Elvis Arghir: „PNL îşi pierde identitatea în Uniunea Social Liberală!”
Elvis Arghir este un om de afaceri din Câmpina, cunoscut mai mult ca om politic, fiind consilier local. Până nu demult, reprezenta Partidul Naţional Liberal (PNL). Din vara anului trecut, însă, filiala condusă de Virgil Guran i-a retras sprijinul politic, Elvis Arghir aflându-se într-o postură incertă, atât în cadrul organizaţiei, cât şi în Consiliul Local.
Reporter: Câmpinenii vă percep, ca om politic, aparţinând liberalilor. Dar, mai faceţi parte din acest partid?
Elvis Arghir: Eu, cu sufletul am fost tot timpul alături de PNL, pentru că în ’90, la primele alegeri, am votat cu Radu Câmpeanu. Şi sunt, de factură, liberal. Problema e următoarea: la ora actuală în România, nu doar la Câmpina, fiind o plagă a societăţii româneşti, ideologia nu mai contează. Dovada cea mai bună este actuala Uniune Social Democrată (USL). Pentru mine, PNL rămâne un partid deosebit, pentru că dacă mi-aduc bine aminte, a fost primul partid din România, anul 1875 fiind considerat de referinţă, chiar dacă rădăcinile sunt mai dinainte. Cele mai importante reforme au fost făcute cu ajutorul liberalilor. Dar de aici, până la ce este la ora actuală, şi nu aş arunca acum vina pe liderii liberali, pentru că boala asta e generală, cred că ne-am îndepărtat de ideologie. E ceva ce ne apropie mai mult de comunism, decât de democraţie.
Reporter: De fapt, între dumneavoastră şi actuala conducere a filialei PNL Câmpina, s-a produs un „scurt circuit”. Ce s-a întâmplat?
Elvis Arghir: Este o înţelegere pe care o am cu actuala echipă care a venit în PNL, de a o lăsa să facă politică, aşa cum crede ea. Şi pentru a nu avea divergenţe de opinii, pentru că altele de altfel nu au existat, am considerat că este bine să stăm separat un timp, ca doi soţi, să vedem cum se descurcă fiecare. Eu, din punct de vedere teoretic, sunt membru PNL, rămânând cu sufletul alături de ei. Dacă aţi urmărit şedinţele Consiliului Local, cei doi consilieri ai PNL, Enache Dragomir şi cu mine, votăm apropiat, pentru că avem convingeri asemănătoare. Eu rămân un om independent şi ataşat de electoratul care m-a votat, pentru că, logic, orice om votat are o responsabilitate faţă de aceşti oameni. Uninominal, m-au votat aproape o mie de oameni. Şi mai am o responsabilitate faţă de cei care sunt, la un moment dat, la conducerea partidului. Dar, după cum vedem, şi partidul îşi schimbă direcţia în fiecare săptămână şi rămân bulversaţi chiar cei care sunt la ora actuală în conducere. Nu am o părere bună despre încheierea protocolului cu PSD şi PC, pentru acea USL, pentru simplul motiv că nu văd de ce a trebuit să se unească stânga cu dreapta, ca să-i doboare pe cei de la centru. Eu ştiu că din ’90 încoace, liberalii au fost împotriva foştilor comunişti, care, în opinia populaţiei, sunt reprezentaţi de către PSD. Nu spun că cei din PSD sunt oameni răi, chiar sunt onorabili. Din punct de vedere ideologic, însă, liberalii adevăraţi nu se regăsesc în această uniune. E părerea mea. Şi dacă ţinta USL e doar de a-l da jos pe Băsescu, îmi dau seama că e ca şi dat jos, pentru că nu mai poate să candideze din punct de vedere constituţional. Şi-atunci, chiar nu văd rostul acestei uniuni! Putea fi făcută o alianţă post-electorală, pentru guvernarea ţării, dar nu ca acum, preelectorală. Din punctul meu de vedere, PNL îşi pierde identitatea în această USL.
Reporter: Credeţi că proiectul de hotărâre propus în şedinţa de luna trecută, privind parteneriatul dintre Fotbal Club Unirea şi Consiliul Local ar putea fi considerat, indirect, un cui în coasta CSM Câmpina, al cărui patron e Virgil Guran, liderul PNL?
Elvis Arghir: Eu nu am comentat nimic. L-am votat pentru că era un proiect de formă, nu de fond, nu conţine sursele de finanţare, obligaţiile Consiliului Local ca şi membru fondator. Nu cred că există membru PNL care ar trebui să creadă că este obligaţia lui să apere interesele preşedintelui de partid şi să creadă că dacă i se dă o palmă trebuie să şi sară în apărarea lui. Eu nu consider că i s-a dat o palmă lui Virgil Guran, cu acest parteneriat, pentru că dacă dorim binele sportului câmpinean, indiferent că e clubul meu, că e clubul Consiliului Local, nu contează.
