Liviu Briciu s-a născut în 1967, la Câmpina. A absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Bucureşti, având acum propria firmă de software. Totodată, e profesor de informatică la Liceul Economic Ploieşti şi „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Pasionat de muzica rock, a cântat vocal şi la chitară în cadrul cunoscutei formaţii Meteor, din Câmpina. În timp, şi-a creat propria trupă, Ivo, devenind cunoscut printre câmpinenii pasionaţi de rock, pentru concertele pe care le susţine la Clubul propriu, „Live”, dar şi pentru alte formaţii consacrate sau interpreţi pe care a reuşit să-i aducă în urbe, spre bucuria celor care îmbrăţişează acest gen muzical, printre care amintim: Iris, Proconsul, Anca Parghel, Mircea Baniciu, Horia Brenciu, Mandinga, NightLosers, A.G. Weinberger şi mulţi alţii.

Reporter: Ce înseamnă muzica pentru tine?
Liviu Briciu: Muzica pentru mine este pasiune şi meserie, în acelaşi timp, pentru că am şi câştigat bani, cântând. Am cântat şi vocal, şi cu chitara. În afară de trupele mele de muzică, în care cred eu, am cântat şi cu formaţia Meteor, vreo şase-şapte ani. Pot să spun că am avut un serviciu la această formaţie, pentru că Meteor este renumită în plan local. Ei, şi asta fiind pasiunea mea, întotdeauna am considerat că am avut două meserii, cea de informatician, cu care mi-am consolidat cariera, şi muzica. Nu am renunţat niciodată, pentru că muzica mi-a adus altceva în viaţă, mai mult decât bani. E o perioadă destul de dificilă pentru România, în acest moment. Eu mă bucur foarte mult că voi, ca ziarişti, întrebaţi despre astfel de lucruri. Cred că a venit vremea să nu mai vorbim doar despre accidente, politică…, ci să vorbim şi despre lucrurile bune care se întâmplă. Noi, cei care încercăm să facem ceva în alte domenii, să zicem culturale, cu toate că poate e prea pretenţios spus, avem nevoie să mai stăm de vorbă şi să mai spunem oamenilor şi despre lucrurile care nu se văd. Cele frumoase!

Reporter: Din pasiune pentru muzică, ai deschis în urmă cu zece ani, Clubul Live?
Liviu Briciu: Da, cu zece ani în urmă, în locaţia cunoscută, de la Casa Tineretului. Însă, ideea asta de club a venit aproape natural. De ce spun asta? În ţările dezvoltate, noţiunea de club e foarte bine stabilită şi bătută-n cuie. La noi n-a existat lucrul acesta, nu ştiam de el, pentru că veneam dintr-o perioadă comunistă, neagră, neştiind de existenţa acestor cluburi. Ideea a venit natural, cum spuneam, din pasiunea unor oameni din fiecare oraş, cred că la vreo şase ani de la Revoluţie, când eram destul de tânăr. Eu şi trupa Ivo, cu care cântam atunci şi-acum, cu Adrian Rizea şi Cornel Brătilă. Şi ne-am gândit să repetăm, în faţa publicului. Nu să cântăm, ci să facem repetiţie cu public. Simţeam eu nevoia de apropiere între trupă şi public. Nu erau locuri unde să cânţi, decât scena mare, acolo unde nu aveai acces, fiind la un început de carieră. Trebuia locuri, unde să poţi dezvolta fenomenul acesta artistic, de aceea spun că a venit natural, tocmai în ideea de a repeta cu public. În ’96, lucrul acesta s-a petrecut cam aşa: la prima repetiţie, au venit vrei zece inşi, iar la a doua au fost o sută! Nu se întâmpla nimic, de fapt. Noi repetam nişte pasaje din piese, nu mai puteam să ne facem treaba prea bine. Era logic! Se ştie că o repetiţie nu se face cu public. Noi nu ne prea dădeam seama că nu mai avem lucrurile caracteristice unei repetiţii. Ideea iniţială şi pusă în practică cu cele mai bune intenţii, se întorsese împotriva noastră. Noi nu aveam experienţă şi nu ştiam cu ce se mănâncă lucrul acesta. Începusem să facem aceste cluburi din ce în ce mai puternic, în diferite locaţii. Prima a fost în Casa Tineretului, în foaier, în partea cealaltă. Apoi, am închiriat noi un spaţiu de la aşa-zisul Măciucă, la linie, dedesubt. Şi-am continuat cu aceste cântări live, au început să vină prieteni din Braşov, Ploieşti, care cântau ocazional, o piesă, două, trei. Nu era nimic pus la punct, nu era nimic organizat, foarte bine. Când nici l-a Măciucă nu am mai putut să mai stăm, pentru că era un tip căruia nu-i plăcea felul acesta de activităţi, am apelat la patronul Clubului Sen. A fost un club renumit în Câmpina. Ne-a invitat într-o zi, fiind mai puţin importantă pentru ei, şi a spus „miercuri, faceţi voi treaba asta aici”. Nu era o locaţie prea inspirată. Spiritul acelui loc nu era pentru ce făceam noi. Era o discotecă, undeva pe fostul Bulevard Lenin. Cred că n-am apucat să cântăm decât de vreo două ori şi s-a terminat.

