Ion Bărbuţ s-a născut în 1951, în judeţul Vâlcea. A absolvit, în 1974, Facultatea de Matematică – Mecanică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fiind repartizat la Breaza, oraşul în care s-a şi stabilit, de altfel, ca profesor de matematică. A fost director-adjunct al Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din 1998 până în 2008, când a preluat conducerea acestuia. Reporter: După o experienţă...
Liceul „Aurel Vlaicu” din Breaza nu are nici măcar un leu în bugetul din acest an, pentru investiții, reamenajări sau dotări. Pentru a le oferi copiilor lor șansa de a învăța carte așa cum trebuie, părinții au constituit o asociație non-profit, au direcționat 2% din impozit către aceasta și au demarat procedurile de amenajare a unui laborator performant de biologie. Inițiativa ar putea fi...
Multă pasiune şi mulţi bani investiţi în acest sport! Iată două coordonate ale activităţii care s-a desfăşurat în comuna Băneşti, o festivitate la care au participat peste 80 de iubitori ai porumbeilor. Deşi columbofilii băneşteni practică acest sport de mulţi ani, fiind cunoscuţi la nivel naţional, graţie rezultatelor obţinute, abia în acest an s-au organizat aşa cum trebuie, făcând parte din Clubul Sportiv „Aurel...
Patru luni au fost necesare pentru ca firma de construcţii să termine reparaţia străzii Aurel Vlaicu din Ploieşti. După ce constructorii oricum întârziaseră cu lucrările, exact înainte de a fi asfaltată, riveranii, prevăzători, au dorit schimbarea reţelei de apă. Asta ca să nu vina Apa Nova după ce strada a fost asfaltată şi să spargă iar asfaltul în căutarea unei posibile fisuri la conducta...
Mulţumire! Aceasta este expresia care se putea vedea pe faţa celor care au participat la manifestarea organizată în memoria primului zbor făcut de Aurel Vlaicu, în urmă cu 100 de ani. În afară de momentele în care cei prezenţi la festivitate au putut să vadă aparate şi oameni în aer, au avut ocazia să vadă şi replica 1/1 a aparatului Vlaicu II. Petre Costache,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co