Actualitate

Marina Voica: “Moare muzica uşoară, clasic românească”

Marina Voica s-a născut pe 3 septembrie 1936, în oraşul Ivanovo, URSS. De fapt o chema Marinka Nicolskaia. După lansarea sa în România, în 1960, într-un duet interpretat la TVR împreună cu Margareta Pâslaru, a devenit pentru toţi românii doar Marina Voica, fiind foarte populară şi ajungând una dintre cele mai iubite cântăreţe de muzică uşoară din ţară. De zece ani s-a stabilit la Breaza, în judeţul Prahova, continuând şi la acest moment să aibă o activitate artistică intensă, să compună cântece şi să aibă numeroase apariţii televizate.

Reporter: Cum se simte artista Marina Voica, la 74 de ani?
Marina Voica: Mă simt la fel ca la 73, 60, 50. Nu simt vreo diferenţă. Să nu credeţi că asta e vreo vârstă înspăimântătoare. Oamenii la vârsta asta conduc şi state. Cine mă vede, mă urmăreşte la televizor, primeşte răspunsul la întrebarea asta! La ultima emisiune pe care am avut-o, am cântat, am dansat, fără efort. Mă simt normal, încă! Bat în lemn!

Reporter: Ce preocupări vă menţin în această formă excelentă?
Marina Voica: Preocupări? Sunt foarte amestecate, foarte diferite. Încep de la pregătirea micului dejun, îngrijirea grădinii la care ţin foarte mult, navigarea pe internet, conversând cu diverşi oameni, legat de ceea ce am postat pe youtube, vorbesc mult la telefon cu prietenii, terminându-se cu pregătirea vreunui concert sau citind. Chiar acum, repet tot repertoriul meu. Şi uite aşa, trece ziua.

Reporter: De când staţi în Breaza şi cum v-aţi hotărât să vă stabiliţi aici?
Marina Voica: Anul trecut am împlinit zece ani de când m-am stabilit în Breaza. Nu-mi vine să cred! În primii ani, mă aducea o maşină de la vreo televiziune, de la câte o apariţie şi mă lăsau la poartă. Nu simţeam că vin acasă. Mulţi ani nu am simţit lucrul acesta. Şi uite că, în ultimele dăţi, când plecam la emisiuni televizate, simţeam apoi, că vreau acasă, aici. Iată, că au trebuit zece ani ca să realizez, să simt că aici e cu adevărat „acasă”, pentru mine. Am ajuns la Breaza, într-un mod destul de banal. Nu suportam căldura din apartamentul pe care îl aveam la Bucureşti, care primea soare în permanenţă. Într-o zi, pripăşindu-mă pe la Breaza, plimbându-mă, am văzut această casă, cu grădina deosebită, curtea… Am plecat împleticindu-mă către locuinţa pe care o închiriasem, la acel moment, cu gândul la căsuţa pe care o văzusem şi care mă fermecase în mod deosebit. Mai târziu, i-am căutat pe proprietari. Am găsit aici un om care repara nişte maşini, m-a recunoscut, am intrat în vorbă şi i-am spus cât de mult îmi place casa, întrebându-l dacă nu ar vrea s-o vândă. S-a potrivit că veneau la Breaza, doar pentru că în casă le locuia o rudă apropiată. Aşa că au fost dispuşi să o vândă. M-am hotărât imediat să o cumpăr. Şi aşa am ajuns la Breaza!

Reporter: Sunteţi o artistă foarte cunoscută. Cum vă percep vecinii, brezenii în general?
Marina Voica: Vecinii mei sunt foarte buni. Nu ştiu ce-aş face fără ei! Sunt discreţi, dar  dacă nu mă zăresc o vreme vin şi se interesează de mine, dacă sunt bine. Asta înseamnă mult, pentru mine! În rest, este aşa de drăguţă toată lumea… Sunt oprită pe stradă, sunt întrebată ce fac, dacă sunt bine…

Reporter: V-aţi implicat în viaţa culturală a Brezei?
Marina Voica: Da, cum să nu! Mereu am cântat aici, dând foarte multe concerte. Casa de Cultură e foarte prezentă în viaţa oamenilor de aici. Nu mai spun de faptul că anul trecut am primit diploma de „Cetăţean de Onoare” al oraşului. Ce să mai spun…, atâta timp cât mi-a mai rămas să trăiesc, nu cred că o să am vreo surpriză neplăcută din partea acestor oameni. Îi simt aproape de mine.

