În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte au intervenit prompt pentru a salva un bărbat căzut într-un canal în zona Rizănești. Forțele de intervenție au fost alertate de urgență și s-au deplasat la locul incidentului cu o autospecială de stingere, având în sprijin și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova. Odată...
Un incident grav s-a petrecut în această dimineață la Spitalul CFR din Ploiești. Un bărbat în vârstă de 77 de ani a căzut de la etajul al treilea al spitalului în curtea interioară. Bătrânul a fost preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat de urgență la Spitalul Județean. El prezenta un traumatism cranian mediu, cu pierderea stării de conștiență, traumatism coloană vertebrală, fractură deschisă...
Situație de panică la Maternitatea Ploieşti, unde un lift în care se aflau nu mai puțin de 13 femei, majoritatea paciente însărcinate, s-a prăbuşit cu liftul de la etajul cinci al clădirii. Este greu să ne imaginăm momentele de groază prin care au trecut cele 12 paciente și liftiera până în momentul în care liftul s-a oprit și ele au putut fi scoase din...
Tragedie petrecută cu puțin timp în urmă pe o stradă din Ploiești: o fetiță a căzut de la etajul I al locuinței în condiții suspecte. Nefericitul eveniment s-a petrecut pe strada Eremia Grigorescu din municipiu. Conform primelor informaţii primite prin apelul unic de urgenţă 112, se pare că o fetiţă în vârstă de 11 ani a căzut de la etajul I al locuinţei sale....
Mare ghinion mare pentru proprietarii a patru mașini din comuna prahoveană Bărcănești! Miercuri spre joi noaptea, autoturismele acestora au fost grav avariate de un copac care s-a prăbușit peste ele. Evenimentul neplăcut a avut loc azi-noapte în comuna Bărcăneşti, satul Românești. Copacul s-a prăbuşit pur şi simplu pe DN1. În cele patru maşini se aflau nouă persoane, care, din fericire, nu au fost rănite....
Un muncitor a căzut în gol de la trei metri, astăzi, de pe o clădire aflată în construcţie, pe strada Cezar Boliac din Ploieşti. Deocamdată, nu există date foarte clare cu privire la acest caz tragic. Se pare că bărbatul a căzut de la o diferenţă de nivel, de la etajul 3 la etajul 2 al imobilului. El va ajunge la spital, deoarece prezintă...
Un bărbat a fost la un pas de moarte, după ce a căzut din tren, în dreptul staţiei CFR din Buşteni. Acesta susţine, însă, că a fost aruncat din garnitură de 3 persoane străine. Mergea spre Braşov, iar în gara din Buşteni, mai mulţi tineri l-au împins din trenul care se pusese deja în mişcare. Imediat după accident, la faţa locului a sosit un...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co