Iubitorii picturii pot admira creaţiile artistei Carmen Bălan la Muzeul Memorial “Nicoale Grigorescu”. Artista este una dintre prezenţele importante din artele plastice din Prahova, caracterizată printr-o coerenţă specifică a mesajului artistic, este un deosebit colorist de şcoală tradiţională. „Acum, ieşind la pensie, m-am apucat mai serios, practic m-am apucat de pictură de trei ani, zic eu, pentru că tot ce am lucrat în urmă...
Galeriile Regale din stațiune găzduiesc, pentru o lună, lucrările artistului plastic autohton Tănase Mocănescu. Ediţiile 2010 ale Galeriei Regale de la Centrul Internaţional Casino Sinaia au debutat, săptămâna trecută, cu expoziţia profesorului Tănase Mocănescu. Artistul, pictor şi grafician, s-a născut în judeţul Ialomiţa, dar locuieşte în Sinaia de 30 de ani. Lucrările sale găzduite de sala „Ferdinand” reprezintă o impresionantă şi sensibilă viziune plastică...
Pentru o lună de zile, Galeriile de Artă din stațiunea de pe Valea Prahovei găzduiește creațiile pictorilor Vasile și Marius Crăiţă-Mândră. Cei doi artişti din Bacău, tată şi fiu, au vernisat, la Galeriile de Artă din Buşteni, expoziţia de pictură „Interferenţe”. Ambii au expus peste 40 de tablouri în staţiune, iar deschidere care a avut loc marțea trecută a strâns un public numeros, format...
Pentru prima dată, la Câmpina, cei mai performanți porumbei din Prahova au fost adunați la un loc în cadrul unei expoziții. Nu mai puţin de 180 de „înaripate” au fost expuse la Casa Tineretului, week-end-ul trecut, în fața unui public numeros. „Sunt prezenţi la expoziţie şi porumbei generalişti, care fac viteză, demifond şi fond, dar şi porumbei pe categorii de viteză, 100, 400 viteză,...
La sfârșitul săptămânii trecute, oraşul Breaza a fost gazda Expoziţiei de Păsări de Rasă, perpetuând o mai veche tradiţie a localității. Sala de sport s-a umplut de cotcodăceli și pene viu colorate ce îmbrăcau găini care mai de care mai valoroase. Prețul unui exemplar ajunge și la 300 de euro. Exemplare din Brahma, Cochinchina, Plymouth, Yokohama, Orpington, Susex, Phonix și alte rase au cotcodăcit...
O impresionantă expoziţie de pictură internaţională a fost vernisată la Galeriile de Artă din Buşteni. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Drepturilor Internaţionale ale Omului, iar tablourile sunt impresionante. Fiecare pictură reprezintă o poveste adevărată, acestea fiind realizate din dorinţa de a face cunoscute oamenilor lumii crimele persecuţiei şi torturile la care sunt supuşi practicanţii Falun Dafa în China zilelor noastre, precum şi...
Începutul lunii decembrie a fost marcat, la Galeria Regală din Sinaia, cu o nouă expoziţie de artă plastică. Picturile realizate de-a lungul timpului de familia Savopol s-au reunit într-un singurul loc sub numele de «Triada Savopol». Zeci de persoane din toată ţara au venit la Casino, pentru a admira lucrările celor care şi-au dedicat întreaga viaţa frumosului. Traian Savopol este întemeietorul Triadei. Artistul, de...
Tezaurul dacilor a venit la Ploieşti. Pentru o lună, până pe 20 decembrie, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova găzduieşte o expoziţie extraordinară, intitulată sugestiv „Comorile Dacilor”. Expoziţia cuprinde 40 de obiecte din aur şi argint datând începând cu prima jumătate a secolului I înainte de Christos, de pe timpul lui Burebista şi al lui Decebal, care au fost aduse la Ploieşti de la...
Cea mai tânără pictoriţă a cercului de desen organizat de Casa de Cultură din Buşteni a avut parte de o zi specială. Bianca Neguţescu este la grădiniţă, iar pictura a devenit marea sa pasiune. „Nu ştiu de unde are această pasiune pentru desen, deoarece nimeni din familia noastră nu pictează. Am adus-o la Casa de Cultură şi, de atunci, a început să coloreze tot...
Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova şi Alianţa Franceză Ploieşti au prezentat vineri expoziţia „Dezvoltare durabilă. De ce?” Astfel, se aduce în atenţia publicului importanţa gestionării raţionale a resurselor ce creează, dezvoltă şi păstrează viaţa. Expoziţia creionează un traseu al perceperii energiei în toate formele ei – lumină, apă, aer, petrol, lemn – pentru a sublinia încă o dată faptul că ea este indispensabilă...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co