Aţi făcut o casă, dar nu aţi plantat un pom? Este cazul să o faceţi, cu atât mai mult cu cât acum chiar aveţi unde. 10 ha de teren viran pe centura de est a Ploieştiului stau la dispoziţia oricui vrea să se alăture celor de asociaţia Mai Mult Verde şi angajaţilor ADPP, în proiectul Cursul de plantagistică. În perioada 19-29 noiembrie, voluntarii asociaţiei,...

Liniştea nopţii de 21 spre 22 octombrie a fost „spartă”, în jurul orei 2, de sirenele a două autospeciale de pompieri, care, după ce a fost primită informaţia că o locuinţă a fost cuprinsă de flăcări, s-au deplasat de urgenţă pe strada Victoriei. Apartamentul de la parter se transformase într-o adevărată torţă. În momentul în care pompierii au început să folosească furtunurile cu apă,...

Racheta antigrindină a explodat pe o casă O racheta antigrindină lansată din zona Mehedinţa nu s-a dezintegrat la impactul cu norii, ci a căzut în curtea unor localnici din satul Valea Dulce, comuna Podenii Noi, provocând panică printre oamenii care pregăteau vinete pentru toamnă în curte, conform tradiţiei. O parte a rachetei, cea din spate, a căzut pe acoperişul unei magazii, o alta într-o...

Primăria Sinaia a lansat de curând programul „Ieşi din Casă”, un program care este menit să readucă spiritul de altădată al unui oraş turistic. Aşa că, toată luna august va fi plină de tot felul de evenimente, create special pentru a atrage atât localnicii, cât şi turiştii. Astfel, la Centrul Cultural «Carmen Sylva» este organizat un salon de fotografie, iar la Cazino se va...

Natura s-a dezlănţuit la Ceraşu După ploile de acum o săptămână, în mai multe comune prahovene s-au produs alunecări de teren. Cel mai grav a fost însă la Ceraşu, unde, în satul Valea Lespezi, pământul a luat-o la vale cu tot cu o casă. Două familii cu un copil au fost evacuate după ce casa în care locuiau a trosnit din toate colţurile, s-a...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co