Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Din pământ, în… pământ!

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, prins sub un mal de pământ, în timp ce căuta fier vechi la marginea municipiului Câmpina.

Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii militari, care, după câteva secunde, au realizat că nu mai este nicio şansă ca bărbatul, în vârstă de 31 de ani, să fie scos în viaţă de sub pământ. Aşa că au avut grijă ca nimeni să nu mai aibă de suferit. Cu ajutorul lopeţilor, pompierii militari s-au apucat să înlăture pământul căzut peste victimă, sub privirile celor care o cunoşteau şi care, în nenumărate rânduri, au săpat alături de ea pentru a scoate fier vechi. „L-a căutat familia lui peste tot şi nu l-a găsit. De azi-noapte îl caută, am zis să-l căutăm şi pe aici, şi aici este”, a declarat un martor.
Din cauza terenului dificil, presărat de gropi extrem de adânci, săpate în anii care au trecut, sarcina pompierilor militari nu a fost deloc uşoară. Aproape o oră s-au chinuit până când au reuşit să ajungă la trupul lipsit de viaţă şi să-l scoată afară, cu ajutorul unor cordeline. „Ne-am deplasat acolo cu subunităţile noastre specializate şi am constatat că victima a fost surprinsă de acel mal şi era decedată. O intervenţie dificilă, din cauza solului care era instabil. Oricând se putea surpa din nou şi putea surprinde chiar şi un subofiţer care intervenea”, a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri Câmpina, col. Florin Naghi.
O sursă de venit minim
Printre cei care s-au adunat pe marginea gropii au fost şi unii care, într-un fel sau altul, au dat vina pe Consiliul Local, pentru adoptarea hotărârii de a interzice accesul căruţelor pe raza municipiului.
„Nu ne mai dă voie cu căruţele… Lumea pentru o pâine moare de foame…, moare lumea pentru o pâine… A intrat, a riscat, că dacă îi dădea voie cu căruţa cu cal, poate se ducea într-un sat. Are familie…”, a spus un bărbat.
Poliţiştii au demarat o anchetă, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul tânărului.
Nu este pentru prima oară când la Câmpina au loc astfel de evenimente, în zonele unde romii caută fier vechi, pentru comercializare. R. N.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co