E bine să fii tocilar, sau chiulangiu?

Această temă a constituit motiv de dezbateri aprinse la Colegiul Național “I. L. Caragiale” din Ploiești, săptămâna trecută, între elevii acestei instituții și cei ai Colegiului Național “Mihai Viteazul”.
“Eu sunt de partea tocilarilor, pentru că dacă mergi la mai multe ore și înveți mult mai multe, poți să ai o viziune mult mai amplă asupra a tot ce te înconjoară și poți să decizi mai bine, știi ce să alegi”, a declarat Iulia Tamaș. Cât despre chiulangii, aceștia se mândresc cu… viața lor socială. “Chiulangii au o viață socială mai bogată, de exemplu. Asta nu înseamnă că nu putem învăța. Există mulți oameni, printre care unii dintre ceei mai bogați, care au recunoscut că au fost chiulangii, care au recunoscut că au picat la facultate, la liceu, însă au ajuns unii dintre cei mai bogați oameni. Asta nu înseamnă că dacă ești chiulangiu sau tocilar nu poți ajunge bun”, a explicat Alexandru Rădulescu.
Oaspeți de seamă
La dezbatere au participat și doi studenți ai prestigioasei universități Harvard, care au fost elevi ai celor două Colegii. Andrei se pregătește la biologie, iar Patricia la matematici aplicate. Nu se consideră tocilari, ci doar doi tineri care au învățat cu pasiune. “Am aplicat, ca toată lumea. E un mit, în ultima vreme, prin România, că sunt elevii buni pe care se bat universitățile din străinătate. Este ceva foarte fals, depunem niște dosare de aplicare și suntem, sau nu acceptați”, a declarat Andrei Anghel.
Cândva membri ai clubului de dezbateri, tinerii spun acum că au ajuns la Harvard și datorită acestei activități. “E o activitate care e apreciată și care demonstrează că ai anumite capacități, de argumentare, de vorbire în public, de sintetizare a informației”, a explicat Patricia Florescu.
La rândul lor, profesorii sunt mândri că elevii lor pot combate pe orice temă. “Suntem clubul cu cele mai mari rezultate la nivel național, cu participări notorii la campionatele europene și mondiale. Cele două echipe care fac demonstrația de astăzi vor reprezenta România la campionatul mondial de dezbateri, care va avea loc în Olanda, în luna iulie”, a declarat profesorul de engleză și geografie Gelu Hanganu.
De menționat că elevii care s-au dat drept chiulangii, în realitate… tot tocilari sunt, având note foarte bune și rezultate extraordinare la olimpiade și care își permit, din când în când, luxul să chiulească.Raluca EPARU