Actualitate

Gheorghe Coman: „Cum să facem să avem un teren de zbor?”

Gheorghe Coman s-a născut pe 7 decembrie 1931 la Breaza. După ce a absolvit Liceul „Barbu Ştirbei”, actualul Colegiu „Nicolae Grigorescu”, a urmat facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. A lucrat o perioadă de timp în cadrul armatei, după care, în 1960, a revenit la viaţa civilă. Timp de 25 de ani a fot directorul Grupului Şcolar de Aeronautică, numit acum Henry Coandă, predând tehnică de aviaţie. În 1995, cu un an înainte de pensionare, a pus bazele Fundaţiei Aerospaţiale Române, al cărei preşedinte este şi astăzi. La venerabila vârstă de 80 de ani, şi-a mobilizat colegii şi prietenii, iar pe 6 august 2011 s-a reuşit inaugurarea unui teren de zbor la Băneşti, marcat de un miting aviatic de excepţie, datorită unor oameni de excepţie.

Reporter: Povestiţi-ne câte ceva despre parcursul carierei în domeniul aviaţiei.
Gheorghe Coman: După primul an de facultate, m-am trezit că nu îmi este acceptată cererea de înscriere în anul doi, fiind selecţionat să plec în fosta URSS, să mă specializeze la mecanică cinematografie. Dar, părinţii nu m-au lăsat. Mă întreb şi azi, dacă ar fi fost bine sau rău. Normal, că am trecut în anul doi, înscriindu-mă la secţia de aviaţie, din cadrul facultăţii de mecanică. Din nou, înainte de a intra în anul trei, am fost selecţionat, de data asta să-mi continui studiile în cadrul Academiei Militare Tehnice. Am primit uniforma de elev ofiţer, terminând astfel facultatea în 1954, ca inginer de aviaţie, cu specialitatea avion motor. Câţiva ani, am activat în cadrul armatei, o vreme ca inginer la Divizia 23 de Aviaţie. Nu am stat prea mult, propunându-mi-se să devin lector la Şcoala de Ofiţeri Tehnici de la Mediaşi. Era nevoie de personal tehnic în acea perioadă. Cam doi-trei ani am predat în domeniul meu, de motoare pentru aviaţie, în special cu reacţie. Între timp, m-am căsătorit, soţia fiind înscrisă la Universitatea Bucureşti, la Filologie. Ca să nu-şi întrerupă studiile, am cerut să revin în Bucureşti la Divizia 23. Mai târziu, mai mult întâmplător, ajunsesem să lucrez în Statul Major. În 1960, am ieşit din armată, din diverse motive, cum ar fi unii „binevoitori” din acea vreme, chiar din Breaza, inclusiv, şi pentru că nu eram membru de partid. Dar, până la urmă, nu mi-a părut rău că am trecut în viaţa civilă. Datorită activităţii din învăţământ, am intrat ca director la o şcoală postliceală de metrologie. După câţiva ani, am revenit la aviaţie, tot în învăţământ. În 1970, s-a dezvoltat la Băneasa primul centru mare de pregătire a cadrelor pentru aviaţie. Era Grupul Şcolar de Aeronautică, actual Henry Coandă. Fără lipsă de modestie, pot spune că m-am luptat ca acest centru să capete acest nume. Am fost director aici 25 de ani. Recunosc că am avut multe satisfacţii. Am mai lucrat o vreme la un Colegiu de Management în Aeronautică, apoi în 1996 am ieşit la pensie.

Reporter: Aţi pilotat vreodată?
Gheorghe Coman: Nu. Am făcut parte dintre cei care instruiam personalul, implicit piloţii, din punct de vedere tehnic, mai ales când am fost în cadrul armatei. Oricum, în acea perioadă, inginerii nu aveau voie să fie şi piloţi. Mult mai târziu s-a pus această problemă. Dar au fost situaţii când am fost pe post de copilot, pentru anumite verificări, deplasări.

