Actualitate

Festival de muzică rock „OST Mountain Fest”

festival-de-muzica-rock-la-busteni-3Stațiunea Bușteni va deveni capitala muzicii rock românești la începutul lunii august, prin organizarea unui festival internațional de gen.

Oraşul Buşteni va găzdui, la vară, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Rock, „OST Mountain Fest”. Organizatorii au anunţat că în perioada 6–8 august, în Poiana Mare din Valea Cerbului, vor concerta peste 15 formaţii din mai multe ţări, printre care Germania, Spania, Croaţia, Portugalia, Ungaria şi România. La festival sunt aşteptaţi şi bikeri din toate colţurile ţării. Ei vor putea campa pe Valea Cerbului, într-o zonă special amenajată. Evenimentul are ca scop promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător în rândul fanilor muzicii rock şi al pasionaţilor de motociclism. „Acest festival se vrea a fi un act de divertisment, dar şi un act educaţional, cultural. Principala idee este responsabilitatea faţă de mediu, idee ce va fi promovată în cadrul evenimentului. Dorim să mobilizănm toată mişcarea rock şi să devenim un fel de apostoli ai spiritului ecologic”, a precizat coordonatorul OST Group International, Costin Militaru.

Premieră

Este pentru prima dată când pe Valea Prahovei se organizează un spectacol de acest gen, iar autorităţile locale se aşteaptă ca festivalul să atragă în staţiune un val de turişti români şi străini. „Evenimentul este foarte important pentru Buşteni, dar şi pentru întreaga ţară. Ne aşteptăm la un număr foarte mare de turişti în perioada festivalului, deoarece sunt foarte mulţi simpatizanţi ai acestui gen de muzică în România. Totul se va desfăşura într-un cadru deosebit, la poalele Caraimanului”, a spus primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin. Printre trupele care vor concerta la Buşteni se numără Gwydion din Portugalia, Northland din Spania, Ashes Zou Leave din Croaţia, Bucium, Inopia şi Tiarra din România şi Funebre din Ungaria.  Organizatorii acestui eveniment spun că la Buşteni, în perioada 6-8 august, participanţii vor asculta muzică rock de calitate şi, nu în ultimul rând, vor putea urmări show-uri moto spectaculoase.

Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co