Actualitate

Din misiuni îndepărtate…

Au plecat departe de familii, şi-au riscat vieţile și s-au întors cu experienţe de tot felul.

Este povestea câtorva ofiţeri de poliție români, plecaţi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, pentru a participa la menținerea ordinii.
Aceștia s-au întors acasă cu bine și, la mijlocul săptămânii trecute, au participat la un debriefing, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina.
Ofiţerii care au plecat în misiune s-au aflat în teatrele de operaţii pentru perioade cuprinse între un an şi doi ani de zile.
Ţările se află la mare distanţă faţă de România şi unele persoane au ajuns acasă decât de două sau trei ori”, a declarat comisarul Iuliana Boancă, ofițer în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Experiențe de tot felul
Unii dintre ofiţeri au vorbit despre nişte experienţe mai puţin plăcute, în primul rând făcând referire la cutremurul care a avut loc în ianuarie 2010, în Haiti, unde au avut de înfruntat multe probleme.
„Au fost dificile acţiunile pentru cazarea refugiaţilor, escortarea convoaielor cu alimente, ajutoare, reintegrarea socială… problemele care apăreau: atacuri ale spitalelor, luptele între bandele de infractori…”, a spus unul dintre ofiţerii misiunilor internaţionale. Cel mai greu de suportat, au spus-o toţi, a fost distanţa de casă.
„Am avut posibilitatea de a întâlni poliţişti militari din ţările participante, personal civil, tot felul de oameni”, a spus un altul.
România a participat și participă în continuare cu un număr mare de ofiţeri la misiunile internaţionale şi întotdeauna aceştia şi-au făcut treaba cu responsabilitate. Cei mai mulţi dintre ofiţeri au ocupat funcţii foarte bune. În Haiti, spre exemplu, cel puţin 30% dintre participanţi au ocupat funcţii de conducere. Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co