Sanatate

Dr. Irina Minescu: “Întotdeauna este foarte plăcut să lucrezi cu copiii”

Medicul Irina Minescu s-a născut în 1976 la Ploieşti. A absolvit Medicina, studiind, iniţial, doi ani la Târgu Mureş, după care s-a transferat la Universitatea Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla”. În urma examenului de rezidenţiat şi-a ales specialitatea de psihiatrie de copii şi adolescenţi, activând vreme de cinci ani la Spitalul „Alexandru Obregia”. În 2008, Irina Minescu susţine un concurs, în urma căruia reuşeşte să ocupe postul de medic psihiatru de copii, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Voila” din Câmpina, devenind şefa secţiei de copii şi director medical.

Reporter: Ce anume v-a făcut să vă îndreptaţi către medicină?
Dr. Irina Minescu:  De ce m-am îndreptat către medicină? M-am simţit atrasă de când eram copil. Părinţii mei nu sunt medici, ca să pot spune că aş urma o tradiţie de familie. De când eram mică, îmi doream să mă fac doctoriţă. Am fost un copil bolnăvicios. Mergeam la doctoriţa pediatru şi mă simţeam pur şi simplu atrasă de acel cabinet. Pentru mine a fost de ajuns să nu-mi mai doresc altceva decât această profesie. Părinţii mei m-au susţinut în dorinţa mea, mai târziu urmând medicina. Pot să spun că a fost alegerea potrivită, pentru că nici acum, dacă aş fi întrebată, n-aş alege altceva, deşi m-am simţit atrasă şi de partea educaţională. Mi-ar fi plăcut, la un moment dat, să fiu profesoară de engleză. Dar, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot medicină aş alege, pentru că îţi oferă posibilitatea să-i sprijini, să-i ajuţi pe oameni. Lucrul acesta îţi dă un sentiment pe care, cel care nu o face nu are cum să-l înţeleagă. Faptul că-i ajuţi pe ceilalţi îţi oferă o satisfacţie în sine.
Reporter: Ce v-a determinat să alegeţi specialitatea de psihiatrie de copii?
Dr. Irina Minescu: De fapt, corect este vorba de psihiatrie de copii şi adolescenţi. În anul VI, la facultate, printre ultimele stagii era psihiatria, care mi-a plăcut foarte mult. În momentul când am constatat că-mi place această ramură a medicinei, aş fi vrut să-mi aleg deja, pediatria, ca specialitate. Şi-atunci, în cadrul stagiului de psihiatrie, am făcut şi psihiatrie pediatrică, după care mi-am zis, asta e!, le îmbin pe amândouă. Aşa am ales această specialitate, pentru care nu mi-a părut rău niciun moment. De ce? Pentru că întotdeauna este foarte plăcut să lucrezi cu copiii, în general. Copiii au resurse şi, indiferent cât de bolnavi ar fi, şi nu mă refer acum neapărat la bolile psihiatrice majore, ci şi la bolile celelalte, ei îşi revin repede. Îi vezi, vorbesc altfel, sunt zâmbitori, vezi efectele imediat. Plus că au, în timp, resursele de a se dezvolta aşa cum trebuie. Un alt aspect, care îmi place mie la specialitatea pe care mi-am ales-o, este că, pe lângă bolile grave, majore, psihiatrice, ale copilului, cum ar fi autismul, se găseşte o cale de a comunica cu el. Nu poţi să-l vindeci neapărat, dar, pe lângă aceste afecţiuni grave, sunt şi afecţiunile la limită. Mai mult, problemele psihologice pe care le poţi îndrepta, adică nu este o afecţiune psihică gravă, dar, totuşi, e acolo la graniţă, nu e nici spre normalitate. Şi atunci, poţi să intervii. De exemplu, se întâmplă un deces în familie, îi moare copilului un părinte. El suferă. Nu face o afecţiune psihică majoră, dar tot are nevoie de susţinere. Şi aici intervine psihiatrul de copii, prin consilierea lui, a familiei rămase, referitor la ce atitudine să aibă asupra copilului. Şi-atunci, acesta îşi revine, având acele resurse de care vorbeam mai devreme.
Reporter: În ciuda tinereţii dumneavoastră, implicit a experienţei relativ scurte, în domeniul în care activaţi, ce boli psihice aţi observat că predomină la copii şi care ar fi cauzele acestora?
