Stabilită de mulți ani în Statele Unite ale Americii, solista de muzică populară Lia Lungu nu a uitat nicio clipă de unde a plecat, nu și-a renegat trecutul. Ba chiar i-a încântat și pe cei de peste ocean cu melodiile sale extraordinare și de fiecare dată când s-a întors în România a îmbrăcat cu drag costumul popular și a cântat pentru semenii săi.

Reporter: Doamna Lia, aş vrea să vă mulţumesc mai întâi pentru acceptul dumneavoastră de a participa la o şuetă pentru cititorii săptămânalului Valea Prahovei şi aş vrea să vă întreb pentru început cum se descurcă Lia Lungu cu drumurile între SUA şi România?

Lia Lungu: Eu vă mulţumesc dumneavoastră pentru că îmi daţi posibilitatea de a dialoga cu cititorii dumneavoastră şi am să vă răspund imediat că atunci când faci ceva cu drag, când te gândeşti că ceea ce faci dăruieşti oamenilor, ei bine, atunci nu simţi că-i greu!

Reporter: Aş vrea să pornim de la faptul că folclorul este unul din copiii dumneavoastră. Știu prea bine că bijuteria muzicală, cum numiți dumneavoastră folclorul, v-a cerut multe sacrificii, timp mult dedicat culegerii şi înregistrării cântecelor şi totuși este lucrul cel mai de preţ pe care îl duceţi cu drag în America, este  o parte din sufletul dumneavoastră pe care o dăruiţi americanilor, dar doar spre ascultare, neputând să vă despărtiţi de el niciodată. Oare de ce?

Lia Lungu: Dragul meu, folclorul este cel care m-a ţinut în putere, este comoara cea mai de preţ a mea, este acel balsam ce îmi răcoreşte sufletul atunci când este nevoie şi nu pot să mă despart de cântec, pentru că, aşa cum ai spus, este darul meu de la Tatăl Ceresc şi-l preţuiesc ca pe lumina ochilor.

Reporter: Dumneavoastră aduceţi la scenă cântecul din Banat, o zonă cu mare încărcătură artistică, o zonă în care doina este la rang de artă, iar acest lucru v-a obligat întodeauna să veniţi în faţa publicului cu mare atenţie. V-a fost greu să intraţi în sufletul publicului?

Lia Lungu: Am început de tânără şi în perioada în care se reuşea cu greu să ajungi pe o scenă unde urcau marii artiști şi de valoare, aşa cum ai spus venind din Banat, trebuia ca doina să răsune din glasul meu ca un cristal, dar tocmai acest lucru m-a ajutat să câştig publicul în scurt timp.

Reporter: A fost grea despărţirea de România ținând cont că eraţi o fire mai sensibilă, mai legată de pământul natal?

Lia Lungu: Foarte greu…, dar faptul că am putut cânta în continuare cântecul meu românesc m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat şi Tudor, fiul meu, fiind cu mine tot timpul. Aşa se face că am reuşit să mă acomodez în SUA şi, repet, puteam cânta românilor uitând dorul de acasă şi nu mă simţeam străină.

Reporter: Vă ascultau românii, dar americanii cum reacţionau la cântecele dumneavoastră?

Lia Lungu: Fraţii români plângeau, dar în acelaşi timp americanii se opreau, ascultau şi se mişcau pe ritmul horelor noastre ca să nu vă mai spun că se uitau la costumul popular şi nu îndrăzneau nici să-l atingă, erau fascinaţi şi întrebau dacă e lucrat manual.

Reporter: Știu că aţi fost primită de preşedintele american la Casa Albă. Cum a fost?

Lia Lungu: Meritul, ca să spun aşa, este al fiului meu Tudor care a fost primit şi decorat de Bill Clinton  în urma actului său de curaj de a salva un grup de copii ce rămăseseră blocaţi într-un lift  dintr-o clădire unde  izbucnise şi un incendiu.

Reporter: Dna Lia, acum aţi venit în România cu un motiv anume sau dorul de tărâna strămoşească v-a adus înapoi?

Lia Lungu: Vin în România ori de câte ori pot, vreau să-mi menţin relaţia cu publicul meu de aici şi de aceea revin pentru spectacole, filmări la televiziuni… Vreau să mulţumesc televiziunii Valea Prahovei, care a realizat o emisiune cu şi despre Lia Lungu. Echipa fiind aşa drăguţă, a filmat, deja, şi primele colinde dăruite prahovenilor de către mine, eu urmând ca sărbătorile de iarnă să le petrec româneşte, dar în America.

Reporter: Aş vrea să le spuneţi cititorilor câteva dintre realizările dumneavoastră muzicale.

Lia Lungu: Da… păi să enumerăm şase LP-uri cu Casa de discuri „Electrecord” din Bucureşti, două casete audio (folclor românesc), două CD-uri (folclor) – unul înregistrat la Electrecord, altul cu un studio din Timişoara -, iar după stabilirea în America: un CD cu muzică contemporană, înregistrat la New York (compoziţiile lui Dinu Ghetzo), un CD cu colinde româneşti înregistrat tot la New York (compoziţii de Romulus Cruceanu), apariţii pe diverse CD-uri comune cu alţi interpreţi din ţară, am făcut mai multe înregistrări la Radio Bucureşti, Radio Timişoara, Radio World Music New York (peste 150 de cântece originale) şi spectacole de televiziune în America la canalul  PBS13, prestigiosul canal de cultură care acoperă întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Reporter: Aş vrea să vă întreb dacă dintre colegii din România unii v-au rămas prieteni, dacă aţi mai colaborat sau dacă aţi întreţinut prietenia ce vă lega?

Lia Lungu:  Da,  sigur, cu regretatul Ion Dolănescu, apoi Tiberiu Ceia, un artist de o valoare umană şi profesională de necontestat, Ana Pacatiuş – a fost colega mea ani de zile-, Florica Bradu – îmi este apropiată deoarece am trăit împreună „vremuri americane” şi am cântat la New York-, Elena Jurjescu, Maria Butaciu, Viorica Flintaşu, Veta Biriş, Maria Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, Ana Munteanu, Achim Nica… Am o admiraţie profesională pentru toţi acei interpreţi care respectă sacrul din cultura tradiţională.

Reporter: Personal aş mai avea multe de întrebat şi sunt sigur că şi cititorii noştri ar fi curioşi să afle mai multe, dar dumneavoastră sunteţi grăbită, vreţi să ajungeţi în cât mai multe locuri, aşa că vă mulţumesc din suflet pentru timpul acordat şi vă reamintesc că de astăzi aveţi un prieten adevărat şi sincer care se numeşte Valea Prahovei”.

Lia Lungu: Eu vreau să vă mulţumesc şi să vă felicit pentru tot ce faceţi la televiziunea şi ziarul Valea Prahovei.
Am descoperit aici un colectiv tânăr, dar cu drag de cultură şi tradiţie. Felicit şi conducerea dumneavoastră, care face posibilă promovarea culturii şi tradiţiei populare româneşti, de fapt emblemele acestei ţări. Florin RACOCI