Social

Cu tată, fără tată, cu tată…

La 49 de ani, câmpineanca Maria Negru, fostă Radu, a ajuns să facă drumuri-drumuri între instituţiile statului, pentru a intra în legalitate în ceea ce priveşte actele sale de stare civilă.

Maria Negru – actualmente căsătorită şi având şapte copii- s-a născut la Şotrile, într-o familie numeroasă, modestă, cu părinţi fără prea multă carte. Când a venit pe lume, în 1962, din diverse motive invocate de tatăl ei, acesta nu a recunoscut-o, astfel că pe certificatul de naştere nu apare trecut părintele patern. Anul acesta, în luna martie, femeii i-a expirat buletinul şi, conformându-se legii, s-a prezentat cu actele de rigoare, la ghişeul pentru evidenţa persoanelor. Funcţionarii au descoperit că, în 1986, s-a emis un duplicat după certificatul său de naştere, în care se specifică numele de  Alexandru Savu, la rubrica unde este trecut tatăl. Nu mare i-a fost mirarea Mariei Negru când a aflat acest lucru, cu atât mai mult cu cât era conştientă de faptul că nu solicitase niciodată un astfel de document. Cum într-o astfel de situaţie, de schimbare a actului de identitate, legea cere şi certificatul de căsătorie în care apar şi numele părinţilor, s-a văzut pusă în situaţia de a umbla de la o instituţie la alta, de a fi nevoită la un moment dat să scoată şi bani din buzunar, pentru a rezolva această problemă. Supărată şi deranjată de acest disconfort la care se consideră supusă fără a avea vreo vină, s-a adresat redacţiei săptămânalului „Valea Prahovei”.
Luând-o pe firul poveştii, ne-am deplasat la Primăria Şotrile pentru a încerca să descurcăm existenţa celor două certificate de naştere în care, doar într-unul este trecut numele tatălui Mariei Negru. Dând dovadă de multă solicitudine, secretarul primăriei din Şotrile, Mihaela Manole, ne-a arătat pagina din registrul în care a fost înregistrată la naştere Maria Negru.  Interesant este faptul că pe marginea aceleaşi pagini, la cinci ani de la naşterea Mariei, apare o menţiune făcută de funcţionarul de atunci, prin care tatăl, Alexandru Savu, îşi recunoaşte fiica. În certificatul constatator al naşterii pe care l-a eliberat medicul, Maria Negru figurează cu tată. Când s-a eliberat certificatul de naştere efectiv, nu a mai fost trecut tatăl. În momentul de faţă, Maria Negru trebuie să se adreseze Judecătoriei Câmpina pentru a face o cerere de completare a actului de căsătorie, în care să fie trecut şi numele tatălui. Interesându-se la judecătorul de serviciu, acesta i-a explicat că trebuie să se adreseze instanţei cu această cerere pentru care trebuie să consulte un avocat. S-a conformat şi s-a adresat şi unui avocat care i-a explicat că acest demers o va costa 200 de lei. Maria Negru nu are venituri, familia întreţinându-se din pensia soţului, care este cu puţin peste 400 de lei. Se pare că şi judecătorul şi avocatul cărora s-a adresat au omis să-i explice că poate beneficia de un avocat din oficiu, cerând acest lucru în instanţă, după depunerea cererii sale de completare a actului de căsătorie. În mod normal, funcţionarul de la Primăria Şotrile, din 1967, în momentul când tatăl Mariei Negru şi-a recunoscut copilul, ar fi trebuit să ceară primul certificat de naştere pentru a-l anula şi să emită unul cu completarea de rigoare. Numai că nu s-a întâmplat aşa. Când a împlinit 14 ani, Maria Negru şi-a scos buletinul cu acelaşi certificat de naştere, în care nu figura tatăl, la fel întâmplându-se şi în 1981 când s-a căsătorit. În 1986, Consiliul Popular Câmpina a cerut Primăriei Şotrile un duplicat după certificatul de naştere al femeii. Cum arhiva primăriei de atunci nu mai există, nu vom mai putea afla care a fost motivul unei astfel de cereri.
Cert este că Maria Negru va trebui să bată drumurile Judecătoriei Câmpina, probabil întrând şi la o cheltuială, nu doar din cauza ignoranţei părinţilor cât şi din cauza indolenţei unor funcţionari publici.  Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co