Daniela Rîndaşu este artist plastic, poate mai puţin cunoscut publicului câmpinean, cu toate că s-a născut la Câmpina, în urmă cu 44 de ani. După absolvirea Liceului de Arte Plastice „N. Tonitza” din Bucureşti, a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice “Luceafărul” din Bucureşti, Secţia Pictură, clasa Teodor Moraru, pe care l-a absolvit în 2004. Pe parcursul perioadei de studiu, s-a ocupat şi de pictura bisericească, a activat în învăţământ, apoi în studiourile ProTv de la Buftea. A participat la mai multe expoziţii personale şi de grup, începând din 1994. După absolvirea Institutului de Arte Plastice a plecat din ţară, în Dubai – unul dintre cele şapte Emirate Arabe Unite -, în India, Maroc, Singapore, Thailanda, China şi aproape toate ţările europene, dar nu s-a oprit aici, fiind într-o continuă căutare. Abordând în arta sa o tehnică mixtă (colaj, şablon, pictură, diverse alte texturi) surprinde privitorul mai mult decât plăcut, având în vedere şi influenţele Orientului, reuşind să transmită prin pânzele sale, emoţii inedite încărcate de exotic, dar şi ţinând cont de atracţia sa către lucruri atinse de patina timpului. Anul trecut, Daniela Rîndaşu a fost primită în rândul membrilor din Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Ploieşti.

Reporter: Cum aţi ales pictura, să vă ghideze calea în viaţă?
Daniela Rîndaşu: Poate că am moştenit, oarecum, dragostea pentru pictură. Bunicul meu a fost zugrav, dar şi picta în maniera naivă, aşa cum se întâmpla pe vremuri, tablouri de dimensiuni mici. De la varsta de trei ani, mama mea m-a învăţat să desenez forme geometrice, ceea ce mi-a prins bine. Mai târziu, şi se pare că nimic nu este întâmplător, pe vremea când eram în clasele primare, am avut-o ca profesor de pictură pe doamna Doina Nistorescu, un artist  extraordinar, o femeie speciala şi rafinată. Ea ne insufla vastele sale cunoştinţe, cu multa afectivitate, ne povestea lucruri foarte frumoase şi interesante şi, mai pe scurt, am avut multe lucruri de învăţat.
Reporter: Ce vă place să pictaţi, ce teme vă alegeţi?
Daniela Rîndaşu: În general mă inspiră atmosfera locurilor pe unde călătoresc. De exemplu, Asia şi Nordul Africii mă inspiră foarte mult. E o altă lume, o lume exotică, plină de mister! Călătorind, m-a preocupat mai mult fotografia, strângând, astfel, multă documentare pentru planurile mele de viitor. Între timp, am lucrat ca pictor decorator, ceea ce mi-a influenţat stilul, într-o mare măsură. La recomandarea unor prieteni din Asia, şi ei artişti la rândul lor, în 2007 am plecat să vizitez India. Asta, după o lungă şedere în Orientul Mijlociu, unde am fost fascinată de atmosfera caldă a decorurilor de interior, care în mare parte sunt de inspiraţie indiană şi iraniană. Astfel, planurile de călătorie sunt visul meu de o viaţă. Revenind la întrebare, îmi place să pictez  în special personaje, peisaje citadine. Încerc să redau atmosfera a ceea ce vreau să reprezint prin alăturarea de tehnici şi a diferitelor texturi, colaje, şabloane şi pictură în tempera, guaşe şi lacuri colorate.
Reporter: Până să vă direcţionaţi către personaje, ce aţi pictat?
Daniela Rîndaşu: Pictură abstractă. Mă inspirau diverse obiecte, cum ar fi scoici, pietre cu forme mai ciudate, bucăţi de rădăcini etc.. Din tot ce ne înconjoară, descopeream diverse forme de la care porneam, le stilizam, până ajungeam la forma dorită.
Reporter: Ce impact a avut asupra artistului din dumneavoastră, lumea Indiei?
Daniela Rîndaşu: În primul rând că este o ţară a extremelor, cu o cultură mai greu de înţeles pentru lumea modernă. Cu toate acestea, va fascina necontenit pe oricine şi în special pe cine este interesat de istorie şi artă. Tot timpul este ceva nou de descoperit, un labirint de străduţe întortocheate, oameni cu o cultură şi o mentalitate diferită. E imposibil să nu fii atras la fiecare pas de ceva deosebit şi de un dramatism greu de înţeles, dar de care am fost atrasă, tocmai pentru ai înţelege misterul.
Reporter: Ce înseamnă inspiraţia pentru artistul Daniela Rândaşu?
Daniela Rândaşu: Cred că… starea aceea de lucru, fiind de multe ori greu de ,,apropiat”.  Starea de lucru…, îţi vin idei…, sentimente şi trăiri. Contează foarte mult şi atmosfera de care sunt înconjurată. Nu ştiu cum se întâmplă la alţi artişti, cred că e unic pentru fiecare, momentul inspiraţiei. Dar eu cred că am un complex de revelaţii şi trăiri, care îmi aduc, de asemenea, inspiraţia.

