Primăria Ploieşti a luat decizia de a opera o serie de modificări în ceea ce privește secțiile de votare pentru referendumul care va fi organizat în zilele de 6 și 7 octombrie. Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei municipiului Ploieşti aduc la cunoştinţa cetățenilor, care doresc să îşi exercite drepturile electorale cu ocazia Referendumului pentru modificarea Constituției, ce se va desfăşura în...
Nu mi-a plăcut niciodată politica! Am scris acest lucru de câteva ori şi l-am spus de şi mai multe ori, nu pentru că această îndeletnicire ar avea în sine ceva nepotrivit cu gusturile mele, de orice fel, ci pentru că, poate, gusturile mele sunt pervertite la un soi de plăcere cotidiană de a mă linge pe bot după toate bunătăţile tranziţiei de la comunism...
Un copil de 11 ani este autorul farsei de duminica trecută, din două secţii de votare, din Ploieşti şi din Sălciile. Poliţiştii au reuşit să descopere iniţial că apelul făcut la 112 a fost transmis din Ciorani. Au ştiut, de la bun început, că sunt în căutarea unui băieţel şi cercetările au continuat până la găsirea vinovatului. Minorul a profitat de lipsa de supraveghere...
– închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru împiedicarea exerciţiului dreptului de a alege sau a fi ales – închisoare de la 2 la 7 ani pentru atacul asupra unei secţii de votare – închisoare de la 6 luni sau 5 ani pentru oferirea de bani sau bunuri în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat sau...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co