Actualitate

Jurnaliştii s-au întrecut la “Cupa presei la tir”

tir-jandarmiJandarmeria a împlinit 160 de ani de existență și presa prahoveană s-a distrat copios la concursul de tir organizat pe poligonul de trageri de la Boldești-Scăieni.

Ca de fiecare dată, gazdele noastre au fost extrem de amabile și aceasta s-a văzut în rezultatele de cele mai multe ori surprinzătoare.
Concurenții au avut dreptul la zece trageri la țintă cu pistolul și la trei trageri de încălzire.
Cei mai experimentați au dovedit și de această dată o mai mare precizie. Colega noastră de la Radio Prahova a reuşit să obţină peste 80 de puncte şi s-a clasat pe primul loc, la fete. „Trag de mai mult timp şi am reuşit, până la urmă, să prind ţinta. Am fost la mai multe concursuri şi deja pot spune că am prins experienţă. Cu pistoalele de acum a fost cam dificil, dar m-am descurcat”, a declarat Mihaela.

Alţii au dovedit că efectuarea stagiului militar, cândva obligatoriu, nu este un argument în a fi un bun trăgător.
„Am venit aici pentru că am vrut să-mi demonstrez că nu sunt un bun trăgător şi chiar aşa a fost. Am vrut să văd dacă în armată am învăţat ceva şi mi-am dovedit că nu”, ne-a spus colegul de la Phonline.ro, Bogdan Stoica.
Indiferent de punctaj şi de locul în clasament, toată lumea s-a simţit bine, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în fiecare an. Colega noastră de la Valea Prahovei TV, Raluca Eparu, a avut un motiv în plus de bucurie, țintind un zece perfect.
Zece puncte, cumulate din toate încercările… A fost suficient, însă, pentru a urca pe treapta a treia a podiumului feminin.
Aplaudându-i performanța, îi promitem, totodată, că nu o vom supăra.Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co