Elevii de liceu cu o situaţie financiară modestă primesc şi anul acesta ajutoare materiale, prin intermediul programului guvernamental „Bani de liceu”. Conform legii, sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului naţional de protecţie socială se acordă lunar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe durata pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie. „Beneficiarii acestui program sunt deja cunoscuţi,...
Elevii vor avea anul acesta vacanţă mai lungă însă vor fi cu mult mai atent verificaţi. Şcoala a început cu trei zile mai devreme, iar elevii vor intra în vacanţa de vară cu o săptămână mai târziu. Vestea bună este că ei vor avea două săptămâni libere în plus, vacanţele de iarnă şi de Paşte fiind prelungite cu câte şapte zile. Astfel, vacanţa de...
Abia a început şcoala şi noul sistem de învăţământ cere situaţia cunoştinţelor elevilor. Aceştia vor fi nevoiţi să pună mâna pe carte pentru că vor susţine, peste două săptămâni, teste de evaluare la nivel naţional, teste care să evidenţieze nivelul de pregătire al fiecăruia. „La clasele primare se va da un test peste două săptămâni, la fel ca şi pentru clasele de gimnaziu şi...
De la mic la mare, elevii s-au îndreptat spre şcoală cu bucurie şi nerăbdarea de a-şi revedea colegii şi profesorii. Din păcate, însă, aproximativ 30 de unităţi de învăţământ din Prahova nu deţin autorizaţii sanitare de funcţionare, iar în altele lucrările de renovare şi igienizare sunt pe departe de a fi finalizate. Totodată, pentru 3.000 de copii, sunetul clopoţelului nu a anunţat, astăzi, prima...
Consilierii Marian Dulă şi Elena Albu au propus spre aprobare un nou proiect privind acordarea burselor de performanţă pentru elevii din unităţile de învăţământ liceal din municipiul Câmpina, pentru anul şcolar 2011-2012. Cum se ştie deja, bursele de performanţă sunt în cuantum de 200 de lei lunar şi se acordă elevilor din ultimul an de studiu, care au rezultate deosebite la învăţătură şi disciplină....
Toamna nu e departe şi elevii se pregătesc deja pentru un nou an şcolar. Conducerile unităţilor de învăţământ din Câmpina au avut suficient timp ca holurile şi clasele să fie modernizate, curăţate, astfel încât cei mici să fie primiţi în condiţii bune. Şcoala „Al. I. Cuza” este pe ultima sută în privinţa curăţeniei şi a reparaţiilor. „Părinţii voluntari şi personalul şcolii au reabilitat, cu...
Elevii câmpineni merg de drag, la şcoală, în perioada vacanţei. Unitatea de învăţământ Al. I Cuza, din Câmpina, a organizat în această vară două ediţii ale unei tabere în care 35 de copii au desfăşurat diverse activități practice: pictură, sport şi dans. Dezvoltarea laturilor artistice a fost îmbinată cu mişcarea şi, bineînţeles, cu excursiile şi distracţia. „Au fost ore de pictură, abilităţi, dansuri, sport...
Elevii prahoveni vor avea şi anul acesta, la clase, profesori pensionari. Rezultatele dezastruoase de la cele două examene de încadrare a profesorilor pe catedrele scoase la concurs de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova fac ca şi anul acesta să se apeleze la serviciile profesorilor pensionari. Aproape jumătate dintre suplinitorii calificaţi din Prahova au picat examenul susţinut la începutul lunii august pentru ocuparea unui post...
Chiar dacă este vacanţă, activităţile care susţin ecologizarea continuă, în cele mai plăcute moduri. 20 de elevi de la Şcoala „Ion Câmpineanu” şi 18 de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina au participat la o tabără în localitatea Sâmbăta de Sus, care a avut la bază promovarea protejării naturii. „Tabăra în care am participat împreună cu elevii noştri a fost organizată de Asociaţia...
Iniţiativă lăudabilă a elevilor Şcolii Centrale din Câmpina. Sub sloganul „Şi ei au dreptul la bucurie”, o echipă formată din 30 de copii şi-a propus să promoveze un proiect, în cadrul unui concurs naţional, pe teme eco-civice, organizat de o societate comercială. Acesta constă în întocmirea documentaţiei aferente realizării unui spaţiu de joacă adecvat copiilor cu nevoi speciale din Complexul de Servicii Comunitare „Sfânta...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co