Cultura

Ion Şovăială: „Sunt un tip care, din nefericire, nu trăiesc în realitate”

Ion Şovăială s-a născut în 1952, la Proviţa de Jos. A absolvit, în 1981, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, devenind avocat şi activând la Câmpina în cadrul Baroului Prahova. Pe lângă această activitate, Ion Şovăială este cunoscut şi ca publicist, realizând în prezent suplimentul „Câmpina literară artistică şi istorică”, ce apare odată cu săptămânalul „Oglinda de azi”. Fascinat de trecutul istoric şi literar al Câmpinei, încearcă mereu să descopere şi să ofere tuturorinformaţii despre viaţa de altădată a oraşului.

Reporter: Povestiţi-mi despre pasiunea pe care o aveţi pentru publicistică.
Ion Şovăială: Am început să public din 1969. Prima dată am scris pentru „Flamura Prahovei”, care este ziarul „Prahova” din zilele noastre, în care am mai apărut cu câte ceva. Apoi în „Cacialmaua”, la Ploieşti, în „Păcală”, la Craiova, în „Amprenta”, la Buzău. Am publicat şi în timpul facultăţii, în „Convingeri comuniste”, un ziar al Uniunii Studenţeşti. Am fost şi membru de partid, am şi carnet. În Prahova, mai ales în ultima vreme, am publicat vreo patru-cinci ani în ziarul „Ploieştii”, unde am făcut cronică plastică, prezentare de carte, noutăţi editoriale, mai multe lucruri. Am publicat şi în „Informaţia Prahovei”. La Ploieşti, am scos primul supliment de cultură din judeţ, după Revoluţie, care se numea „Repere” şi apărea odată cu ziarul „Ploieştii”. Pasiunea aceasta vine de la bunicul meu, cu care făceam poezii de când eram copil, pentru că mă punea să caut rime. Apoi mai vine de la un profesor extraordinar, Marius Popescu (Marius Pop) din Adunaţi. Era o personalitate, dar despre care nu mai ştie nimeni, din nefericire, în Prahova, afară de Constantin Hârlab. Acesta e un istoric literar care lucrează la institutul „George Călinescu” din Bucureşti. Apoi, după „Repere”, în urma unor discuţii apărute în redacţie, am scos după câteva numere, suplimentul „Orion” cu „Informaţia Prahovei”.
Reporter: Vă mai ajuta cineva?
Ion Şovăială: L-am făcut singur, l-am plătit singur. Proprietarul publicaţiei unde apărea nici măcar nu a venit să se intereseze, vreodată, cine e cel care-şi plăteşte singur. Până la urmă, „Orion” a pornit cu două pagini, ca supliment, a ajuns la patru pagini, după câteva numere, ca mai apoi să ajungă la douăzeci de pagini, apărând ca revistă de sine stătătoare. Am reuşit să adun aici, cu mari rugăminţi şi alte eforturi, oameni de valoare, alăturând în pagini o mare personalitate a oraşului Câmpina, pe domnul Ion Bălu. Vă spun drept, când mă duceam la dânsul să-i solicit un material, mă servea de fiecare dată. Am avut foarte multe discuţii pe teme de istorie literară, fiind deosebit de amabil. Când îmi dădea materialul, până ajungeam acasă, îl citeam deja pe stradă, pentru că îmi plăcea foarte mult ceea ce scria. Am avut şi am o pasiune pentru istorie literară.
Reporter: Acum publicaţi un supliment în ziarul „Oglinda de azi”.
Ion Şovăială: La „Oglinda” scriu de câţiva ani buni, cred că de prin 2000. La început apărea câte un material răzleţ, apoi am scos „Pagini literare” sub formă de supliment, care a ajuns revistă cu 32 de pagini, ajungând să figureze în Dicţionarul General al Literaturii Române, scos de Academia Română. Acum am suplimentul „Câmpina literar artistică şi istorică”. E inspirată de „Câmpina artistică literară”, suplimentul din ziarul-revistă „Câmpina” al lui Alexandru Tudor Miu, din perioada interbelică. Am avut o discuţie contradictorie cu privire la asta, cu domnul Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” Ploieşti, o personalitate bahică, culturală contemporană. Dânsul a scos o ediţie anastatică a