Sport

Întâlnire cu întrebări… dificile!

INTALNIRE-SPORTIVI-3„Mă întreb dacă sunt bine gestionate fondurile care rezultă în urma închirierii sălilor de sport!” O idee lansată de Florin Frăţilă, la întâlnirea managerilor cluburilor sportive din Câmpina, cu reprezentanţii Comisiei de Sport, Învăţământ şi Cultură, din cadrul Consiliului Local Câmpina. O idee, care s-a transformat repede într-o întrebare! Sunt bine gestionate sălile de sport din Câmpina? Sunt banii obţinuţi din închirieri folosiţi aşa cum trebuie? Ion Dragomir, viceprimarul câmpinean, a fost întrebat şi de noi ce crede şi a declarat că este posibil să existe puţin adevăr în ceea ce spun unele persoane, referitor la sumele încasate prin închirierea sălilor de sport. Ion Dragomir: „S-ar putea să fie şi puţin adevăr şi am să mă implic şi să cer comisiei să stabilească un regulament de funcţionare a sălilor de sport, ca administratorii acestora să evidenţieze sumele de bani care se încasează şi să existe o evidenţă strictă, deci să avem şi venituri în zona aceea, venituri pe care şcolile să le poată utiliza.” Şedinţa, în sine, a fost una de informare, prin care reprezentanţii Consiliului Local au aflat care sunt problemele cu care se confruntă cei care consideră că sportul câmpinean trebuie să meargă mai departe. Ce-i drept, Marian Dulă, preşedintele comisiei, nu a putut să treacă pe lângă insinuările celor care au vorbit despre banii pentru chiriile de la sălile de sport. Marian Dulă, consilier local: „S-a cerut ca accesul copiilor să fie gratuit la sala de sport a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”. Eu ştiu că există încă din 2005 o hotărâre de consiliu prin care sunt prevăzute tarifele pentru închirierea, inclusiv a acestei săli de sport. Preţul este de 15 euro pe oră pentru sala respectivă şi conducerea unităţii şcolare permite accesul copiilor în mod gratuit.” Nu este pentru prima oară când Florin Frăţilă ridică în discuţii acest aspect. De data aceasta, a făcut-o atunci când alături de el erau managerii cluburilor sportive din Câmpina. Din mai toate domeniile de activitate. Se va face ceva în acest sens? Poate că o să apară, în cele din urmă, şi un regulament de funcţionare a sălilor de sport, aşa cum doreşte vicele câmpinean. (Relu NISTOR)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co