Reporter: Cum aţi pus bazele Fundaţiei de Aeronautică şi ce presupune aceasta?
Gheorghe Coman: A fost ideea unor colegi, să înfiinţăm această fundaţie. Este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, având ca obiective diverse activităţi aeronautice. În statutul fundaţiei figurează şi efectuarea unor proiecte, activităţi legate de istoria aeronauticii. Având astfel de preocupări, ne-am implicat, chiar personal, de prin 2003, când s-a sărbătorit centenarul aviaţiei la americani. Atunci, noi am organizat o expoziţie deosebită, axată mai mult pe fotografii. Realizasem şi avionul lui Traian Vuia, la scară 1:1, ca să-l prezentăm la Dayton, în statul Ohio, unde avea loc centenarul. Noi doream să demonstrăm acolo că Vuia al nostru a avut nişte priorităţi. Am reuşit să ajungem doar cu expoziţia, pentru că nu am primit sprijin să ducem şi avionul. Regret şi astăzi că nu am putut realiza acest lucru. Dar, ne-am implicat în alte programe. În 2006, la Montesson în Franţa, unde a zburat Traian Vuia în 1906, francezi au făcut manifestări, timp de o lună de zile, legate de activitatea sa. Ele au avut loc sub deviza „18 martie, ziua în care Montesson s-a ridicat în zbor”. Mai târziu a fost centenarul lui Aurel Vlaicu. Legat de acest centenar, ne-a venit ideea să realizăm avionul lui, tot la scara de 1:1. Am reuşit acest lucru, chiar şi acum a fost expus la Băneşti. Am realizat acest avion, Vlaicu 2, în colaborare cu Romaero, firma pentru care pregătim forţă de muncă. În 2009, am fost invitaţi cu acest avion la Jocurile Mondiale Aeronautice de la Torino. Pot spune că atunci a participat crema aeronauticii mondiale. Noi am primit aprecierea pentru valoarea istorică a avionului, fără să ni se permită să-l ridicăm de la sol. Dar am luat medalia de bronz. Am fost asaltaţi de televiziunile mai multor ţări. Curios, în România nu s-a spus nimic despre această manifestare, despre succesul nostru. În ziarele şi pe canalele de televiziune din ţară, apăreau informaţii numai despre infractorii români din Italia.

Reporter: Vorbiţi-mi despre cei cu care colaboraţi la aceste activităţi din cadrul fundaţiei.
Gheorghe Coman: Ar trebui să vă mai precizez ceva. La început, am fost câţiva, aşa-zişi membri fondatori, vreo patru-cinci persoane. Din păcate, din diverse motive, pe parcurs, s-au retras. A trebuit să găsim, să promovăm alţi colegi cu care am activat. Chiar acum, în Consiliul Director al fundaţiei este generalul Mirică Dimitrescu. Mai avem câţiva colaboratori, generalul Dragoş Stinghie, generalul Niculescu – care activează şi la Asociaţia Română pentru Propaganda Istoriei Aeronautice, comandorul Cristea… Sunt câteva nume dintre cei care sunt acum în acest Consiliu. Când avem câte un proiect, ne strângem, ne mai sfătuim.

Reporter: De unde ideea de a construi un aerodrom la Băneşti?
Gheorghe Coman: E bine zis aerodrom, dar urmează să fie. Deocamdată este doar un teren de zbor. Aerodromul presupune şi o infrastructură pe care nu o avem încă. Practic, pe 6 august s-a inaugurat doar terenul de zbor care este impecabil. Aflându-se la Câmpina de activitatea noastră, unde avem aviatori, fie ingineri fie piloţi, chiar participând unii la activităţile organizate de noi, m-au rugat să reînfiinţăm Asociaţia Română Pentru Propaganda Aviaţiei (ARPA). Fusese creată în 1935 iar la Câmpina, era o filială importantă. Chiar se înfiinţase şi o şcoală de zbor, pe Muscel. Se numea ARPA „Aurel Vlaicu” Câmpina, dar s-a desfiinţat după război. S-au reînfiinţat după revoluţie. Având experienţa de la fundaţie, am propus un statut al ARPA de reînfiinţare, cu noi obiective, inclusiv reînfiinţarea unei şcoli de zbor. Bineînţeles că doream să avem şi o activitate de zbor. Ideea a venit în urmă cu cinci ani. Cum să facem să avem un teren de zbor, să invităm, să avem mai multe avioane participante.

Reporter: Unde se afla locaţia exactă a acestei asociaţii, pe Muscel?
Gheorghe Coman: Cum se intră pe Muscel, cum mergi către Fântâna cu Cireşi, platoul acela a fost teren de zbor luat de armată. Era şi aerodrom de rezervă pentru situaţii deosebite. E trecut şi azi în hărţi strategice. Erau terenuri de zbor de 42 de hectare care erau date pentru ARPA şi şcolii de zbor. Au avut şi două clădiri, chiar trei, fără să mai pun anexele. Una a fost şcoala de zbor, construită chiar de un brezean. Acum, sus e o clădire nouă, de vreo cinci ani, undeva pe un deal. E a unui domn, Anastasescu. Ce s-a întâmplat cu aceste clădiri, vă spun data viitoare. (Va urma) Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co