Actualitate

Graba strică treaba. Și distracția…

Graba strică treaba! – o vorbă din popor care de multe ori  se dovedeşte a fi adevărată. Mai ales atunci când traficul este aglomerat, aşa cum se întâmplă la final de săptămână pe DN1. Combinat şi cu faptul că a fost perioadă de deplasare către munte, o simplă greşeală, sau o apăsare bruscă a pedalei de acceleraţie a dus la producerea unui carambol. S-a întâmplat la intrare în Câmpina, pe sensul de mers Ploieşti – Sinaia, unde şoferul unui Cielo, cu numere de Constanţa, se pare că nu a observat că maşinile din față au oprit. Pasagerii din patru autovehicule, care mergeau la un grătar, au ajuns la… un service. Din fericire, deşi aglomeraţia era foarte mare, nimeni nu a avut de suferit. Maşinile au rămas în… şir indian, până când agenţii de la Biroul Poliţie Rutieră DN1 au venit la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmplat. Câteva zeci de minute, circulaţia la intrare în Câmpina s-a desfăşurat cu dificultate.Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co