ActualitatePloiesteni, salvati spitalul CFR Ploiesti, lasati-l la Transporturi!
Discuțiile din acest moment cu privire la eventuala trecere a Spitalului CFR din Ploiești în administrarea municipalităţii trezesc nemulțumiri în rândul ploieștenilor. Ministerul Transporturilor dorește să cedeze spitalului în administrarea Primăriei Ploieşti, iar aceasta din urmă şi-a dat deja acordul de principiu. Nimic rău până acum, însă ploieștenii se tem că și această unitate medicală va ajunge asemenea celor aflate sub administrarea Consiliului Local...