Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Gherasim Rusu Togan: „Pentru mine, poezia înseamnă rugăciune la o icoană”

Gherasim Rusu Togan este un cunoscut scriitor şi etnolog locuitor al Câmpinei. Născut în 1938, la Ghijasa de Sus, lângă Sibiu, s-a stabilit, în timp, pe meleagurile prahovene. După terminarea Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj, devine profesor de limba şi literatura română, predând, mai bine de 30 de ani, la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, fostul Grup Şcolar Industrial de Petrol. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al United Romanian Society Michigan USA. A publicat numeroase volume de proză şi poezie, fiind colaborator, în acelaşi timp, la numeroase publicaţii din ţară (Sibiu, Câmpina…), dar şi din New York (revista „Lumină Lină / Gracious Ligh”). Pasionat de etnologie, a adunat şi interpretat în scrierile sale cele mai frumoase obiceiuri şi tradiţii populare româneşti.

Reporter: De unde vă trageţi rădăcinile?
Gherasim Rusu Togan: M-am născut în mai ’38, în lumea transilvană, într-o familie de oameni înstăriţi, de gospodari, cum se spunea la noi. Bunicii din partea tatălui şi a mamei au fost în America, cum se obişnuia în acele vremuri. Mergeau acolo ca să muncească şi să revină, punându-şi pe picioare o gospodărie ca lumea. Mi-a plăcut cartea foarte mult. Tânjeam între lumea satului şi plecare. Îmi plăcea lumea satului cu obiceiurile ei, cu ele m-am născut…, cu ele am venit pe lume. Pasiunea aceasta extraordinară, care m-a purtat prin ani, m-a făcut ca, atunci când am ajuns cadru didactic, să las totul şi să mă duc într-un sat. Nu m-am dus în satul meu, pentru că ştiam totul despre el, dar m-am dus într-un sat la fel, pur românesc, satul lui Ilarion Cocişiu. A fost un folclorist căruia îi voi scrie şi cartea vieţii sale. A murit tânăr, la doar 42 de ani. În satul acestui mare folclorist, mai puţin cunoscut, există o lume românească autentică, prin toate datinile pământului. M-am reîntors, de fapt, în lumea satului, dar, de astă dată, cu gândul că pot, modest, cu puterile mele, s-o imortalizeze în scris, în cărţi.

Reporter: Cum aţi ajuns pe plaiurile prahovene?
Gherasim Rusu Togan: A fost o întâmplare, efectiv. Am fost luat din sat şi trimis ca director al unui liceu german la Agnita, unde am înfiinţat, în ’68, prima secţie românească, adunând copiii din satele de pe Târnave, de pe Valea Hârtibaciului, mai precis de la Sibiu spre Sighişoara, unde predam limba română. Erau sate întregi, săseşti, româneşti, vetre amestecate şi vetre pure. Fiecare îşi avea coordonatele precise, perfecte. Trăiau într-un respect deosebit. Românul nu se amesteca în lumea obiceiurilor sasului, încercau să nu le tulbure desfăşurarea vieţii lor sărbătoreşti, el îşi avea sărbătorile lui. La un moment dat, a trebuit să plec din această lume, fiind destituit ca director, în ’78, în perioada când se pleca în masă, în Germania. Eram legat de ei, aveam prieteni saşi. Şi acum mai am prieteni saşi. Am fost acuzat că le favorizez acestor oameni plecarea în Germania. Nu le-am favorizat nimic. Eu priveam acest lucru ca pe ceva normal. Erau zeci, sute de tineri care vroiau să plece din România, mai ales cei din Transilvania. Până acolo mergeam în anii aceia, încât am fi vrut s-o transformăm în canton, să se rupă din România. Mă cutremur şi astăzi, când mă gândesc! Dar vroiam această rupere de România, ca să scăpăm de Ceauşescu. Era un grup de tineri, formaseră o societate, „Vulturul Brâncovenesc” parcă îi zicea… Juraseră să nu se căsătorească şi să nu aibă copii, atâta timp cât trăieşte Ceauşescu. Şi cum vă spuneam, destituit fiind şi orgolios – am fost anchetat şi de Securitate -, toate acestea m-au determinat ca, pe ascuns, să vin la Ploieşti, să dau concurs, cu toate că lăsasem de înţeles că mă duc la Cluj. Aşa m-am trezit transferat la Câmpina, la actualul Colegiu Tehnic „Constantin Istrati”. Până la pensie, peste 30 de ani, am predat aici.

