Imobiliare Valea Prahovei
Turism

La plimbare prin oraş: DESPRE DEMOLĂRI

E mult mai simplu să striveşti sub pantof o floare decât să o plantezi, să o creşti, să ai grijă de ea. Te pretinzi extrem de ocupat şi lipsit de resurse atunci când cineva iţi solicită sprijinul, dar te mobilizezi imediat atunci când iţi propui să îi faci un rău. E uşor să distrugi atunci când, în toată viaţa ta, nu ai construit nimic.
Demolarea este, prin definiţia ei, o acţiune distructivă. Ea reprezintă dispariţia fizică definitivă a unei construcţii. Demolarea unei clădiri poate fi echivalată, în plan uman, cu moartea unei persoane. Putem demola o clădire fără a lăsa nici o urmă sau îi putem păstra memoria prin marcarea într-un fel a vechiului amplasament sau prin imagini de arhivă.
Ce demolăm? Demolăm clădiri trecute de durata lor normată de viaţă şi care, prin gradul de uzură fizică ridicat, pot pune în pericol locatarii, demolam clădiri avariate sau grav calamitate, demolam clădiri care nu ne mai sunt utile, pentru a câştiga teren liber, tot felul de clădiri parazit, demolăm clădiri vechi, pentru a le înlocui cu altele noi, demolăm în interes public, pentru a putea dezvolta localitatea sau pentru a asigura noi căi de acces. Ca şi în medicină, unde o operaţie este ultima opţiune, şi demolarea se aplică doar atunci când nu avem altă cale.
În cazul staţiunii Sinaia, unde, după mulţi ani de vânzări continue, terenurile disponibile au cam dispărut, demolarea a ajuns la mare preţ ca „soluţie” pentru obţinerea de „noi” terenuri libere.
Referindu-ne la vechile clădiri ale oraşului, multe exploatate nesăbuit, multe neîntreţinute sau lăsate intenţionat în paragină, cu siguranţă că varianta demolării lor pare mult mai comodă şi mai ieftină decât aceea a restaurării. Şi chiar dacă, într-o situaţie extremă, putem considera şi această variantă ca o opţiune posibilă, rămâne, totuşi, întrebarea: ce anume punem în loc? Întrebarea este legitimă, pentru că nici un om întreg la cap nu se apucă din senin să strice ceva pentru a înlocui acel lucru cu altceva mai prost, mai urât, mai complicat, mai puţin util. Întrebarea este pertinentă deoarece tot ceea ce vedem realizat în ultimii ani nu ne place, este anacronic, nu respiră împreună cu restul oraşului sau cu peisajul. Noile clădiri ale Sinăii au o singură „calitate”: sunt mari, şi asta pentru că există ceva care a devenit mult mai important decât normalitatea, decât respectul sau răspunderea: interesul. Pentru că, cine ne dă nouă dreptul să distrugem patrimoniul oraşului, cel pe care, măcar din respect faţă de înaintaşii noştri avem răspunderea de a-l transmite mai departe, măcar în starea de normalitate în care l-am găsit, generaţiilor viitoare.
În toamna lui 2007, un puternic scandal media a oprit demolarea ilegală a unui corp al noii gări regale din Sinaia, clădire monument de arhitectură finalizată în 1940, după planurile arh. Duiliu Marcu. Treizeci de zile a fost termenul pe care autorităţile l-au acordat proprietarului, SNCFR, pentru a repara stricăciunea făcută. De atunci, în fiecare an, scriu câte un scurt anunţ care se numeşte „comemorare”, prin care reamintesc de promisiunea făcută şi constat că, de fapt, nu se repară nimic. Anul acesta, anunţul se va numi „înmormântare”, pentru că, acum câteva zile, pe baza unei sentinţe judecătoreşti, ruina vechii clădiri s-a demolat, nu s-a reparat, iar locul devenit acum gol începe să îşi piardă propria memorie.
Încet, încet, cu paşi mărunţi, oraşul staţiune Sinaia, localitatea cu cele mai multe monumente de arhitectură pe cap de locuitor din România, îşi îngroapă trecutul, îşi acoperă propria istorie cu moloz şi se transformă în cel mai mare cimitir al vechilor clădiri istorice.
SINAIA, 01.11.2010 arh. Nicolae Dan MANEA

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co