Cercetător ştiinţific II şi director al Muzeului „Iulia Hasdeu”, JenicaTabacu şi-a dedicat viaţa scrierilor lui B.P. Hasdeu. Miezul atracţiei acestui castel din Câmpina este legătura puternică, de dincolo de moarte, dintre un părinte și fiica sa, genială, răpusă de tuberculoză la doar 19 ani. Ca această vrajă, care îi cuprinde până și pe vizitatori, să nu se rupă, are grijă, prin expunerile ei, Jenica Tabacu.
Reporter: Cum traversează Muzeul „Iulia Hasdeu” această perioadă de criză economico-financiară? Mai sunt oamenii atraşi de cultură, ca în alţi ani?

Jenica Tabacu: Vreau să vă spun că muzeul nostru continuă să fie vizitat. Am avut turişti din ţară şi străinătate, din Slovenia, Croaţia, din Belgia, Suedia…  Şi mă refer la acest an. Ne-au călcat pragul şi au fost foarte încântaţi. Mulţi au venit şi pentru că au fost informaţi prin diverse moduri, fie de pe internet, fie din ghiduri turistice. Am avut aproximativ 2000 de turişti până acum, pentru această perioadă numărul fiind destul de mare. Anul trecut am avut 25.000 de turişti, iar anul acesta estimăm că numărul lor va fi mai mare, chiar dacă traversăm o perioadă de criză.

Reporter: Aţi reuşit să îmbogăţiţi muzeul cu ceva nou?

Jenica Tabacu: Reuşim să facem acest lucru în fiecare an: fie că primim donaţii, fie că introducem câte un serviciu nou. De exemplu, de anul trecut avem audioghiduri în limbile franceză şi engleză, ceea ce este foarte bine pentru turiştii care vin în mod individual şi care nu solicită un ghidaj făcut de o persoană, deşi avem muzeografi care vorbesc două limbi străine. Şi nu în ultimul rând, am reuşit să aduc din Belgia 3.000 de cărţi din toate domeniile de activitate, oricine putând beneficia de o documentare eficientă.

Reporter: În calitate de director al muzeului, ce anume v-aţi mai dori să aveţi, sau să obţineţi pentru acesta?

Jenica Tabacu: În general, îmi doresc mereu să îmbunătăţesc activitatea muzeului. În primul rând îmi doresc să fie cât mai cunoscut, cât mai multă publicitate. În acest sens, chiar ne bucurăm de atenţia mass-mediei. Vin mulţi jurnalişti de la televiziunile centrale, cele locale, pentru a realiza documentare, interviuri, reportaje. Pot spune că în fiecare lună vin jurnalişti care vor să informeze publicul în legătură cu muzeul nostru. Am avut şedinţe foto realizate de o revistă care a găzduit într-unul din numerele sale un material legat de castel, în care au apărut manechine îmbrăcate în rochii de mireasă şi costum de ginere. Au mai venit, de pildă şi reprezentanţi ai unor reviste de automobile care au ţinut ca şedinţele foto să aibă loc în parcul castelului pentru aşi promova produsele lor. Evident că, în asemenea situaţii, ne fac şi nouă publicitate fără să ne coste ceva.

Reporter: Toate aceste activităţi, mult prea prozaice, să zicem, nu afectează ideea de spirit al Iuliei Hasdeu, ce învăluie castelul?

Jenica Tabacu: Nu cred. Este un mod de a informa publicul. Cei care se folosesc de muzeul nostru, atunci când prezintă un text, vorbesc şi despre castelul Iuliei Hasdeu ca un loc deosebit, care merită să fie vizitat pentru a afla povestea ei şi a acestui loc.

Reporter: Datorită spiritului Iuliei Hasdeu, muzeul are o anume reputaţie. Se întâmplă lucruri deosebite, în timpul vizitelor turiştilor?

Jenica Tabacu: Noi ne-am obişnuit aici. Este într-adevăr un edificiu simbolic creat de Bogdan Petriceicu Hasdeu, asigurând pe toată lumea că planurile i-au fost dictate de către spiritul fiicei. Formele, culoarea, numerologia, materia, toate transmit mesaje. Astfel fiecare, în funcţie de nivelul de cunoştinţe, de educaţie, de puterea de a simţi lucrurile, fiecare simte în felul lui. Asupra mea, influenţa spiritului Iuliei…, îmi dă de gândit prin întâmplarea prin care am ajuns la muzeu, în urmă cu aproape 15 ani, sau întâmplarea de a găsi arhiva lui Hasdeu cu manuscrisele spiritiste. Aşa le spunem noi. Apoi, mă gândesc la puterea pe care am avut-o de a copia, de a încerca să înţeleg anumite cuvinte scrise mai puţin lizibile şi de a traduce această arhivă, sau însuşi faptul de a găsi un editor care era atras de opera lui Hasdeu şi vroia să cunoască, această ultimă parte a vieţii lui. Toate aceste lucruri pot constitui, să spunem, nişte evenimente care ţin de ceva anume. N-au venit întâmplător, cum am putea noi considera, ci pur şi simplu au venit pentru că aşa a trebuit să fie. Şi aceste lucruri pot ţine de un anumit ordin. Dar noi, fiinţele umane, nu considerăm decât ceea ce vedem, ceea ce simţim, mirosim. Dincolo de aceste lucruri rămâne doar, cum să spun, posibilitatea de a fi şi altceva. Eu cred că şi acel altceva există, chiar dacă nu-l pot defini. V-aş mai da un exemplu: în urmă cu aproape zece ani, în 2001, cercetând arhiva spiritistă, la un moment dat am descoperit un manuscris pe care Hasdeu scrisese – «Ce să mă fac cu aceşti hisdei din Ungaria, care mă epuizează?! » (N.r. – urmaşi ai familiei Hasdeu). Eu nu ştiam povestea, nu ştiam că era hărţuit de aceste persoane care veneau din Ungaria şi îi solicitau să împartă cu ei moşia de la Cristineşti din Basarabia, acolo unde s-a născut savantul, moşie pe care el o moştenise. Nu ştiam că urmaşii acestor hisdei, doreau cu orice preţ să obţină castelul. Acest lucru se întâmpla într-o zi. A doua zi am fost chemată la primărie de domnul secretar Paul Moldoveanu. Mi s-a spus că există o notificare şi prima întrebare pe care i-am pus-o domnului secretar a fost: are legătură acest om, care pretinde să i se dea castelul, cu Ungaria? Dânsul mi-a spus: da, există un document care atestă că un strămoş de al lui Hasdeu s-a născut în Ungaria. Era vorba despre acei hisdei care îl epuizau pe savant. Iată că, de fapt, cu o zi înainte, oarecum Hasdeu mă înştiinţase de existenţa acestor persoane. S-au mai repetat asemenea lucruri, nu legate doar de persoanele respective.

Reporter: Există persoane cărora le este teamă să viziteze castelul?

Jenica Tabacu: Sunt şi turişti cărora le este teamă. Unii vin cu idei preconcepute. Am întâlnit în experienţa mea şi asemenea persoane. Unele intră cu oarecare teamă, dar pe parcurs, aceasta dispare şi rămâne curiozitatea care le este satisfăcută la sfârşitul vizitei, fiind mulţumite de ceea ce au auzit şi văzut şi trăiesc această experienţă, frumos. Vă pot mărturisi că am în lucru o carte în care doresc să arăt cum am ajuns să lucrez aici de la 19 ani, cu tot ce ţine de cercetările mele şi influenţele avute asupra mea, a muncii mele, din partea a tot ce implică acest castel.Carmen NEGREU