În timp ce la Cannes regizorul Mungiu lua două premii pentru filmul „După dealuri”, la Suceava, doi elevi ai Colegiului „Nicolae Grigorescu” din Câmpina impresionau juriul şi ridicau un premiu I pentru un film de scurtmetraj în cadrul Concursului Naţional Videoart pentru liceeni. Când şcoala devine o provocare, ajungi să te descoperi, să îţi demonstrezi că poţi mai mult şi chiar să înţelegi ce...
Unul dintre cei mai îndrăgiţi poeţi ai Câmpinei, un iubitor de rondeluri, epigrame şi umor, Ştefan Al.-Saşa a participat la a 13-a ediţie a Festivalul Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”. Numărându-se printre cei mai buni din ţară, Saşa s-a întors la Câmpina cu premiul I. „La tema Apocalipsa anului 2012 am ocupat primul loc. Versurile sunau aşa: «Când vine crudul cataclism...
„O zi de iarnă la Sinaia” Oraşul Sinaia a obţinut locul I la Târgul de Turism al României, organizat la Bucureşti. Dintre toate localităţile participante la cea de-a XXII-a ediţie a târgului, premiul «pentru cel mai atractiv stand» a fost obţinut de către Primăria staţiunii. Amenajat în Pavilionul Central din cadrul Complexului Expoziţional ROMEXPO, standul Sinăii a atras numeroşi vizitatori, datorită ofertei turistice unitare...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co