Reporter: Continuaţi să mai compuneţi versuri, melodii?
Marina Voica: Sigur! Chiar două piese ale mele, „Bucureşti e micul Paris” şi „Apartament 23”. Cel din urmă l-am cântat de curând, la o emisiune televizată. Sunt piese serioase, cu statut de şlagăre, pentru că nu compun în fiecare zi.

Reporter: Vă daţi acordul să vi le cânte şi altcineva?
Marina Voica: Ce rost are să mi le cânte altcineva? Eu compun nişte piese care mi se potrivesc doar mie, ca o mănuşă. Nu o să ajung niciodată să dau piesele mele, cuiva. Aşa cred! Eu am nevoie de cântece.

Reporter: Nu vă este teamă că s-ar putea pierde la un moment dat aceste piese, dacă nu le-ar prelua şi alţii?
Marina Voica: Eu ştiu? Cui aş putea să le dau? Tineretul nu cântă acest gen de cântece pe care le compun eu. Colegii mei, mă refer la cei de vârsta mea, mai au compozitori care le sunt alături şi le compun. Nu ştiu, poate ai dreptate, poate… Înţeleg ce vrei să spui că, poate la un moment dat, de asta se plâng toţi colegii mei, nu prea suntem daţi pe posturile de radio. Este o crimă, să ştii! Moare muzica uşoară, muzica uşoară adevărată, clasic românească. Piesele pe care le-am scris s-au „lipit” foarte bine de mine. Poate nu sunt difuzate ca atunci când eram în plină vogă. Într-un fel, asta e normal.

Reporter: Vă gândiţi la cineva anume, care ar putea continua, munca, stilul dumneavoastră de a cânta, de a compune?
Marina Voica: Să ştii, că nu cultiv aşa ceva. Am primit multe rugăminţi, oferte, să formez pe cineva. E foarte riscant, pentru că eu nu accept, cum să spun, un talent „aşa-şi-aşa”. Ori e un talent care va fi imposibil să nu răzbată ori e o mediocritate, care ar pierde şi timpul meu şi pe al său.

Reporter: Pe cine apreciaţi, la momentul actual?
Marina Voica: Am observat şi o parte a publicului şi pe unii dintre colegii mei, că apreciază muzica de azi, pe cei care cântă, ca fiind cu fiţe şi prea dezbrăcate, unele fete. Asta nu are importanţă! Asta e moda, curentul. Şi nu e doar la noi. Dar, talentele există! Unii blamează muzica de-acum, confundând-o doar cu o chestie vizuală şi superficială. Eu sunt bucuroasă că România, la Eurovision, a fost mereu, tare de tot. E vorba de Paula Seling, pe care o consider o cântăreaţă de talie mondială! Mai este de amintit Mihai Trăistariu, Andra, Nico… Să vedem şi cum vor evolua talentele lor. Totul e
să-ţi pui crucea în spate şi să o poţi duce, ani de zile. Fiindcă oricât de talentat ai fi, acesta se poate pierde la un moment dat, din diverse motive. Avem deja talente tinere, consacrate, ca Fuego, Laurenţiu Duţă cu „Trei Sud-Est”, care au un talent formidabil, ca muzicieni, compozitori, prezenţă scenică.

Reporter: Dată fiind viaţa atât de plină pe care o aveţi în plan artistic, ce proiecte pregătiţi pentru viitor?
Marina Voica: Mai am câteva piese pe care vreau să le înregistrez. Apoi, am început să mă pregătesc pentru un recital pe care îl voi susţine pe 2 octombrie la Medgidia, în memoria lui Dan Spătaru.

Reporter: Ce îşi doreşte cel mai mult acum, Marina Voica?
Marina Voica: Cel mai mult… uite aşa, să mă trezesc în fiecare dimineaţă, să nu am niciun fel de probleme. Eu aşa sunt, atentă, ca totul să meargă bine. Cu toate că, de multe ori, după ce nu merge bine ceva, mai vine şi ceva rău. Şi nu mă gândesc doar la sănătate, cu toate că lumea spune că e cel mai important lucru. Dar nu putem trăi cu gândul, doar, ca să fim sănătoşi. Când te simţi bine, vrei foarte multe alte lucruri, vrei succes, vrei linişte sufletească. Ar trebui să-mi pregătesc un album cu toate cântecele mele, dar uneori, sunt cam leneşă. De obicei, trebuie să se tragă de mine. Nu mă agit să apar în emisiuni. M-am obişnuit să fiu chemată. Şi sunt chemată, în continuare. Şi e bine, chiar dacă sunt spre sfârşitul carierei mele.

Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co