Reporter: Cum comentaţi insinuările unor opozanţi politici locali, cu privire la politizarea fotbalului de către Virgil Guran?
Elvis Arghir: Nu cred că l-a politizat. Poate l-au politizat alţii sau chiar presa, pentru că automat dacă eşti patron de firmă, se consideră că orice face firma respectivă face politic sau eşti asociat într-un club sportiv sau preşedinte de club sportiv, cum este Virgil Guran, şi se poate interpreta că orice face în interes sportiv face şi în interes electoral. Acum, n-aş putea să mă pun în pielea lui, să zic că face sau nu face în interes electoral. Normal şi logic ar fi să nu facă din acest interes. Pe Virgil Guran îl văd, totuşi, un om serios, care îşi vede de treaba lui. Este, din punctul meu de vedere, şi i-am şi spus-o, puţin cam prea entuziast, poate într-un fel aşa cum am fost toţi la început, când am intrat în politică. Dar, oricum, faţă de Alin Moldoveanu, de exemplu, care a mers în două direcţii şi la un moment dat a luat-o în sens opus, eu sper ca Virgil să meargă pe direcţia pe care şi-a propus-o. Aşa cum merg şi eu într-o direcţie, indiferent că-i bună, că-i rea. Dacă-i propui electoratului şi te afişezi în faţa sa cu un anumit discurs, îl păstrezi, rămâi consecvent crezului pe care îl ai.
Reporter: Vi se reproşează, mai mult sau mai puţin oficial, că aţi avea o relaţie strânsă cu actuala administraţie, pentru bunul mers al afacerilor. Cum comentaţi?
Elvis Arghir: Observatorii obiectivi ai politicii din Câmpina îşi pot aduce aminte că eu, când am intrat în politică, eram un om bogat, asimilat ca un om de afaceri care dă cele mai mari „tunuri” din Prahova şi nu aveam vreo intervenţie politică asupra afacerilor mele. S-au vehiculat sume astronomice la vremea respectivă! S-a dovedit în timp că a fost mult fum. La ora actuală, nu mai sunt aşa de bogat ca atunci şi acest lucru, din punctul meu de vedere, e din cauza politicii. Nu e adevărat faptul că am profitat politic şi mi-au mers afacerile mai bine. Ba, din contră! Toate acuzele care mi se aduc le pun pe seama faptului că nu am putut fi în nicio echipă politică.
Reporter: De când aţi rămas doar cu sufletul la PNL, nu s-a încercat atragerea dumneavoastră către alte zone politice?
Elvis Arghir: Se fac presiuni asupra mea din mai multe părţi, ca să trec de-o parte sau de alta a eşichierului politic. Mă curtează toţi, la ora actuală. Şi pe motivul că nu mi-am exprimat şi nu-mi exprim o opţiune clară pentru una sau alta dintre tabere, de-aia se fac o grămadă de glume pe seama mea, prin şedinţele de Consiliu Local. Eu le pun în categoria „Copiii spun lucruri trăsnite”. Când am spus că am fost curtat, m-am gândit şi prin prisma faptului că sunt curtat şi sunt presat, ca să votez cu anumiţi… Ceea ce n-o să fac niciodată.
Reporter: Şi totuşi, unde pare a fi mai puternic magnetul politic?
Elvis Arghir: Întotdeauna am fost adeptul ideii de a face lucruri bune în localitatea în care trăiesc, iar dacă cei din PDL au făcut lucruri bune, am fost alături de ei, dar voi fi şi împotriva lor dacă fac lucruri rele. Dacă acum mai sunt şi în PNL, liberal sunt şi în PDL. Dacă vreau să fiu social-democrat, pot fi şi în PNL şi în PSD. Din punctul meu de vedere, PDL, cel puţin la ora actuală, se manifestă ca un partid unitar, la nivel local. Adică hotărăsc şi votează toţi acelaşi lucru. La PNL nu e cazul, dar la PSD e o totală debandadă. Horaţiu Zăgan e cu toată lumea, Gheorghe Tudor e împotriva tuturor, d-na Petrovici nu ştie cu cine să fie, iar liderul lor local, Ion Dragomir, e ca Titanicul, în derivă, pierdut printre aisberg-uri. În ceea ce mă priveşte, există şi posibilitatea să candidez în 2012, ca independent. Acest lucru îl iau ca o opţiune serioasă. Carmen NEGREU