
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în baza planului comun de acţiune „Siguranţa”, peste 400 de polițiști, jandarmi și reprezentanți ai altor instituții au acționat pe raza întregului județ și au constatat sute de contravenții și zeci de infracțiuni. În cadrul amplei acțiuni „Siguranţa”, la nivel naţional au fost derulate activități în sistem integrat, la care au participat efective ale Poliţiei Române, Jandarmeriei Române,...
Cezar T., în vârstă de 20 de ani, din Azuga, a fost reținut, săptămâna trecută, de poliţiştii din localitate, și i s-a întocmit dosar penal deoarece este suspectul principal în două infracțiuni care au avut loc în zilele de 9 noiembrie și 25 noiembrie 2009. Din investigațiile oamenilor legii a reieșit faptul că, la vremea respectivă, Cezar a pătruns în locuinţa lui Constantin O.,...
Traficanţi prinşi de poliţişti Noi traficanţi de droguri prinşi de poliţiştii de la Crimă Organizată. Grupul consuma şi comercializa cocaină şi haşiş în special în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. Drogurile erau aduse din străinătate. Lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Serviciul Antidrog au lucrat la acest caz nu mai puţin de opt luni. Eforturile le-au fost răsplătite în momentul în...

În ultima perioadă, numărul infracţiunilor a crescut, mai ales în locurile frecventate de turişti. Maşinile reprezintă o adevărată tentaţie pentru hoţi, care operează noaptea şi sustrag diferite obiecte, după care le vând în târguri şi oboare. Pentru a preveni astfel de incidente, poliţiştii sinăieni încearcă să sensibilizeze şi să informeze proprietarii de autovehicule pentru a conştientiza riscurile la care se expun atunci când lasă...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co