Nu ţin minte vreo grevă făcută de grija culturii, pornită întru îmbogăţirea spiritului… Memoria nu mi-e cutreierată de grupuri, de coloane, de hoarde de sindicalişti înarmaţi cu citate, maxime şi aforisme celebre, afişate ostentativ, şi nici măcar vreo doi-trei intelectuali rasaţi nu pichetează prezentul, cu capetele acoperite de coifuri din pagini de almanah.
La Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploieşti, tavanul unei săli de la etajul superior s-a prăbuşit, sub asaltul necruţător al ploilor de tranziţie de la iarnă la primăvară. Oştenii săi, cu prestigiu de muzeografi, au simţit adânc, în suflet, o durere surdă, dar educată şi şi-au schimonosit păsul în caligrafia unei adrese oficiale. Nemulţumirea lor a rămas mută, ca o deformaţie profesională de exponat.

Azi, clădirea Muzeului Ceasului din Ploieşti – un monument istoric în sine – exprimă culmile degradării şi pendulul salvării sale e suspendat, parcă, într-o clipă de graţie. Niciun tic, niciun tac… Niciun tic, niciun tac… Strigătul de ajutor al culturii nu şi-a găsit, încă, pieptul… Glasul disperării în domeniu are fix puterea de convingere a ceasului cu cuc, numai că nu se deşteaptă cine trebuie. Trăim un anotimp al protestelor publice, în care poporul îşi cere pâinea…, pâinea cea de toate zilele…, doar pâinea cea de toate zilele…
Cultura nu e pe felie şi, în consecinţă, nu încape în coşul zilnic. Nici nu putea fi altfel de vreme ce, comiţând aroganţa supremă împotriva gintei latine, poporul nu mai vrea nici măcar circ.Adrian RADULESCU