Actualitate

Facere de bine… Amendă 100 de lei!

melania-zahariaO faptă bună…
Melania Zaharia este din oraşul Băicoi şi lucrează ca vânzătoare la un magazin alimentar. În urmă cu două luni, mai precis pe 15 octombrie, când lapoviţa şi vântul făceau ravagii pe străzi, câteva cliente i-au atras atenţia Melaniei despre ce se întâmpla în afara magazinului. Era vorba despre o femeie în vârstă, care zăcea pe postamentul unei troiţe din apropiere. Femeie de bună credinţă şi cu frica lui Dumnezeu, Melania a ieşit din magazin să vadă cu ochii ei. Într-adevăr, pe soclul pavat cu gresie zăcea o femeie într-o poziţie nefirească şi fără să dea semne de viaţă. A strigat la femeia respectivă, încercând să-i atragă atenţia, dar nu a primit nici un răspuns. Temându-se pentru viaţa acesteia, a sunat la serviciul unic de apeluri urgenţe 112, pentru a chema Salvarea. Le-a expus situaţia celor de la Serviciul de Ambulanţă, după care a aşteptat sosirea medicilor.
După numai zece minute, a apărut o maşină a poliţiei rutiere din Băicoi, apoi a sosit şi o ambulanţă. O asistentă a reuşit să ia tensiunea femeii care zăcea pe jos. Părând să o amuze situaţia, nu a insistat prea mult, ca să o convingă să urce în ambulanţă, după care a plecat. Nu înainte de a-i spune Melaniei Zaharia „să o ia acasă la ea şi să nu mai deranjeze lumea pentru o amărâtă de babă”. Agentul de la poliţia rutieră, omiţând să-şi decline identitatea, a luat datele de pe buletin ale Melaniei, precizându-i acesteia că o va amenda contravenţional, pentru utilizarea nefondată a serviciului unic de urgenţă 112.
Melaniei Zaharia nu-i venea să creadă ce i se întâmplă. Fusese de bună credinţă când apelase la 112, convinsă fiind că bătrâna care zăcea pe jos şi în frig, este bolnavă sau chiar moartă. Femeia în cauză a continuat să stea şi în zilele următoare pe jos, la troiţă. La trei zile de la această întâmplare, pe 18 octombrie, în urma sesizărilor făcute şi de alte persoane din zonă, Poliţia Comunitară a intervenit, ridicând-o pe bătrână şi ducând-o la Spitalul din Băicoi. Mai departe, aceasta a fost trimisă la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina.
…este răsplătită cu amendă!
O perioadă de timp, Melania Zaharia a crezut că poliţistul rutierist nu a făcut decât să arunce vorbe în vânt, despre o eventuală amendă. Numai că, pe 6 noiembrie, a primit prin poştă un proces-verbal din care a aflat cu stupefacţie că, pentru simţul ei civic şi mila creştinească de care a dat dovadă, va trebui să plătească 100 de lei (1 milion de lei vechi).

Poliţistul rutierist, Alexe C-tin (adică: „C cratimă tin”, căci aşa a învăţat la şcoala de poliţie să-şi scrie numele într-un proces verbal – probabil a făcut-o la I.D.!), precizează, în spaţiul rezervat motivaţiei, că „…lipsă motiv întemeiat pe sistemul 112, solicitând intervenţia la faţa locului a organelor siguranţă în menţinerea ordini şi linişti publice” (redare fidelă a exprimării lui Alexe C cratimă tin).  Fapta Melaniei Zaharia a fost încadrată la art. 2, pct. 13 din legea nr. 61/91 şi sancţionată de art. 3, lit. a din legea nr.61 din ’61 (!?!?), aşa cum a notat omu’ cu cratima. Punctul 13 din art. 2 precizează că: „alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinei publice, prin darea semnalelor de pericol sau după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat.” Domnu’ Alexe C cratimă tin, face referire în motivaţia procesului verbal, că s-au chemat cu „lipsă motiv întemeiat” „organele siguranţă în menţinerea ordini şi linişti publice”. Numai că Melania Zaharia a fost înregistrată prin apelul la 112, că a solicitat serviciul de ambulanţă.
Un alt aspect interesant în procesul verbal este data când a fost întocmit: 15 octombrie, ziua când Melania Zaharia şi-a făcut datoria de om civilizat faţă de un alt om aflat în dificultate. La rubrica „alte menţiuni”, există precizarea că „nu este de faţă”. Bănuim că face referire la Melania Zaharia, căci în procesul verbal apare semnătura martorului asistent, al cărui nume nu are relevanţă în această poveste. Dacă poliţistul Alexe C cratimă tin a considerat, din start, că o va amenda contravenţional pe Melania Zaharia, de ce nu i-a solicitat o declaraţie, chiar şi în decursul zilelor ce au urmat? Ne întrebăm, novici…
…leafa merge, noi cu drag muncim…
Şi iată cum, poliţistul Alexe C cratimă tin, reuşeşte să dea de lucru (că doar e criză), la o grămadă de oameni, aplicând, parcă, principiul domino-ului: el apare cu activitate şi aduce statului 100 lei la buget, şoferul ambulanţei şi asistenta sarcastică reuşesc să-şi justifice timpul petrecut la serviciu, poliţia comunitară are şi ea activitate, pentru că o ridică pe aceeaşi bătrână după trei zile, Spitalul Băicoi are şi el activitate pentru că recomandă trimiterea bătrânei la Spitalul de Psihiatrie Voila de la Câmpina şi, implicit, are activitate şi spitalul din urmă, care va ţine câteva ore bătrâna, după care, dacă nu are locuinţă sau rude, va ajunge iar în stradă. Şi lucrurile se iau probabil, de la capăt. De cealaltă parte, Melania Zaharia va contesta în instanţă procesul verbal, cheltuind bani şi timp, riscând şi paguba de 100 de lei a amenzii, dar va da de lucru judecătorilor şi nu numai.
Şi de ce i-ar păsa cuiva de toate acestea, atâta timp cât pentru poliţistul Alexe C cratimă tin, reprezintă doar „lipsă motiv întemeiat”,  un om cu probleme psihice, care zace pe stradă? Soluţii? O revizuire a valorilor morale ale societăţii şi a modalităţilor de interpretare şi aplicare a legilor. Zicem doar aşa… că şi noi am primit de lucru. (I.L.)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co