Actualitate

La plimbare prin oraş: DESPRE ACOPERIŞURI

Privite de pe munte, acoperişurile din ţiglă ale vechilor clădiri din Sinaia, apar ca nişte ciuperci, cu pălării roşii răspândite prin pădurea verde de brad.
Parcurgerea terenului denivelat din zonele montane propune călătorului o diversitate continuă de unghiuri de vedere, de deschideri panoramice şi de perspective (frontale, ascendente sau descendente), lucru care face din acoperişurile clădirilor nu doar reflectarea unei necesităţi strict funcţionale, ci le transformă în obiecte arhitecturale valoroase, elaborate, expuse privirii. În zone montane, de tipul celei din Sinaia, forma şi alcătuirea acoperişului au apărut în urma unui lung proces de adaptare la factorii climatici şi de mediu locali, având drept principal rol funcţional, protejarea faţadelor şi a camerelor clădirii de sub el şi îndepărtarea rapidă a apei de ploaie sau a zăpezii.
Acoperirea unei clădiri se poate face orizontal, cu o terasă ce poate fi sau nu circulabilă sau înclinată, cu o şarpantă care, în funcţie de forma ei geometrică poate fi cu una, cu două, cu patru sau cu multiple ape (feţe). În Sinaia, acoperişul specific este cel tip şarpantă, cu pantă mare, având patru sau multiple ape, cu un nivel uniform al streaşinii, acoperiş care asigură un aspect echilibrat pe toate laturile, un pod înalt posibil de folosit şi care permite o expunere uniformă la ploaie şi vânt. Deşi folosit uneori, acoperişul în două ape de tip cabană elveţiană, cu streaşini mari şi pantă mică ce păstrează iarna zăpada, nu este specific Sinăii aşa cum acoperirea tip terasă a fost exclusă de mult ca variantă din cauza nesigurei comportări în timp.
Considerat multă vreme spaţiu tampon, izolator sau folosit ocazional pentru depozitare, podul rezultat sub acoperiş s-a transformat, devenind în zilele noastre un spaţiu de locuit inedit, suplimentar, mansardat, unde farmecul elementelor structurale aparente din lemn se îmbină cu lumina filtrată a ferestrelor mici a lucarnelor din şarpantă. Structura unui acoperiş este realizată în special din lemn, acest material fiind la îndemână şi găsindu-se din belşug. El poate fi prelucrat sau lăsat în formă brută, în funcţie de folosirea viitoare sau nu a podului şi de expresia arhitecturală, mai clasică sau mai rustică dorită. Structura acoperişului este calculată de ingineri să reziste atât la greutatea proprie şi la cea a învelitorii, dar şi la forţele externe exercitate de zăpadă, de vânt sau de un cutremur. Pe parcursul execuţiei, întreaga structură este protejată la foc şi tratată împotriva insectelor şi a ciupercilor. Pentru siguranţă, la final, acoperişul e prevăzut cu paratrăznet care este legat la o priză de pâmânt. Materialele tradiţionale folosite pentru învelitori sunt: şindrila, ţigla ceramică, plăcile de ardezie sau tablă (în cazul unor forme geometrice complicate). Învelitorile utilizate azi sunt: cele bituminoase (cartonul asfaltat), ţigla din materiale compozite (mai rar ceramica), tabla plană şi cea profilată.
Modificarea materialului învelitorii a apărut ca efect la modificarea mentalităţii oamenilor fără să ţină însă cont de implicaţiile estetice care decurg din asta. Metalul din care e făcută tabla îţi dă sentimentul de durabil deşi tabla rugineşte, se desface din falturi la vânt şi trebuie chiar şi ea vopsită periodic. Şindrila în schimb e din lemn, lemnul putrezeşte, trebuie vopsită la fiecare doi ani, aşa că cel mai comod a fost să acoperim vechea şindrilă cu o tablă nouă şi lucitoare. De felul în care arată noul acoperiş, nu se mai îngrijeşte nimeni. La fel s-a întâmplat şi cu ţigla ceramică înlocuită în primă fază cu cea compozită şi în final, cu această imitaţie de prost gust: tabla profilată tip ţiglă care mutilează azi multe din vechile clădiri din Sinaia sau cu elegantele plăci de ardezie care au mai rămas peticite doar pe câteva clădiri vechi.
Acum ce să zic; când vrei să-ţi iei o pălărie, nu o faci doar ca să te acoperi, te mai uiţi şi în oglindă. O şapcă sport nu merge la costum, o pălărie americană nu se potriveşte cu pantalonii scurţi, o pălărie din paie nu ţine de ploaie şi nu merge la munte, jobenul, este el elegant dar pare demodat şi nu îl poţi purta decât la un bal select, ca să nu mai vorbesc despre culoare, care trebuie asortată şi ea cu cravată, cu haină, cu cămaşă sau măcar cu pantofii. Şi cu acoperişurile astea este cam tot la fel! arh. Nicolae Dan MANEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co