să umplu totul, cu culoare… E o terapie, mă relaxează. Mă exprim mult pe pânze, dar, în acelaşi timp, îmi place la nebunie să lucrez cu copiii. E ceva ce mă împlineşte nespus. Am satisfacţie sufletească, în momentul în care pictez, dar continui această satisfacţie în lucrul cu copiii. La şcoală, excluzând că sunt în bănci, aliniaţi, noi avem mediul nostru. De multe ori, se sună şi constatăm că mai avem multe de spus.

Reporter: Cum te percep copiii?
Mihaela Baltag: Ca pe un alt copil sau ca pe un copil mai mare!
Carmen NEGREU