Reporter: Povesteşte-mi cum ai pus bazele clubului, aici, unde se află şi azi.

Liviu Briciu: În 2002, s-a ivit ocazia. Am găsit acest spaţiu gol, de trecere către toaletele sălii de spectacol de la Casa Tineretului, şi m-am gândit cu un prieten care avea mai multă experienţă în comerţ, în afacerile cu restaurante, să închiriem spaţiul în care se află şi acum Clubul Live. Primul lucru pe care noi l-am făcut a fost să construim o scenă, dată fiind destinaţia locului. Apoi am început să invităm trupe şi prieteni, încet, încet, ajungând la formaţiile Iris, Proconsul, Anca Parghel. Asta s-a întâmplat în aceşti zece ani petrecuţi aici, în locaţia asta. N-aş mai vrea să spun ceea ce am spus tot timpul presei, că sunt peste 250 de concerte făcute. Nu vrem să ne mai lăudăm.

Reporter: Atunci, spune-mi care a fost satisfacţia ta cu acest club.
Liviu Briciu: Marele câştig, marea satisfacţie a fost că am putut să strâng câteva sute de câmpineni, cu o anume structură morală. Abia acum îmi dau seama că, după zece ani, aici, în locul acesta, toţi cei ce ne adunăm, semănăm. A fost o perioadă destul de lungă în care s-au sedimentat persoanele. Între oamenii care seamănă şi stau în acelaşi loc, se creează o anume chimie, o vibraţie comună, bineînţeles, împreună cu artiştii de pe scenă. Asta trebuie să înţeleagă mai bine oamenii. Toată lumea spune, faceţi cultură, neexplicând, de fapt, care e scopul. Ei bine, eu cred că orice formă de cultură face omul mai bun. Se tot bate toba pentru copii, tineri, să înveţe, să aibă acces la cultură, să citească, să picteze, să cânte şi aşa mai departe, dar nimeni nu le explică profund de ce să facă aceste lucruri. Care este avantajul? Eu asta spun, clar! Pentru că ne face mai buni, iar noi avem nevoie de lucrul acesta. Într-o lume nebună, care aleargă după bani în această prefacere tumultoasă a României, de 20 de ani, ne-am pierdut minţile, toţi. Lucrurile astea, sentimentele deosebite, emoţiile puternice, s-au voalat foarte tare. Iubirea faţă de frumos s-a diminuat şi am devenit un soi de roboţei, şi nu e bine pentru noi, toţi, nu e sănătos, nu putem trăi.

Reporter: Acum, cine cântă la club?
Liviu Briciu: Trupa Ivo a continuat să existe în diferite formule. Ţi-am spus, prima formulă în care am cântat…, însă a făcut parte şi Cornel Coşăreanu. E un chitarist de excepţie, care a cântat şi la Iaşi, Braşov, venind la Câmpina ca inginer stagiar, cu multă vreme în urmă. În momentul când am făcut trupa asta, lui i se năştea primul copil. Acel copil, născut în anii ’90 este membru al trupei, chiar a fost recunoscut ca foarte bun chitarist, câştigând un concurs la Bucureşti. A fost susţinut şi învăţat de către tatăl lui. E un talent extraordinar şi cântă împreună cu Cornel şi Mihai Coşăreanu şi Magda Ciprian sau Muscă, aşa cum îl ştie toată lumea. Această trupă a durat şi durează, avem un repertoriu, mergem şi cântăm şi la cluburile din ţară. Bineînţeles, atâta timp cât ne permite activitatea de bază a fiecăruia dintre noi.
Continuarea interviului, în ediţia următoare.  Carmen NEGREU