Reporter: Cum v-aţi caracteriza ca artist?
Daniela Rîndaşu:  Sunt pictor şi fotograf, cred că în egală măsură, dar fără să am ocazia, până acum, să expun pe cea din urmă. Călătorind, am fotografiat împrejurimi, începând de la arhitectura veche, pentru a le imortaliza cu aspectul lor atins de vreme, dar şi pentru a le păstra măcar în amintire, pentru că astăzi multe clădiri nu mai sunt sau sunt lăsate în paragină, dispar înghiţite de vreme. Mă atrag aceste lucruri vechi, lucrate cu migală, de mâini de meştesugari înnăscuti, pentru că au ceva special, o poveste, o mica istorie. Un obiect anume, vechi, ascunde un secret din trecut, are ceva de spus, iar eu încerc să-i surprind esenţa, să-l aduc în prezent. Şi în lucrările pe care le-am făcut am  încercat să redau vechimea, dar nu neapărat prin tehnica de lucru, ci prin atmosfera care o respira. E ceea ce mă atrage cel mai mult! Ca şi în Asia, cele mai multe clădiri, care la origine au o coloristică diversificată, dar la care se adaugă influenţa intemperiilor, fac ca tot întregul să fascineze orice artist aflat în trecere. Cât despre cum m-aş caracteriza, îi las pe alţii să aprecieze… Consider că mai am foarte mult de lucru, până să ajung să mă consider un artist cu pretenţii.
Reporter: Aţi participat la expoziţii?
Daniela Rîndaşu: Da, am avut expoziţii în Bucureşti, dinainte să termin facultatea. Am avut, de asemenea, mai multe participări în Dubai, în holul salonului Trade Center şi alte Galerii de Artă. Dar acum am o expoziţie personală, pentru prima dată, la Galeria de Artă din Ploieşti. M-am înscris mai târziu în UAP, abia acum un an. Cu acest prilej, am primit invitaţii pentru Salonul de Toamnă de anul trecut şi încă câteva expoziţii de grup.
Reporter: Cum v-a perceput arta, publicul ploieştean?
Daniela Rîndaşu: Am expus 24 de lucrări, de mărimi medii, expoziţia fiind deschisă până pe 9 mai. Cred că le-a plăcut, pentru că i-am văzut zâmbind cu plăcere, apoi m-au felicitat. Sper să am critici favorabile, până la încheierea expoziţiei. Am perceput publicul ca fiind impresionat pentru că am venit cu ceva nou, cred eu. Mi s-a spus că am reuşit să îi transpun într-o ,,altă lume”… Lucrările le-am făcut în India, tema expoziţiei numind-o Kannamoochi – în limba tamilă, limba vorbită în sudul Indiei, înseamă „De-a v-aţi ascunselea”, un joc al copiilor de pretutindeni. M-au impresionat starea de sărăcie, discrepanţele sociale din India, respectiv copiii. Aceştia sunt abuzaţi, în sensul că sunt puşi să muncească de foarte mici, să cerşească şi să facă multe alte lucruri rele. Cu aceasta ocazie, am încercat să surprind starea de haos şi agitaţie, din India descoperită de mine.
Reporter: Se poate trăi din arta pe care o faceţi?
Daniela Rîndaşu: Da, se poate, mai puţin în România. Din cauza aceasta am şi plecat, pentru că mie mi-ar fi plăcut să lucrez pe platourile de filmare la secţia de butaforie. O lume în care m-am simţit extraordinar. Am lucrat pentru o firmă străină de construcţii decoruri, cu o echipă de artişti consacraţi italieni, de la care am învăţat foarte multe legate de meseria mea, lucru care, în timp, s-a dovedit extrem de benefic din punct de vedere financiar şi nu numai. Menţionez câteva filme celebre la care am participat cu lucrări butaforie: ,,Modigliani”, ,,Cave”, ,,Fire”, ,,Gunpowder Treason and Plot”.
Reporter: Ce planuri de viitor aveţi?
Daniela Rîndaşu: Să merg cu arta până la limita posibilităţilor mele. Deocamdată, încerc să îmi adun gândurile şi toate documentările agonisite de-a lungul timpului şi să le pun pe toate într-un întreg, chiar dacă am revenit acasă de o scurtă perioadă de timp, căci de regulă plec la fiecare trei luni, din ţară.
Pentru viitor plănuiesc să plec la Balcic, într-o tabără de creaţie. Dar nu mă opresc aici, căci sunt într-o continuă căutare, să descopăr cât mai mult pentru arta mea. Cum o vrea Dumnezeu, până la urmă, pentru că nu toate lucrurile depind de noi. Carmen NEGREU