Mamut cu picioare de… lut!
S-au supărat extrem de tare pe HidroPrahova şi au de gând să încheie orice fel de colaborare cu firma care se ocupă în acest moment de distribuţia apei potabile. Este vorba despre consilierii locali câmpineni, care nu mai vor să audă doar vorbe şi promisiuni de mai bine. Şi, în ultima şedinţă, nu puţine au fost vocile care au cerut ca, la Câmpina, să fie înfiinţat un serviciu public, în cadrul Primăriei, care să se ocupe de problema alimentării cu apă, în condiţii acceptabile. Elvis Arghir, consilier de la PNL, care nu a fost de acord de la început cu intrarea municipiului Câmpina în Hidro Prahova, este mai mult decât decis să realizeze un proiect de hotărâre, prin care să se decidă încetarea oricărei colaborări cu HidroPrahova. Elvis Arghir, consilier local: „Situaţia în care s-a ajuns acum se datorează faptului că, la momentul respectiv, nu au ascultat cei care au luat decizia de a intra HidroPrahova, pentru că eu am votat împotrivă şi le-am spus că intrarea HidroPrahova nu ne va ajuta cu absolut nimic. Bani nu vor veni, preţurile se vor mări, iar acum aceste preţuri s-au dublat, pentru că preţul la HidroPrahova este unitar pe tot judeţul, iar noi, Câmpina, suportăm, social vorbind, preţul pentru celelalte comune.” „Dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard!”… a mai spus consilierul PNL, care a specificat, printre altele, că, dacă apa va avea acelaşi preţ atunci când va fi distribuită de câmpineni către… câmpineni, măcar se va şti un lucru: banii rămân în Câmpina. Elvis Arghir: „Preţurile plătite de câmpineni, chiar dacă ar fi mari, se vor vedea în lucrări publice pe teritoriul municipiului Câmpina şi nu în alte localităţi, interesul nostru e ca lucrările care se fac pe domeniul public să se facă rapid şi bine, deci avem toţi de câştigat.” Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, este printre primii care a lansat ideea ruperii oricărei legături cu HidroPrahova. Prea multe promisiuni, nimic concret şi un stil de-a dreptul haotic de a executa reparaţiile necesare. Ideea că ar fi trebuit să primim 14 milioane de euro pentru investiţii pentru sistemele de apă şi canalizare deja… nu mai contează. Horia Tiseanu: „Eu trag un semnal de alarmă către HidroPrahova, să aibă grijă ce fac, pentru că, dacă nu-şi fac datoria aşa cum trebuie, chiar dacă ni se promite o investiţie foarte mare, care durează foarte mult, ieşind din HidroPrahova, facem un serviciu public de apă şi canalizare şi ne ocupăm noi de aceste reţele, iar pentru investiţie încercăm să găsim alte fonduri europene, pe care le putem accesa, dar în nici un caz nu mai mergem cu acest operator economic, cu adevărat un mamut cu picioare de lut, care se mişcă, din păcate, foarte greu şi foarte prost”. Lucrurile se pare că au ajuns în punctul în care nu prea mai există calede întoarcere. Sunt mult prea multe vocile care nu au nimic bun de spus despre HidroPrahova.Relu NISTOR