Poliția Locală Ploiești a intrat serios în acțiune, odată ce a primit suportul legal! Astfel, cinci este numărul căruțelor pe care polițiștii locali din municipiu le-au confiscat de la intrarea în vigoare a H.C.L. nr. 432/31.10.2018 privind interzicerea accesului și deplasării căruțelor și vehiculelor trase sau împinse cu mâna. Poliția Locală Ploiești a aplicat zece sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.750 lei, fiind confiscate 5 atelaje...
Scandal imens, astăzi, în fața clădirii Palatului Administrativ din Ploiești, unde romii căruțași au protestat împotriva deciziei primarului Adrian Dobre de a interzice circulația atelajelor cu cai și a cărucioarelor pe drumurile publice din oraș. Romii susțin că fără căruțe nu își mai pot întreține familiile și amenință că se vor apuca de furat. Primarul Dobre nu s-a arătat intimidat de protestele căruțașilor romi,...
S-a ajuns la numărul 44! Atâtea căruţe au fost confiscate de agenţii comunitari din Câmpina, de când a fost pusă în aplicare hotărârea Consiliului Local, referitoare la faptul că nici un atelaj hipo nu mai are ce căuta pe străzile municipiului. Ultima care a ajuns în curtea Poliţiei Comunitare venea de la furat de lemne, din pădurile de pe Dealul Muscel, un loc unde...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co