Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Există şi un parc privat… pe care nu-l îngrijeşte nimeni

parc-energetioc-4Cât de mult îşi doresc câmpinenii spaţii verzi, unde se pot relaxa?

O fântână cu dublă întrebuinţare; coş de gunoi şi bancă, un leagăn îmbătrânit de vreme… un tablou inestetic pentru municipiul Câmpina. Asta, în condiţiile în care vorbim de un parc, unul dintre puţinele parcuri din oraş. Cel de pe strada Schelelor. Lăsând la o parte mizeria şi paragina în care se află, părculeţul este bogat în verdeaţă. Din acest motiv, mulţi câmpineni îl preferă ca loc de relaxare sau ca un loc sigur pentru copii, aceştia putând alerga şi se juca fără a fi expuşi vreunui pericol. La fel de încântaţi sunt şi posesorii de animale de companie, în special cei care deţin câini, aceştia putând fi lăsaţi liberi. Chiar dacă trec peste neregulile existente, oamenii se întreabă de ce administraţia locală nu face nimic pentru reamenajarea spaţiului. Însă, situaţia este alta. Parcul este proprietate privată.
„Parcul situat pe strada Schelelor, lângă fostul ştrand numărul 2, considerăm că a fost în domeniul public. Din păcate, în momentul în care societatea OMV şi-a făcut patrimoniul, a inclus şi acest parc în această lucrare. Noi ne-am opus, am avut o acţiune în instanţă cu OMV şi am pierdut. În acel moment, parcul a trecut în proprietatea acestei societăţi comerciale. Societatea l-a vândut unei persoane fizice, care, în acest moment, trebuie să se ocupe de curăţenie, de întreţinerea parcului.”
Ce poate face Primăria în acest caz?
„Din păcate, persoana care a cumpărat parcul nu se ocupă de curăţenia acestui loc, de aceea noi vom da o somaţie acestei persoane să se ocupe de acest lucru şi, în cazul în care nu o va face, o să îl amendăm. Deci, dacă în acest parc nu parc-energetiocexistă instalaţii de joacă, nu este curăţenie, nu este vina administraţiei publice locale, ci este vina persoanei care a cumpărat parcul. În cel mai rău caz, dacă dorea să nu se mai intre în acest parc, trebuia să îl împrejmuiască, trebuia să îl închidă.”
De reţinut ar trebui să fie un singur aspect. Indiferent cine este proprietarul, curăţenia trebuie păstrată. Şi trebuie păstrată de cei care merg în parc, în special de tinerii care, mai ales pe perioada vacanţei, îl preferă ca loc de întâlnire şi, nu de puţine ori, îi vedem fumând sau consumând produse alimentare sau alcoolice şi, fără nici un fel de jenă, aruncând ambalajele sau chiştoacele pe jos. Ca să nu mai vorbim de covoarele de coji de seminţe, care au devenit elemente de decor! Şi, cum se spune că omul sfinţeşte locul, realitatea confirmă proverbul! Andreea ŞTEFAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co