Dr. Irina Minescu: Cauzele, la unele afecţiunii, nu se cunosc cu exactitate. Cum este autismul… În privinţa acestei boli există foarte multe ipoteze şi nu putem spune cu certitudine care este cauza. Ca tulburări care predomină în zona afecţiunilor psihiatrice ale copiilor, sunt cele de anxietate sau fricile lor, care sunt duse, uneori, până la extrem, cum ar fi fobia şcolară. De câţiva ani, eu mă confrunt cu foarte multe cazuri de tulburări de conduită, minciună, furt, vagabondaj, aici fiind, practic, cauze de mediu socio-familial, clar: copii care provin din familii dezorganizate, din centre de plasament. Ce vină au copiii? Ei sunt, practic, nişte victime, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm de izbelişte. O să mă întrebaţi ce se poate face pentru ei. Poţi să faci, pentru că îi ajuţi să-şi scoată la iveală şi să-şi dezvolte acele abilităţii, astfel încât să ajungă să se descurce singuri în viaţă. Chiar dacă părinţii sunt divorţaţi, chiar dacă există un tată care bea prea mult sau în fiecare seară, putem să-l ajutăm şi pe acel copil. Sigur, cel mai uşor ne este să ajutăm acolo unde avem colaborare şi din partea familiei. Pe lângă aceste tulburări, există şi stări depresive. Autismul creşte în incidenţe, în ultimul timp. Foarte mulţi copii cu această afecţiune nu ajung la spital; cel puţin la spital la Voila… Deşi ne pregătim, acum, pentru a oferi sprijin şi servicii copiilor cu autism, ei au alt traseu. Adică ajung la medicul de ambulatoriu în Ploieşti, de obicei ajung la Bucureşti, abia apoi, la noi.
Reporter: Cum îi ajută medicina pe copiii care ajung la spitalul Voila?
Dr. Irina Minescu: În cadrul Spitalului Voila avem două secţii de psihiatrie de copii: secţia sanatorială de psihiatrie de copii şi adolescenţi cu 60 de paturi şi compartimentul de psihiatrie pediatrică acuţi, cu 20 de paturi. În medie, pe ambele secţii avem cam 55-57, per total. Diferenţa între aceste secţii: la compartimentul de psihiatrie pediatrică de acuţi sunt cazurile acute, adică depresiile, tulburări de anxietate, de conduită. Diferenţa o face şi spitalizarea: două săptămâni, evaluări, recomandări şi îşi urmează traseul mai departe, în funcţie de fiecare caz. La secţia sanatorială, care funcţionează de mult timp în zonă, particularitatea este că are şcoala sanatorială. Adică, copiii internaţi la această secţie, care, la fel, pot fi internaţi cu tulburări de anxietate, de conduită, abuzaţi în familie sau provenind din familii cu probleme, sunt scoşi din acest mediu. Îi internăm pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că astea sunt recomandările, iar pe perioada internării frecventează cursurile şcolii sanatoriale, astfel încât să oferim copilului o adaptare ulterioară mai bună. Nu-i ţinem aici fără şcoală, fără nimic. Dar aşa, îi ţinem conectaţi la un program asemănător cu cel de unde vin, având o continuitate a ritmului lor de viaţă. Pentru mulţi, şcoala reprezintă chiar o parte a programului terapeutic, pentru că vin aici tocmai pentru că nu vor să mai meargă la şcoală, reuşind să le redăm o stimă de sine crescută şi să nu-şi mai facă probleme că scriu mai urât ca alţii, de exemplu, sau alte probleme care i-au făcut să refuze şcoala. Mai sunt copii din familii conflictuale, cu agresivităţi foarte mari, la care soluţia terapeutică este scoaterea din mediu. Noi avem tot timpul prezentări, dar, din păcate sau din fericire – nici nu ştiu exact cum aş putea să spun-, depinde din ce punct de vedere priveşti, predomină tulburările de conduită, adică nu a crescut schizofrenia la copii. Dar, problemele de conduită, înţelegând aici, prin definiţie, un comportament repetitiv, constând în minciună, furt, vagabondaj, încălcarea regulilor. Toate acestea se structurează la copii. O altă observaţie care aş vrea să o fac este faptul că toate acestea nu apar niciodată întâmplător, fiind legate de ceva ce se întâmplă în familie.
Reporter: Atât asistenţii medicali, cât şi profesorii, au pregătirea necesară lucrului cu aceşti copii cu afecţiuni ce ţin de psihic?
Dr. Irina Minescu: Noi am început cursuri în cadrul spitalului, cu asistenţii şi infirmierii noştri, care nu prea erau puşi la punct cu noua patologie. Şi apropo de pregătirea profesorilor, noi vrem să credem că funcţionăm într-o echipă. Asta am încercat să fac de la început. Adică şi asistenta de pe secţie şi profesorul de dimineaţă, şi cel de după amiază, să aibă aceeaşi atitudine faţă de copii, să le impună aceleaşi reguli. Problema mea este că se schimbă profesorii de la an la an, lipsind omogenitatea echipei.
Reporter: Privitor la problemele profesionale cu care vă confruntaţi, ce v-aţi dori?
Dr. Irina Minescu: La nivel de ţară sunt specialişti puţini în psihiatria copilului. Mi-aş dori mai mulţi medici, aici, mai mulţi asistenţi. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co