Statuile sunt clasificate ca obiecte de for public, cu rol decorativ, comemorativ sau omagial. Ele pot fi abstracte sau figurative, pot înfăţişa lucruri sau fiinţe, personalităţi, animale, obiecte sau plante surprinse în diferite ipostaze, pot marca locuri deosebite sau evenimente istorice.
Statuia primului efor al Eforiei Spitalelor Civile şi fondator al Sinaiei de azi, principele Dimitrie Ghica, o regăsim, în fotografiile de epocă, amplasată la intrarea principală în parc şi, mai apoi, în fata Casinoului, care, după cum ştim, s-a ridicat, mai târziu, chiar pe amplasamentul vechii sale vile. După ce, o vreme, a poposit lângă bazinul fântânii din faţa hotelului Caraiman, bustul ilustrului nostru înaintaş a ajuns pe aleea principală din parc, însoţit de un text laconic: „Dimitrie Ghica 1816-1897”. Pe aceeaşi alee, puţin mai sus, stă timid şi retras bustul lui Ion (Iancu) Brezeanu (1869-1940), desemnat artist pe viaţă al Teatrului Naţional şi Cetăţean de onoare al oraşului. Tot la Sinaia, cei doi scriitori şi prieteni: Mihai Eminescu şi Ion Creangă sunt supăraţi unul pe celalalt, busturile lor fiind amplasate spate în spate, pe una din aleile laterale. Şi pentru a încheia lista cu busturile din parc, îl mai amintim pe cel al lui Nicolae Bălcescu „1819-1952, istoric şi revoluţionar român”, aşa cum este el definit pe placa montată pe soclu.
Pitit în spatele gardului de plasă al Ocolului Silvic, se găseşte bustul ing. Iosif Sangiorgian, un personaj extrem de important pentru dezvoltarea infrastructurii şi a staţiunii Sinaia, în general, director al Ocolului Silvic al Eforiei Spitalelor Civile Sinaia, iar pe Cumpătu, cei care ajung la casa memorială George Enescu, găsesc aici un bust al marelui muzician, chiar în curtea casei sale. Şi cu asta, fără să punem la socoteală şi statuile din incinta Peleş sau bustul lui Tache Ionescu din mausoleul propriu situat în incinta Mănăstirii Sinaia, închidem această scurta enumerare. Sinaia mai are doar 14 statui şi amintiri pentru încă 100. Ca să vă convingeţi că aşa este, enumăr, în ordine aleatoare, doar câteva dintre multele personalităţi care şi-au legat numele de Sinaia şi care ar merita cel puţin la fel de multă consideraţie şi respect: spătarul Mihail Cantacuzino, principele Sturdza, principele Ştirbei, Titu Maiorescu, doctorul Davilla, Teodor Rosetti,Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu, Dinu Lipatti, I. L. Caragiale, I. Gh. Duca Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Iorga, Ionel Brătianu, Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuţă, Nestor Urechia, Mihai Haret, Dobrogeanu-Gherea, Ion Brătianu, George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Ion Voicu, Liviu Ciulei, Marin Preda, Eugen Barbu, Elie Radu şi mulţi, foarte mulţi alţii.
În Sinaia, mai există şi statui cu rol decorativ, cum ar fi grupul de amoraşi de la fântâna din parc, nimfa din bazinul din faţa BCR sau bronzul reprezentând o femeie care se spală, ultima statuie decorativă din cele trei de care îmi amintesc eu că erau în parcul central până in 1989. Tot la capitolul „amintiri”, putem să mai enumerăm cupidonul pe post de fântână arteziană ce se găsea în faţa actualei vile Duca, cei doi străjeri şi nimfa de bronz (copii după sculpturi de Rodin, aduse de gen. Ion Florescu de la Paris) dispărute de pe scările Palatului Ştirbei. Iar dispariţia acestor bunuri publice nu poate fi compensată nici de obiectele chicioase montate în parc pe post de statui şi nici de cei doi lei din bronz aduşi „cu forţa” tot de la Palatul Ştirbei.

Oraşul acesta plin de istorie are cu adevărat cu ce se mândri şi e greu de înţeles de ce nu-şi valorifică acest copleşitor potenţial.
Cred că orice artist contemporan îşi doreşte să poată „expune permanent” într-un spaţiu public din Sinaia, ceea ce lipseşte sunt doar: iniţiativa, câteva concursuri sau nişte tabere de creaţie.
Lucrul ăsta pare cu atât mai ciudat, cu cât un bust în bronz al arh. Paul Smărăndescu (fost arhitect şef al oraşului şi cel care a proiectat gratis biserica Sf. Ilie), donat staţiunii Sinaia de Ordinul Arhitecţilor din România, zace te miri pe unde, în timp ce promisul proiect pentru amplasarea şi modelarea soclului lui au devenit deja o nouă veche amintire tristă. arh. Nicolae Dan MANEA