unei reviste a lui Miu. Acesta a scos o revistă din decembrie 1927 până în decembrie 1929, ziarul revistă „Câmpina” în 23 de numere, cum vă spuneam, cu suplimentul „Câmpina artistică literară”. Ziarul a avut două suplimente: primul intitulat „Cucu Prahovei”, apărut doar în două numere în 1928, şi „Fapta”, tot în două numere, în 1929. Apoi, în 1930, a scos „Prahova”, doar un număr. Şi, cea mai bună dintre publicaţii, revista „Strada” din iunie 1932, până în 1936. Toată lumea din Câmpina vorbeşte numai de aceste publicaţii scoase de Miu. Am mai spus şi repet: în Câmpina au apărut până în ’45, peste 74 de publicaţii, în jur de 80. Cunosc titlurile tuturor acestora. Unele mai apar în câte un dicţionar, inclusiv o publicaţie a domnului Marian Chirulescu de la Ploieşti, care a scos un volum cu publicaţiile apărute în Prahova. Dar unele lipsesc, altele sunt cu date greşite de apariţie sau încetare de apariţie, iar altele sunt necunoscute. Eu am lecturat şi am luat date, cam din jumătate din ele. Chiar în suplimentul actual pe care îl public, am o rubrică unde, din când în când, prezint anumite publicaţii din Câmpina sau din Prahova.
Reporter: De unde vă culegeţi subiectele pe care le publicaţi?
Ion Şovăială: De la Biblioteca Academiei Române, din materialele pe care le-am strâns de ani şi ani de zile. Chiar am o mare dezamăgire referitoare la monografia oraşului Câmpina, care a apărut în două ediţii, în ’90 şi 2003. Am criticat a doua ediţie, pe care am apreciat-o ca fiind „un proces verbal”, atrăgându-mi destule înjurături. O sursă de subiecte mai este Octavian Onea, muzeograful, pe care îl consider personajul numărul unu, în ce priveşte istoria locală. S-a zbătut dinainte de Revoluţie să facă un muzeu al oraşului. A readunat la muzeul „B.P. Hasdeu”, unde a fost director, o arhivă imensă de la fel de fel de personalităţi, documente, multe dintre ele inedite. Aceste lucruri trebuie să fie într-un muzeu al oraşului. Sunt lucruri extraordinare! La muzeul “B.P. Hasdeu” sunt două arhive, una a castelului, a familiei lui Hasdeu, şi una adunată de Onea, pentru constituirea unui muzeu al oraşului.
Reporter: Ce anume vă determină să daţi publicităţii lucruri despre istoria literaturii locale sau numai despre istoria oraşului Câmpina?
Ion Şovăială: Sunt un tip care, din nefericire, nu trăiesc în realitate. Dar, în mod paradoxal, sunt avocat. Acolo, în avocatură, m-am întâlnit cu toate mizeriile lumii. Ce vedem pe stradă, la televizor, nu e realitatea noastră. Eu aşa cred. E partea întunecată, urâtă a lumii, pe care n-ar trebui s-o vedem şi care n-ar trebui să existe, de fapt. Munca de avocat m-a dus spre cercetare. Pentru că atunci când iau un subiect să-l tratez, despre istorie locală, eu îl despic în patru, mă duc până în măruntaiele lui. Fac apel la supoziţii, dar mă bazez şi pe documente. Este singurul lucru de care nu mi-e teamă! Poate uneori am greşit, nu zic nu. Poate că uneori am spus lucrurile aşa…, la modul „subţire” sau prea „gros”. A fost o viaţă în Câmpina, fantastică, fenomenală!
O grămadă de personalităţi şi-au petrecut viaţa aici. De-atunci se spune că este un oraş de intelectuali, aici. Am fost fascinat întotdeauna de ceea ce „a fost”.
Reporter: Care vă sunt satisfacţiile acestei munci pe care o faceţi cu atâta pasiune?
Ion Şovăială: Mă „gâdilă” frumos când cineva mi-a spus, de exemplu, că „m-am dus acasă, am mâncat, m-am aşezat  comod cu o cană de vin, apoi m-am uitat pe ziarul tău şi m-am încântat până seara”. Calitatea mea, ca să zic aşa, e că dau extrem de multă informaţie când sunt foarte sigur pe ea. Le culeg de la sursă sigură, nu după ureche sau de la colţu’ străzii. Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co