Actualitate

Fuga după… ghebe!

De-a „şoarecele şi pisica”…

„Nu am venit cu ghebghebe-1ele să le vând. Mergeam la cineva cu ele”… „Doamnă, nu este prima oară când vă prindem în zona centrală cu târnele pline cu ghebe. Nu mai minţiţi. Veţi fi sancţionată”… „Dar eu nu vroiam să le vând!”
Astfel de discuţii au loc aproape în fiecare zi în curtea Poliţiei Comunitare. Agenţii care patrulează prin zonele pe unde se pripăşesc cei care vând ciuperci îşi fac datoria şi îi conduc pe „comercianţi” la sediul Poliţiei. Apoi întocmesc procese verbale de sancţiune contravenţională. Numai că, în acest timp, în locurile de unde sunt „săltaţi” cei care vând ghebe… apar alţii. Se amestecă printre romii care scot la vânzare pere, nuci, mere, cătină şi alte fructe de pădure. Cei din urmă au primit girul tacit al autorităţilor, întrucât nu există nici un pericol. Nu acelaşi lucru se poate spune despre romii care vin cu ciuperci din pădurile din jurul municipiului. De 5 ani, li se spune că nu au voie şi tot nu înţeleg. Cel puţin în ultimele zile, poliţiştii comunitari se confruntă cu o „explozie” de ghebe. Alexandru Lefter, director la Poliţia Comunitară: „Noi trebuie să intervenim şi să aplicăm prevederile legii. În ceea ce priveşte comerţul cu fructe de pădure, am dat dovadă de toleranţă. Am fost şi exigenţi, atunci când fenomenul a luat amploare. De câteva zile, însă, suntem într-un conflict deschis cu cei care comercializează ghebe. În primul rând, cantităţile sunt foarte mari. Apoi, blochează aleile pietonale, fac multă mizerie. În plus, sunt şi foarte ofensivi. Concurenţa este foarte mare şi au început să ajungă şi în spaţiile centrale.” Atunci când sunt prinşi şi conduşi la sediul Poliţiei Comunitare, romii se aleg cu amenzi în valoare de 1.000 de lei. Pot plăti jumătate în 48 de ore. Şi se pare că acest lucru nu prea îi deranjează, având în vedere, conform celor declarate de Alexandru Lefter, că nu se deplasează decât cu taxiul: „Se duc de colo-colo numai cu taximetrul şi consumă la terasele din zona Pieţei Centrale până seara târziu. Asta înseamnă că afacerea este rentabilă.” Până acum, nu a fost găsită nici o soluţie care să împace ambele părţi. Pur şi simplu, comerţul cu ciuperci este prea periculos.Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co