Reporter: Cum aţi început să aşterneţi pe hârtie?
Gherasim Rusu Togan: Drumul meu într-ale scrisului a fost unul cu multe ocolişuri, greoi, cu multe piedici. Să zic când am debutat? Am debutat când eram elev în clasa a VII-a. Scriam tot felul de jocuri ale imaginarului, cu scene din lumea satului. Scriam şi poezie, chiar şi când ajunsesem militar. Îmi jucau în cap tot felul de poveşti despre oameni. Asta a fost la mine! Când am luat în serios toată această preocupare şi, încurajat de un prieten bun, criticul literar Mircea Braga, apoi alţi prieteni din jur, am început să scriu studii de etnografie. Publicam în revista „Transilvania”, care apărea la Sibiu, sub redacţia criticului literar Mircea Tomuş. Mai târziu, m-am gândit să le adun în volume. De fapt, alternam studiile de etnografie cu scrieri proprii, cu nuvele. Chiar am luat un premiu de proză, cu nuvela „Dincolo de pădurea de cedri”. Am mai publicat un volum de poezii, „Cruce peste inimă”, un roman, „Şarpele de negură”, apoi „Scrisoare fără răspuns”, „Gelu şi semenii”… Au fost mai multe romane.

Reporter:  Aţi înclinat mai mult către proză sau către poezie?
Gherasim Rusu Togan: Sunt egale pentru mine. Am scris puţin. Am două volume de poezie editate. Scriu rar poezie. Pentru mine, poezia înseamnă rugăciune la o icoană. Are ecou în sufletul meu, mai ales cea care vine din lumea transilvăneană. Coşbuc este unul din marii poeţi pe care i-a dat pământul românesc. Goga, Blaga sunt la dimensiuni ancestrale! Am respectat şi respect poeţii. Recent, la dispariţia lui Păunescu, unii m-au privit oarecum cu rezervă. Am fost la înmormântarea lui. Păunescu, pentru mine, cum am scris şi-ntr-un eseu, e „poetul care a plecat cu lira pe umăr”.

Reporter: Dincolo de rădăcinile pe care le aveţi, de ce, totuşi, această pasiune arzătoare către lumea satului?
Gherasim Rusu Togan: Port cu mine sentimentul că această lume magică, încărcată de mitologie, filozofie, de înţelepciunea aceasta din lumea satului, nu trebuie să dispară. Un prieten de-al meu, Ilie Moise, folclorist de bază, profesor universitar la Sibiu, într-o discuţie mai veche, îmi trezise în minte o idee extraordinară: „Te-ai gândit vreodată că cea mai rafinată nobilime pe care a avut-o pământul românesc, au fost ţăranii?” Din rândul ţăranilor s-a ridicat acea nobilime a satului, cinstită, respectoasă, cu legi ale pământului, ca întemeietoare de sfaturi de judecată. Din această lume, mai târziu şi aproape până în zilele noastre, se alegeau primarii, conducătorii de vecinătăţi, fără să se facă o propagandă de la „centru”, cu partide. Partidul era satul! Prin apropierea asta, fiind învăţător, la început, în sat, apoi profesor, m-am implicat în normalitatea lumii satului. Am cules folclor, implicându-mă în promovarea tineretului, a oamenilor în vârstă. Şi azi port nostalgia acestei lumi, spre care mă mai întorc din când în când, dar nu mai e lumea aceea şi nici sufletul. Totuşi, mi-a marcat viaţa în întregime.

Reporter: Ce aveţi acum pe masa de lucru?
Gherasim Rusu Togan: Lucrez acum la o carte, „Fantasticul arhaic românesc – închipuitele, plăcutele şi temutele”. Este vorba de lumea imaginară, începând cu ielele, cu ursitoarele, zânele, cu pricoliciul, cu omul nopţii, cu mama pădurii. Respect ceea ce s-a scris deja, bazându-mă pe ceea ce ştiu şi eu, pe ceea ce am cules. Cred că va apărea anul viitor. Mai lucrez la o carte, de fapt am încheiat-o – „Capodopere uitate”. Titlul nu e clar, încă.

Reporter: Ce îşi doreşte scriitorul Gherasim Rusu Togan?

Gherasim Rusu Togan: Eu nu-mi doresc prea multe. Sunt mulţumit că totuşi mi s-a apreciat munca. Am primit diploma de onoare a judeţului Prahova. Academia „Dacica” mi-a dat titlul onorific de doctor în etnografie, în civilizaţia populară. De curând am primit premiul de critică „Alexandru Condeescu” pentru volumul „Dimensiuni ale imaginarului popular – credinţe, temeri, închipuiri”. Ce să mai vreau? Sunt membru al Uniunii Scriitorilor, lucru care m-a bucurat foarte mult. În rest? Am atâtea neîmplinite… Visez… Aş preda la un grup de pasionaţi de cultură populară… Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co